Colectia lui Carlos Slim Helu

Acum vreo doi sau trei ani, inainte sa culeaga laurii de cel mai bogat om din lume, Carlos Slim Helu era un pirlit de miliardar cu numai citeva ‘nshpe bilioane la purtator. Si tot acum vreo doi sau trei ani, Muzeului de Arte Frumoase din Quebec i s-a facut mila de Carlos Slim, ca rideau toti miliardarii din Top 10 Forbes de el si i-a propus sa-i gazduiasca o parte din colectia de arta gen tablouri, gen.

Si Carlos Slim a zis ca da si s-a bucurat ca-l bagara chebecii in seama, el nemaiputind sa doarma noptile de ciuda ca nu stie nimeni ce “baiat de baiat” este el pe piata tablourilor fara valoare pictate de nebunul ala de Van Gogh si obsedatul ala de Renoir.

Asa ca el a pus la bataie colectia lui de arta, iar Musee des Beaux Arts din Quebec, salile de expozitie. Dar chebecii au observat cu uimire ca n-aveau ei atita spatiu de expunere cite tablouri si picturi avea Carlos Slim. Ca urmare, o armata de specialisti s-a deplasat in Mexic sa faca o selectie la singe. Cind au dat cu ochii de tablouri semnate de Pliniu cel Batrin, Rafael si sculpturile lui Rodin au ramas intepeniti. Si cu mare zarva, chiu si vai au reusit sa incropeasca o pirlenie de expozitie de numai vreo suta de pinze si douazeci de sculpturi, acoperind o perioada de la 1100 pina azi, pe care au adus-o la Quebec (orasul).

Si dara navala chebecosii (printre care si subsemnatul) la cascat gura. Ce mai freamat. Ce mai zbucium. Nu se mai gaseau bilete. Se statea la coada la intrare ca in cluburile de fitze de pe Grande Alee. Iesea unul, intra altul. Iar admirarea operelor se facea dupa principiul vizitarii bijuteriilor coroanei britanice, din Turnul Londrei. Orice oprire mai lunga de 5 secunde in fata exponatelor se penaliza cu o incruntare din sprincene din partea curatorilor muzeului.

Ce sa mai o dam dupa cires? Carlos Slim Helu are in posesia lui un mic Louvre. Sau National Gallery din Londra. Pinze semnate de clasici ai Renasterii pe care le-ati vazut numai in albumele de arta. Aproape intreaga colectie de sculpuri a lui Rodin. Aproape toata opera de la maturitate a lui Renoir.

Omul asta si-a facut un titlu de glorie din a nu rata nici un mare artist clasic din istorie. Nu stiu daca detine pinze de Michelangelo dar daca detine inseamna ca l-a pacalit careva (toata opera lui Michelangelo consta din maglavaiz dat pe peretii bisericilor, operatiune cunoscuta sub numele popular de fresca).

Dupa ce i-am vizitat colectia lui Carlos si am aflat ieri ca e no 1 in materie de bani la tescherea, am ajuns la concluzia ca asta e calea spre iesirea din recesiune si posesia de bani cash. Nu investitia in aur. Investitia in arta.

Cumpara careva o pictura facuta de mine?

11 martie 1985 — Moscova nu mai crede in tancuri

Cati isi mai amintesc, daca erau nascuti, ca pe 11 martie 1985 venea in fruntea URSS un tovaras care avea sa aduca la putere din nou domnii? Domnu’ Iliescu, domnu’ Brucan, domnu’ Roman-Neulander, domnu’ Barladeanu etc.

A început!

Ïn timp ce Europa este sub zapezi, aici pe banchiza canadiana soarele este atotputernic. La o medie de aprox 10 grade ziua si minus 3 noaptea, putem spune fara teama de a gresi ca sezonul de gratare s-a deschis. Cel putin în curte la mine.

Ïn imagine – aripioare de pui marinate la gratar. Miam!

Nou! Premii la tot cartieru’!

Dragi cititori, ascultatori si neascultatori;

- inspirat de lipsa de inspiratie a juriului de la Oscaruri, de tampenia enorma si badarania monstruoasa a clasei politice din Romania si din tarile din strainatate (da, bai bilosule, uite, iar, amestecam politicul cu frumosul)

- animat de convingerea ferma ca oricine, actor, sportiv, fufa, bolnav, civil sau politician, poarta undeva, prin vreo cavitate vestimentara sau corporala o statueta mica si penibila poleita cu staniolul auriu al ridicolului

- satul de incalzirea globala, dezarmarea nucleara, combaterea saraciei, promovarea saraciilor, de Fashion Channel, de cea mai recenta (speram si ultima) colectie de moda liberala in culoarea crinului turbat, expusa pe Pat(u)rici cu pantalonii descheiati la Catarama, si de discriminarea pozitiva la care sunt supuse femeile frumoase si barbatii prosti

- indignat de interzicerea fumatului pasiv in SUA si legiferarea furatului parsiv in Romania

Am decis in unanimitate sa infiintez cele mai teribile premii din ultima vreme, la toate categoriile, inclusiv musca, pana, si chiar Cocos (premiul Cel Mai Tare din Parcari).

Deci, vom avea urmatoarele premii:

- Premiul Oscarbon (pentru combaterea incalzirii globale, regionale si a incalzirii inainte de meciuri)

- Premiul Oscarrefour (pentru cel mai bun hotz al anului, deceniului si mileniului. Pe premiul pentru hotul secolului l-a suflat vantu)

-Premiul Oscar, ba ( sau O scarba) pentru cel mai infect politician

- Premiul Oscarici (cu “a” ca in carabus, a nu se confunda cu Oscarici al lui Catavencu) pentru cel mai ridicol personaj al unei anumite perioade de timp (sau tamp, cu i din a). Se poate da la pachet cu ala de mai sus.

- Premiul O scartzaiala (pentru cel mai bun muzician prost; acest premiu e echivalent cu Marele Premiu al Euroviziunii, deci el merge din start la aia doi rumuni care se stropshesc unu’ la cealalta peste pian)

Si acum, cu nominalizarile, e randul vostru. Cate cinci la fiecare categorie, cu argumentatie solida. Ar merge si lichida, dar nu primim bacsis.

In paralel, o comisie speciala formata momentan din nimeni se ocupa de stabilirea designului pentru statuetele care vor fi poleite si oferite. Ceva, sa zicem, cam ca un Ganditor de la Hamangia stand in cap si vorbind la mobil cu ma-sa din America. Sau, o statueta Hurt Locker, cu casca de scafandru si basca de tractorist peste ea. Ca de avatari cu coada suntem satui. La treaba!

Spalatul vaselor, inamicul barbatului

Sînt curios cam cum arata ziua libera perfecta pentru voi. Presupunând ca ati avea zile libere, bineînteles. în cazul meu, ziua perfecta ar fi cea în care n-am de spalat mai mult de o chiuveta de vase. Nu ca m-ar deranja sa spal vase, doamne-fere. Nu! Doar ca mi se pare de neînteles cum se face ca eu spal mai multe vase într-o zi decît spala aia de la restaurantul din colt într-o saptamâna.

Uite ieri, am spalat 8 chiuvete pline. Si as vrea sa mentionez ca nu am mâncat decât de doua ori. Iar capacitatea chiuvetei mele este mai mare decât a unei cesti de cafea. Prima data am tras o tura de încalzire pe la 8h30 cu niste farfurii, cani si tacâmuri rezultate dupa micul dejun, nimic extraordinar. Am trecut dupa o ora prin bucatarie sa-mi fac un plin la cana de cafea si aruncând o privire în chiuveta am constatat ca era plina ochi cu oale si alte diverse. M-am uitat în stanga si în dreapta, nimeni. Am ridicat din umeri, mi-am suflecat mânicele, am abandonat ideea citirii ziarului si degustatului cafelei si am purces la treaba. Cînd am terminat, mâinile îmi erau usor încretite.

Mai peste doua ore iar am avut drum prin bucatarie, de data asta în cautarea unei fructe. Chiuveta plina ochi. Lucrul dracului! Am strigat-o pe nevasta-mea si am întrebat-o daca ea este cea care-mi umple chiuveta. Mi-a raspuns afirmativ, spunând ca a transferat o parte din mâncarea din frigider în niste oale mai mici, sa faca loc. Si p-alea mari le-a dat la spalat. Cum ar veni, ma gândeam eu amarât, a facut loc în frigider murdarind alte oale. Mi-a mai luat un sfert de ora sa le termin si p-astea. Iar de fructe am uitat.

Peste înca o ora, pe la prânz, mi se facuse de-o bere dar nu îndrazneam sa ma duc sa-mi iau de frica ca o sa vad chiuveta plina. M-am apropiat tiptil în vârful picioarelor, de intrarea în bucatarie si am aruncat o privire dupa colt. Chiuveta plina. Pfoai de mine, daca nu era sa cad jos! Iar strigat la nevasta, iar primit explicatii ca uitasem la tura precedenta sa scot tigaile si tavile din cuptor si sa le spal si p-alea. Îmbufnat, am scos doza de bere de 500 ml si da-i si lupta. Spalam o tigaie, trageam un gât de bere. Si btot asa.

Dupa masa de prânz deja mi se zbatea un ochi cînd ma uitam la chiuveta. De data asta, ca sa nu mai gresesc, sotia îmi adusese la botul calului (a se citi chiuveta) toate vasele de spalat din bucatarie. Doua chiuvete pline. Mi-a luat vreo 40 de minute sa termin tot. 40 de minute din timpul meu liber în care puteam sa…ah, pe cine mint eu? Oricum nu aveam ceva mai bun de facut decît sa spal vasele.

Pe la sapte seara, înainte de masa de seara am intrat în bucatarie înarmat cu o noua rezerva de detergent lichid de vase si doi bureti noi. Ca aia de dimineata nu mai erau buni de nimic dupa atâta frecat. Chiuveta goala! Sa nu-mi cred ochilor. Bai, nu se poate, extraordinar! Cum de am scapat?, ma gândeam fericit. Sa sun un prieten sa-i dau vestea cea buna, sa ma laud pe Twitter sau sa ies in aleea din fata casei si sa-mi urlu împlinirea. Si când am facut stânga împrejur sa-mi îndeplinesc gândurile, zdrang, m-am împiedicat de o lada de 24 de sticle goale de vin. Care-si asteptau rândul la spalat, dupa care sa fie rânduite frumos în magazie sa se astearna praful pe ele.

As fi înjurat daca as mai fi avut puteri. Dar îmi era frica ca n-o sa mai am forta sa termin de spalat sticlele.

Ultima tura am tras-o la zece seara, cu ochii cazându-mi în gura de oboseala. Vasele de dupa masa de seara, of course. Si când am reusit sa termin, cu mâinile zdrente de la contactul prelungit cu apa si detergentul de spalat vase, m-am târat în sus pe scari si m-am lasat sa cad lat de oboseala în patul conjugal. Iar cînd sa adorm, o voce suava îmi sopteste la ureche ”Dragule, sper ca n-ai uitat sa dai drumul la masina de spalat vase, nu? Ca e plina cu vesela si paharele de la petrecerea de ieri”

Mai e nevoie sa va spun ca era cît p-aci sa sun la 1-8000-VESELA sa vina aia sa ma salveze?

Culinary Delights

Each time I go on vacation outside Canada, I try to mingle in the local culture. To feel the beat. To eat their traditional food. To listen to their music or to browse some local markets. And each time I return to Montreal, I am looking to extend my beautiful foreign experiences by searching the same feeling around me. For example, by going to a Caribbean festival or a Portuguese restaurant where each time I am in search of that old sensation that I returned in a place I loved.

Let’s take bouillabaisse. Where you can eat a traditionally, carefully prepared …

Restul l-am scris pe lightplay.ca

Sictir Cu Oscarurile Voastre!

M-am saturat de Oscarurile astea penibile aproape la fel cum m-am saturat de Ponta, Antonescu si Iosif Boda.

De ani, buni, asa-zisele premii americane pentru excelenta in cinematografie au devenit o imensa afacere de familie pentru cativa barosani de la Hollywood si amantele lor zburatoare.

Oscarurile nu se mai dau demult pe calitate, valoare, si nici macar pe succesul de casa, ci pe criterii oculte, de genul, la”’’s ca asta nu a luat anu”” trecut, ii dam la anu””, sa nu se prinda fraierii, si hai, sa fim politically correct un an pe partea de incalzire globala, iar anul urmator, pe partea de promovare a femeii, iar de-asupra tuturor criteriilor troneaza principiul “orice e propaganda pro-americana si da bine la fraierii care inca mai cred in filme cu cow-boy americani buni si indigeni rai, sau chiar albastri, trebuie premiat”, ca uite asa tinerii volintiri americani nu mai vad diferenta dintre vrajeala si realitate si isi lasa cu placere oasele prin Irak si Afganistan, crapand cu iluzia ca sunt si ei niste John-Way-ne-stropim-pe-noi-si-tragem-din-toate-pozitiile.

Anu”” asta a fost anu”” cu promovarea femeii, sorry Jimmy, randu”” lu”” Captain Planet e data viitoare.

Magaria de””az”” noapte a intrecut orice limita, mai rau chiar decat porcaria pe care “academia” lu”” Peste i-a facut-o lui Mungiu acum doi ani cand nu l-a nominalizat, de teama ca o sa castige.

Deci, “Furt Locker” asta care cica-i al mai tare film de anul trecut, e o comedie involuntara despre razboiul din Irak asa cum il vad gospodinele fara aragaz de la Hollywood, recte tanti Bigelow, altfel o regizoritza buna, si la propriu si la figurat. Femeia asta, care a facut filme pasabile, de la Blue Steel, trecand prin Point Break si ajungand pana la Strange Days, a ramas o executanta corecta de filme de actiune si lipsa de creier. Am vazut filmul asta grozav anul trecut si mi-a parut rau dupa timpul pierdut.

In afara de moaca iritanta a lui Renner, actorasul care se da cow-boy prin Irak, scenariul e de un cretinism fara margini, si e de-a dreptul insultator pentru bietii irakieni. Filmul e un fel de Avatar pe invers, ca si aici americanii sunt cei buni si frumosi si curajosi si civilizati, scarbiti de cat tot trebuie sa omoare la salbaticii aia de arabi care nu au avut bunul simt sa se dea cu curu”” de pamant in fatza tancurilor americane si sa isi lase mustati de pisica si cozi albastre.

Dar e insultator si periculos si pentru militarii americani. Ca om care a discutat cu o gramada de veterani din Irak si cu multi colegi care si-au riscat viata pe acolo, pot sa va spun ca filmul e un rahat penibil. Militarii americani sunt mai speriati decat irakienii insisi, iar fitzele astea gung-ho, de cine trage primul din sold, nu si le permit decat cand sunt in situatii de nivel “100-de-tancuri-Abrams-incarcate-cu-munitie-cu-uraniu-saracit-contra-un-arab-jigarit-cu-AKM-Made-in-Romania-si-slapi-made-in-China.”

Restul e propaganda. Toate situatiile din film sunt false, penibile, si creeaza o imagine distorsionata despre razboiul din Irak. Probabil ca de aia si TREBUIA premiat. Daca vreti sa vedeti un film adevarat despre Irak, inchiriati-va sau dati de pe net “Generation Kill”, o capodopera in sapte episoade facuta de aceeasi echipa care a facut “The Wire”. E povestea adevarata a unei companii de puscasi marini spusa de un ziarist care i-a insotit pe toata durata invaziei. Senzational, iar Alexander Skarsgard face un rol formidabil.

Anyways, sa mergem mai departe. Anul asta, presa a impins in fata o pretinsa rivalitate intre doi fosti soti mai degraba decat intre doi artisti: Bigelow si Cameron. Am spus intotdeauna, James Cameron nu e un regizor, ci un expert in (d)efecte speciale. Titanicul pe celuloid a fost o catastrofa mai mare decat Titanicul real, dar a prins din cauza campaniei publicitare despre cum cheltuie Cameron banii fara rost, mai degraba decat din cauza de arta (haida-de, o polologhie de patru ore care nu se mai termina, de-ti venea sa suni la submarinele germane sa scufunde naibii odata magaoaia).

Despre Avatar nu vreau sa ma pronunt, pentru ca deja toata planeta s-a pronuntat, si nu Pandora, ci Terra. Subtitlul ar trebui sa fie “Pocahontas cu coada.” Sau, cum zicea un blogger misto, animaloo, niste strumfi uriasi care-si fac de lucru printre liane mov.

Deci, doua filme schioape impinse in fata pe sistem de coterie hollywoodiana. Ar fi ridicol, daca nu ar fi revoltator. Hollywoodul creaza tendinte (se aude bai, romanilor? Tendinte, nu “trenduri”!) care au efect de tsunami pe tot globul. Strumfi gigant la Rosia Montana si in Gaza, am vazut deja. Ce urmeaza? Ceva carne proaspata americana de tun in Irak, imitand fitzele cow-boy-ului din film?

Pai, si, veti zice, cine-l merita pe Oscarel? Poate nimeni, ar trebui sa fie ani in care sa nu se dea, daca nu e de unde. Dar, pen”” ca aia e imposibil, atunci Quentin Tarantino, care-i atat de genial de parca a baut terebentino, trebuia sa ia ceva pentru dementialul lui film facut la misto total, “Inglourious Basterds”.

Ala e un film de arta, inspirat masiv din westernurile spaghetti din anii ””60 si din cartile lui Sven Hassel, dar din pacate, din motive de propaganda, dat pe invers, adica baietii buni nu sunt nemtii, ca in carti, ci americanii, evident. L-am intrebat acum vreo doua saptamani pe baiatul lui Sven Hassel, Michael (Sven are 93 de ani si nu mai e in cea mai buna forma) daca nu i se pare ca Quentin al nostru a dat cu jula de prin cartile babacului lui, si a fost si el de acord ca multe scene si personaje sunt copie la indigo cu cele din Lichidati Parisul, Camarazi de Front sau Gestapo.

http://videosift.com/video/Inglorious-Basterds-Strudel-Scene?loadcomm=1

Cel mai evident, seful gestapovist interpretat sublim de Cristoph Waltz, e inspirat din personajul Paul Bielert, seful Gestapo-ului din Hamburg in cartile lui Hassel. Cea mai superba scena din film, scena strudelului cu frisca, i-a adus lui Waltz un Oscar aseara, si e singurul care-l merita (in scenariul original al lui Quentin, Shoshanna facea pe ea in timp ce manca strudelul, dar asta a fost cam mult pentru buldogii de la cenzura hollywoodiana).  Si apoi, ia ziceti-mi voi, copilasi care ati crescut cu Karl May, in cate filme americane ati mai vazut sa se pomeneasca de Winnetou?

Inca doua chestii scurte, una buna, una rea.

Buna: ma bucur ca Sandra Bullock, aceasta Betty Boop in carne (si ce mai carne!) si oase i l-a suflat pe Oscareanu baboiului Meryl Streep, care ar trebui sa mai ia o pauza de vreo 100 de ani. Sandra nu e actrita, ea e fata, si raman la parerea ca trebuia sa se marite cu Keanu Reeves si sa faca copii. Ea, nu el. La ce nud ne-a aratat Sandica in The Proposal, eu i-as fi dat Oscarul pe loc, atunci, inca, si o scuteam de tot travaliul cu palma peste fund. Era just.

Rea: nu ma bucur ca Jeff Bridges a luat Oscarul numai asa, ca tre”” sa ia si el unu””. Anul trecut l-au furat pe Mickey Rourke tot din political correctness, ca era mai important sa dea Oscar unui personaj homo. Anul asta, l-au furat pe Georgica, al carui rol din Up in the Air e o capodopera. Sarcu”” George, e prea aratos ca sa ia Oscarul de doua ori…

A, si inca o chestie: cel mai penibil Oscar din toate timpurile l-a luat acum cativa ani Al Gore, Nea Ozon: Oscarul pentru Pace. Sau, era Nobel? Da”” ce mai conteaza, tot aia e…

Ce-mi doresc de la banca mea

Banca cu care fac cele mai des afaceri, Royal Bank of Canada, este în general o banca foarte atenta la relatia cu clientul. I-am ales ca banca înca de cînd eram în Romania în baza relatiei lor speciale cu BCR. Prin ei mi-am transferat toti banii din Romania la un cost de transfer minimal si de la ei am avut primele carti de credit. Acum, fiind de vreo 7 ani împreuna, relatiile sînt si mai bune ca la început. Dar totusi, ca toate bancile mari, din când în când mai da si ea cu bâta în carul cu oale.

1. Mi-ar place ca banca sa se deschida mai devreme. Eu ajung la birou la 9h00 dimineata în timp ce ei deschid la 10h00. Foarte incomod pentru mine.

2. În acelasi timp, mi-ar place ca banca mea sa închida mai târziu. De obicei, în afara de joia cînd au program pâna la 20h00, în fiecare zi închid la ora 17h00, aceeasi ora la care eu ies de la birou. Iar ghiseele se închid de fapt la ora 16h00. Nici o sansa sa faci vreo operatiune bancara.

3. Asta înseamna ca daca vreau sa nu astept pâna la prima joi seara, trebuie sa-mi sacrific prânzul si sa merg în pauza mea dintre 12h00 si 13h00. Faza e ca doau doua ghisee sînt deschise din sapte, pentru ca (lucru de mirare) restul casierelor sînt în pauza de prânz, tabarnak! Bineînteles conform legilor lui Murphy, doar atunci se formeaza cozi imense, pentru ca au si altii aceeasi idee ca mine.

4. Mi-ar place foarte mult ca acei casieri care sînt totusi disponibili, sa nu stea de vorba atâta între ei. Majoritatea par sa se simta foarte bine stând la cioace exact cînd îmi rup eu din timpul meu de papica, cînd de fapt ar trebui sa se miste super fast, exact ca bucatarii de la restaurantul italian din colt care la ora prânzului par a fi pe perfuzii cu adrenalina, în timp ce în afara orelor de mâncat se plictisesc cu gratie.

5. Mi-ar place ca aceeasi casieri sa nu mai afiseze o mina de super-sictir si oboseala. Daca-i cineva care ar trebui sa fie sictirit, ala-s eu, clientul.

6. Mi-ar place si sa existe niste reguli care sa explice bancii ca daca eu îi dau banii mei sa se joace cu ei, mi-ar place sa primesc în schimb o dobânda lunara care sa însemne dupa taxe, ceva mai mult decît doua cafele la Starbucks-ul din colt. Ar fi uber-cool.

7. Mi-ar place sa existe si niste reglementari care sa împiedice o banca sa plateasca salarii si bonusuri anuale care depasesc profiturile ei. Tare misto ar fi!

8. Dar cel mai mult si mai mult mi-as dori sa-mi promita ca n-o sa-mi piarda investitiile facute prin ei, indiferent ce s-ar întâmpla cu economia. Da, as putea plasa economiile în fonduri garantate de stat, dar cu dobânda primita n-as putea sa platesc nici macar hostingul la blogul asta.

Cam asta mi-as dori eu de la banca mea. Voi ce v-ati dori de la banca voastra?

Pagina urmatoare »