Cand l-am vazut pe Djokovici la Montreal jucand impotriva lui Roddick, Nadal si Federer, am spus ca sarbul asta a coborat de pe o alta planeta. Inainte de asta ma uitam la interviurile pe care le dadea la televiziunea canadiana si ma intrebam ce-o fi in capul lui ca la douazeci de ani anunta cu dezinvoltura sfarsitul epocii de dominare a lui Federer? Oare tineretea si entuziasmul iti iau mintile intr-atata incat sa anunti cu aroganta ca vei fi no. 1 in tennisul mondial inainte de 23 de ani, cand in fata ta stau niste grei, niste maestri absoluti si mai ales The One, Mr. Perfect Robot in persoana?
Apoi am fost pe teren la meciul lui Djokovici cu Rafael Nadal. L-am privit pe sarb mai intai ironic, apoi uimit si in cele din urma vrajit de tehnica exceptionala. Cu o zi inainte Novac il eliminase pe Roddick si ma gandeam ca pana aici i-a fost. Nadal venea dupa o accidentare, juca cu un bandaj la genunchi insa parea ca un zeu al tennisului se misca pe teren in locul spaniolului.
Insa Novac a fost exceptional. Ajungea orice minge in orice colt al terenului iar serviciul lui se situa la o medie de 220 km/h. A dat impresia ca s-a impus destul de usor, datorita celor doua seturi castigate, iar uimirea mea era deplina.
Vrajit de sarb, am fost si la finala cu Federer. A fost unul dintre cele mai faine meciuri de tenis pe care le-am vazut vreodata. Sarbul si-a pierdut capul de doua ori si a pierdut un set foarte usor. Ma gandeam ca istoria lui la Mastersul de la Montreal s-a cam incheiat. Cine sa-ti tina piept lui Federer in zi de gratie? Ei bine, Novac a castigat meciul. Cu un joc exeptional, cu abilitatea de a se intinde ca si cum ar avea doi metri si de a agata orice minge, cu puterea de a reveni dupa o prabusire.
Cred ca la Montreal au fost primele semne ale dominatiei lui Novac Djokovici in tenisul mondial. Iar la Melbourne, aceasta dominatia a inceput oficial.
Cronica unei morti anuntate
Djokovic djoaka bine, dar sa nu ne agitam prea tare. Eu as pune banii pe negrofrancez in viitor.
Dar as vorbi mai degraba de Federer, care avea, in buna traditie a briceagului armatei elvetiene, o solutie, o lama, pentru orice situatie.
Federer a pierdut fara drept de apel i fata sarbului, dar nu din cauza Kosovo-ului. Era clar ca ceasul elvetian e dereglat inca de asta toamna. L-am vazut la Praga in Cupa Davis, a pierdut meciul de dublu cu cehoteii fara drept de apel, iar la simplu a fost obosit, a castigat greu, desi scorul nu a aratat-o, impotriva unei camile cehestide 3×2, Berdych.
Federer nu e un gigant, e un tip mai degraba debil, a ajuns superman numai prin puterea mintii. Oboseala oribila la care e supus un jucator profesionist e probabil explicatia principala a infrangerii.
Mai e, apoi, motivatia. Haideti sa fim seriosi, dupa ce ati caftit tot ce dansa in chiloti pe teren sase sau sapte ani la rand, ati facut bulioane de dolari sau chiar de euroi (ceea ce, zilele astea e mult mai greu), dar ati stat numai in hoteluri si nu ati putut petrece un weekend normal cu familia, v-ar mai arde chiar asa de tare de palmares?
Dar, in buna traditie a lui Daniil Harms, mai bine hai sa va povestesc cum a castigat rusoaica Sarapova turneul de la Melbourne.
Intr-o zi, rusoaica Sarapova a venit la Melbourne si, pac — a castigat turneul de la Melbourne. Asa a castigat Sarapova turneul. De la Melbourne.
Probabil ca Federer a obosit. Dar despre familie nu m-as risca sa spun ca n-a avut-o langa el. Cel putin pe logodnica lui – o tipa insipida si nashpa, ceea ce arata la la Federer conteaza frumusetea interioara
– a avut-o mai mereu langa el. E ca si cum ar fi in turneu cu nevasta. Nu-i asa de rau!
Sarapova? Teoretic ar trebui sa vin anul asta la Montreal. Sunt curios cat o mai tine bateria, ca aproape iesise din clasamente. Pentru mine a fost o semi-surpriza victoria ei la Australian Open.
PS Chiar sunt curios daca mistretul cu mustati de argint – l-am numit aici pe Tiriac – va reusi sa le sufle turneul la canguri. Ar fi o super lovitura si in sfarsit un roman ar ajunge sa dicteze intr-un sport.