Lovitura de teatru la Universitatea Tehnica Iasi
La Universitatea Tehnica Iasi lucrurile scartaiau din toate balamalele de foarte mult timp. Rectorul Badea a fost acuzat inca de cand eram eu student acum vreo zece ani de tot soiul de matrapazlacuri. Insa cele mai tari tunuri le-a dat cand cu asocierea intre UTI si Iulius Mall. Parea un om vesnic tintuit in scaunul puterii.
Am ramas uimit insa, citind articolul din Ziarul de Iasi, cand am aflat ca prof. Nicolae Taranu, om pentru care am cea mai adanca admiratie nu doar pentru ca mi-a fost profesor in facultate cat pentru faptul ca numele lui este cunoscut si pronuntat cu respect in majoritatea mediilor academice din SUA, Anglia sau Canada, si-a dat acordul pentru ca numele sa-i fie asociat cu comunistul de Badea. Sunt sigur ca daca prof. Taranu ar fi ajuns rector la UTI, lucrurile s-ar fi schimbat poate in bine. Insa trebuie sa recunosc totodata ca cei care se intreaba cum ar fi condus Universitatea cand el sta 10 luni pe an in afara Romaniei au ceva dreptate.
Pe noul rector al UTI, cel care a reusit sa intoarca roata intr-un mod neasteptat raliindu-si majoritatea membrilor din Senatul Universitatii nu l-am cunoscut si nu-mi pot da cu parerea despre calitatile lui. Insa imi pare rau pt prof Taranu ca s-a lasat atras in acest eveniment nefericit si pot spune ca doar asocierea cu Badea l-a pierdut.
Poate ca e mai bine sa ramana doar decat al Facultatii de Constructii si sa continue sa predea in masura in care timpul i-o va permite. Personal, voi avea mereu o inalta stima pentru el. Cursul dînsului de Metale I si II inca se gaseste in rafturile din biroul meu la loc de cinste langa cele facute in Canada. Din punctul de vedere al informatiilor, calitatea este aceeasi. Daca astazi sunt unde sunt e si datorita lui.
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.

