Cinism in stare pura

Se intampla uneori sa moara cate un roman tanar, abia ajuns aici. Va puteti imagina socul celui ramas in urma cu copil, intr-o tara straina in care nu cunosti pe nimeni. Prima data cand am auzit de un caz din asta, in urma unui anunt pe un forum, emotia a fost generala. Au sarit oamenii cu mic cu mare sa-l ajute pe un om caruia ii murise sotia din senin. Unii s-au dus cu el la banca, ca sa-l ajute sa indeplineasca niste formalitati nasoale. Cand ai cont comun, banca ingheata contul respectiv pana se lamureste cum e cu testamentul, care de obicei nu exista. Procedurile sunt greoaie si iau timp, asa ca prima miscare e sa se faca un cont separat, numai pentru cel ramas in viata si salariul sau venitul sa-i fie redirijat acolo. Altfel moare de foame.

Altii s-au dus acasa sa-l ajute. Stiti cum e! Era socat si nu mai stia nici cum il cheama. S-au donat bani, atat de catre companii romanesti cat si de persoane fizice. Cred ca a fost unul din Toronto care a trimis o mie de dolari asa, din scurt. Cazul a fost preluat de ziarele romanesti, a fost valva mare. Au sarit toti romanii.

Cand s-a intamplat a doua oara, a fost la fel, dar mai putina agitatie. Bani mai putini, oameni saritori mai putini, etc. Cand s-a intamplat a treia si a patra oara, oamenilor a inceput sa li se cam rupa. Au inceput sa se intrebe toti, dar pana la urma noi cu ce suntem vinovati? De ce respectivii nu si-au facut asigurari de viata? Adica o asiguri pe mama, tata, fratele care vine in vizita si tu care stai aici nu-ti faci asigurare?

Urmarind cazurile astea, si trecand prin aceleasi stari sufletesti, mi-am pus aceleasi intrebari. Cand se intampla de prea multe ori, devii cinic. Azi am aflat de inca un caz.

Au venit in Montréal de mai putin de 8 luni cu speranta unei vieti mai bune si fericite, asa cum am veniti si noi, cu totii.
Si-au adus impreuna cu ei pe fiul lor, Dumitru, de 2 ani jumate, care ar putea avea aici un viitor mai sigur si mai implinit decat in Republica Moldova….. dar de ieri, Dumitru nu mai are mama. Si la varsta asta nici macar nu intelege prea bine ce s-a intamplat. Adevarul este ca nici noi nu intelegem…

Azi-dimineata, in jurul orei 1:00, Tatiana Bejan s-a stins din viata la doar 28 de ani, in somn, fara nici un motiv aparent. Dormea alaturi de Dumitru cand inima ei a incetat sa mai bata. Sotul ei, Alexandru, si-a pierdut locul de munca saptamana trecuta, iar de azi-dimineata si-a pierdut sotia pentru totdeauna. Alexandru nu cunoaste aproape pe nimeni aici, nu mai are venituri, trebuie sa faca o inmormantare si sa fie alaturi de micul lor baietel care a ramas fara mama.
Daca vreti sa-i ajutati puteti sa ne contactati pe noi la 514-368-3789 sau sa mergeti direct la Alexandru:

Tel: 514-366-1831.
#20 – 120 Lyette, LaSalle, H8R 3T4.

Orice suma este binevenita. Daca stiti organisme de caritate sau puteti contacta ziarele/forumurile romanesti din Montréal, ar ajuta mult.

Credem ca inmormantarea va fi saptamana viitoare.

Dumnezeu s-o odihneasca!

Alina si Sergiu

Bineinteles ca am verificat de fiecare data cand s-a intamplat asa ceva. Si cazurile au fost reale. Dar totusi prea seamana toate intre ele. De obicei moare ea, aparent fara motiv. In urma ei ramane un copil sau doi si el. Normal ca trebuie ajutati. Dar nu poti sa nu te intrebi cum de nu aveau asigurare dupa 8 luni de Canada. Stiu, costa. Dar e mai simplu sa scoti acum intre cinci si zece mii de dolari? De ce nu le spune nimeni ca guvernul Quebecului te ajuta in cazuri din astea? De ce nu le-a spus nimeni cand au venit, ca aici nu e Romania si ca totul se plateste?

Dar asta e. Nu a fost sa fie. Dar macar altii de-ar invata ceva din toate astea. Insa nu vor invata, pentru ca asa suntem toti. Ne linistim cu “mie nu mi se poate intampla“. Dar ti se intampla. Ce faci? Comunitatea romanesca e in pragul vaccinarii contra unor asemenea cazuri. Poate e momentul sa-i invatam pe noii veniti ca in tara asta esti pe cont propriu. Ca trebuie sa te descurci singur.

Pana atunci insa e posibil sa scriu pentru a cincea oara un cec, dupa verificarile de rigoare impuse de acest caz. Si presimt ca nu va fi pentru ultima oara.