Saptamana asta sunt singur pe tarlaua departamentului, asa ca nu prea am timp de blog. Drept pentru care, am activat auto-postarea unor articole salvate din timp pentru cazuri de urgenta. Ca ia uitati cum se dezaboneaza toti de la blogul asta (ha, ha..)

Prin 1990 sau prin 1991, nu mai tin minte exact, era o emisiune la TVR care se numea 15, 16, 17, 18 daca nu ma insel. Era o emisiune pentru adolescenti destul de interesanta, tinuta de o tanti Mirela nu-stiu-cum. Pe vremea aceea, televiziunea comerciala era inca in stadiu de proiect, nu se nascusera inca nici Pro si nici Antena. Deci TVR era unic.

Emisiunea aia m-a facut vedeta, intr-o vreme in care oricine aparea la TV era automat recunoscut pe strada. Mirela nu-stiu-cum, ajunsese in orasul meu si era interesata sa faca o emisiune despre viata elevilor de-a doispea, cu problemele lor si cu viata de zi cu zi. Un soi de interviu in grup, cu cateva calupuri muzicale inserate pe ici pe colo.

Mirela nu-stiu-cum s-a adresat direct liceului meu, ceea ce arata cat de discriminatoriu gandea TVR la vremea aia. Deci s-a adresat celui mai tare liceu din oras, cu speranta ca emisiunea va avea invitati niste elevi educati si proveniti din familii bune, fata de alte licee mai slab cotate. Nu s-a inselat foarte tare cu elitismul asta.

Tin minte ca a venit in clasa profa de matematica si fara sa explice foarte clar despre ce e vorba, ne-a indicat pe mine si inca trei colegi, asa mai prezentabili si care stiau sa deschida gura, ordonandu-ne (da, da, n-am avut de ales) ca a doua zi sa fim pe platoul de filmare de la punctul de observatie asupra orasului unde urma sa aiba loc emisiunea. Nici macar nu ne-a spus ca noi suntem invitatii, credeam ca o sa facem si noi nitica figuratie p-acolo.

Emisiunea in sine a fost o surpriza pentru noi. Ne asteptam sa ne intrebe ceva legat de olimpiade, de liceu si de viata scolara, si cand colo ne intrebau cum e cu fetele si daca ne-a placut Liceenii. Am vorbit destul de liber pentru vremea aia, si chiar am facut o gafa de proportii care m-a facut celebru instant, spunand ca profa noastra de matematica seamana cu Isoscel. Ei, semana la poante si la duritatea examinarii, insa nu era deloc inchisa la mine precum personajul din film.

Dupa o saptamana a fost difuzata emisiunea, care dura vreo ora. In timpul ei, a inceput sa sune telefonul parintilor, vreo trei unchi, doi verisori, patru vecini si doua colege de servici ale mamei tinand neaparat sa-si exprime extazul si uimirea in fata nepieritoarei mele performante.

Fratilor, de a doua zi, nu mai puteam sa merg pe strada. Treceam pe langa oameni si aveam mereu impresia ca sosotesc. Vreo doi si-au dat coate si am auzit in spate “Uite-l pe ala de la TV“. In liceu am devenit brusc un star incontestabil. Cand ma deplasam in recreatie, se facea culoar in fata mea, parca trecea un profesor, pe cuvand de onoare. Era incredibil. Toate gagicile imi trimiteau bilete de dragoste prin colegi, amicii mei erau cool pt ca erau prieteni cu mine, era un delir total. Si la fel de total, a inceput sa fie deranjant.

Partea nasoala e ca am avut ora de matematica in ziua de dupa difuzarea emisiunii. M-am pregatit sufleteste pentru un bobarnac si asteptarile nu mi-au fost inselate. Am fost scos la tabla, si am luat un doi, ca sa inteleg exact care-i diferenta intre profa mea de matematica si Isoscel din film. Insa doiul era de forma, un soi de nota morala, ca sa ma invat minte sa mai fac bancuri. N-a ajuns in catalog.

Celebritatea asta a impins-o pe bibliotecara liceului sa faca lobby pe langa directoarea scolii si ca urmare m-am trezit numit ca prezentator la Balul Bobocilor. Co-prezentatoare era o fata de o frumusete deosebita, o fata extraordinara care a devenit prietena mea si care a fost iubirea vietii mele, desi ne-am despartit inca de atunci. Pana la terminarea liceului am ramas la fel de celebru, insa de data asta din cauza ca eram cu cea mai frumoasa fata.

Deci celebritatea asta, venita asa de brusc, mi-a adus si beneficii, mi-a adus si probleme. La nivelul anului 1991, cand erai la TVR timp de o ora la 8 seara, era ca si cum astazi ar vorbi toate televiziunilile din Romania despre tine timp de o saptamana si ai fi invitat la minim trei talk-show-uri. Toata lumea se uita atunci la mine ca si cum eram un soi de purtator de cuvant al elevilor, ma trimiteau sa discut cu directiunea in timpul grevelor scolare care se tineau lant, participam la sedinte intra-liceale, era o nebunie intreaga.

Si acum ajung sa ma intreb: oare in general te nasti lider, sau devii lider in functie de imprejurari? Oare te nasti cu calitati de vedeta, sau devii vedeta in functie de imprejurari?