Aud cateodata despre cutare chestie ca inseamna o intrare in normalitate. Iliescu vorbea cel mai des despre normalitate. Dar pe el il inteleg, caci dupa o lovitura de stat vrei liniste. Insa in viata de zi cu zi, ce inseamna de fapt normalitate? Ce e normal?

Ultima data cand am fost la dentist, era o femeie cu doi copii mici. Unul de un an jumate si celalalt de patru ani. In Canada este ilegal sa lasi copiii pana in 12 ani nesupravegheati de un adult, asa ca nu m-am mirat. Insa m-am mirat cand dentistul a chemat-o pe ea in cabinet. Credeam ca va intra cu copiii. Cateodata parintii vin cu copiii sa se joace la dentist. Se obisnuiesc cu vizitele, nu le mai este frica de freza si medicul îi controleaza din timp la dinti. Totul e platit de stat. In fel asta surprizele de mai tarziu sînt excluse.

In cazul asta insa, cand mama a intrat in cabinet, copiii au ramas in sala de asteptare. Cel mai mic a inceput sa planga. Sora lui, incerca sa-l linisteasca, insa ce poate face un copil de patru ani? Asa ca secretara medicala, s-a ridicat de pe scaun, l-a luat pe ala micu in brate si a inceput sa-l plimbe prin jur, sa-i arate una alta, a mers la acvariul cu pesti si in cele din urma s-a asezat pe un scaun, cu piciul in brate. I-a deschis o carte si a inceput sa-i citeasca si sa-i arate animale. Piticul s-a linistit.

Cat timp mama a fost inauntru, secretara s-a ocupat de copii. Telefonul suna si intra robotul. Oameni noi intrau si se asezau pe scaune, fara sa mai fie anuntati. Venea direct asistenta medicala, aruncau un ochi in calculatorul secretarei, luau o fisa dintr-un dulap si îi invitau pe rand inauntru. Cei care ieseau erau invitati sa plateasca data viitoare, sau li se spunea ca vor primi o factura prin posta.

Dupa o ora, mama copiilor a iesit. Secretara le-a dat drumul copiilor, care au fugit la mama lor, a schimbat cateva vorbe cu femeia si s-a asezat la biroul ei luandu-si atributiile de la capat. Nici macar nu sînt sigur ca femeia i-a multumit. Poate ca da, dar in mod cert nu i-a oferit multe multumiri. Totul facea parte din normalitate.

***

Pe o partie de schi din Quebec. Multa lume la telescaun care astepta sa urce. Veneau schiori de pe partie, care in viteza, care mai dand din bete si se asezau la rand. Pentru ca erau multi, un adolescent angajat al statiei, sorta cate patru schiori si le facea semn sa inainteze spre scaun.

Am coborat dinspre partie si cand am ajuns la sosire am pus o frana atat de brusca, incat dupa ce m-am oprit, am stat cam doua secunde cautandu-mi echilibrul si apoi am cazut. Se mai intampla. In spatele meu s-a auzit un hohot multiplu. Si niste comentarii in dulcele grai bucurestean “Ce bou e asta, fata, habar n-are sa schieze. Cum sa cazi stand in picioare pe loc? Ce fraier!”. Am evitat sa ma intorc, ca sa nu arat ca am inteles.

Dupa cateva secunde am aruncat o privire peste umar. Trei cucoane, imbracate in blugi, geci pufoase si cu cizme cu toc, stateau exact in curba pe care toti schiorii trebuiau sa o ia pentru a se aseza la rand. Nici nu le trecea prin cap ca deranjeaza pe careva si mai ales cizmele cu tocuri si blugii nu li se pareau deloc nelalocul lor in multimea de costume de schi si de clapari.

Mai langa mine, in multimea de la rand, aud o alta voce de femeie, stresata, tipand la consortul ei “Razvane, ti-am spus sa ma astepti si pe mine? Ce dracu faci?“. Lumea se uita in alta parte. Tonul pe care fusese pusa intrebarea nu lasa loc de interpretari. Traducerea era inutila. Iar consortul parea sa fie surd, cert este ca se uita inainte spre adolescentul care selecta schiorii, cate patru, cate patru.

Totul face parte din normalitate.