Guest post by Radio

Despre George Pruteanu se pot spune foarte multe si bune si mai putin bune. Eu l-am cunoscut îndeaproape, ca om care a lucrat cu el vreme de aproape un an. Pentru cei care nu stiu, va amintesc ca el a facut prima si singura emisiune culturala de televiziune de prime-time si de mare audienta. La ProTV, ea se difuza la ora 18h55, chiar înainte de jurnalul de la ora 19h00 si avea, uneori, rating mai mare decât acesta.

Si totusi, nu era decât o emisiune în care un om, asezat la o masa, în fata unui panou viu colorat, vorbea cinci minute despre o carte, un scriitor, un cuvânt sau o fraza. Uneori panoul se transforma în pictura, imagini veneau si dispareau, dar chiar si atunci, era tot el. El le imagina pe toate, le cerea transpuse pe ecran, apoi le comenta, mereu perfectionist.

Îsi critica si propriile texte, lucrate în biroul lui cu peretii acoperiti în întregime de carti, fara nici un spatiu liber, nici macar deasupra ferestrei si a usii. La fel era si holul si camera de zi. În dormitor si în bucatarie n-am intrat, dar sunt convins ca nici acolo nu ramasese prea mult spatiu necucerit de carti.

Oamenii l-au criticat, printre altele, pentru traseul lui politic si pentru radicalismul ideilor. Acum, când nu mai e, vom constata privind împrejur ca au mai ramas prea putini oameni care au idei în politica româneasca si nu cred ca mai e vreunul care sa si le apere cu verva si eleganta de floreta verbala cu care o facea George Pruteanu.

Era, înainte de toate, un om viu, cu fapte de înger si pacate, mereu curios, mereu uimit de lucruri pe care le afla, mereu gata sa le masoare, si le comenteze, si le înalte sau sa le coboare. Tocmai de aceea îmi vine greu sa cred ca a murit si, desi nu îl mai vazusem si citisem demult, iar de întâlnit, doar cât pentru o strângere de mâna si doua vorbe schimbate pe un culoar, simt ca si cum o parte din bogatia lumii s-a pierdut.

Dumnezeu sa-l ierte!