Motto: O persoana care a invatat sa faca un lucru prost, cu timpul si cu experienta va ajunge sa faca lucrul acela extraordinar de prost!

Am avut o recent un argument cu un amic pe o tema de discutie dificila: “Se devine un manager bun odata cu experienta iar experienta se invata din management prost“. Adica din greseli. A fost o discutie plina de argumente pro si contra.

Se presupune ca experienta ar trebui sa ne ajute sa atingem perfectiunea in viata profesionala. Experienta ne poate invata o gramada de lucruri in viata in afara de cum sa devii din ce in ce mai bun cu anumite softuri sau procese de lucru. Ar trebui sa ne largeasca orizonturile, sa ne faca mai curajosi in fata asumarii unor riscuri si sa ne imbunatateasca reactiile in fata unor situatii neprevazute.

Dar in mod cert experienta nu tine loc de calitati innascute. De abilitatile unei persoane. Pentru a fi un bun lider sau manager, cineva trebuie sa fie bun din instinct in primul rand. Aceasta abilitate se va reflecta automat in toate deciziile si va trimite semnalele potrivite pe linie in jos catre colaboratori si angajati, ridicand moralul si marind încrederea în capacitatile liderului. Iar in ultima faza, va mari productivitatea. Cand oamenii sînt increzatori in seful lor, treaba merge struna.

Un lider are in gene ceva mostenit de la parinti, ceva ce-l face mereu sa-si impuna ideile asupra celorlalti. La inceput inconstient si apoi constient. Manipuleaza, e persuasiv, stie sa ridice moralul, lauda, taie in carne vie, ia decizii in fractiuni de secunda, decizii bazate pe feeling. Toate aceste lucruri, facute in mod corect sfarsesc prin a impune, fara forta, o idee. Un drum de urmat.

Sînt adept al unei vechi filozofii care zice ca sînt trei tipuri de oameni in lumea asta: primul tip, cei care sînt excelenti in munca lor, care invata repede atat din greselile lor cat si din ale celorlalti, sînt buni observatori, flexibili, adaptabili si in general fac tot posibilul sa implementeze perfectiunea in viata lor si sa manuiasca situatiile vietii intr-un mod adecvat. Apoi, sînt cei care fac efortul sa invete din propriile lor greseli si incearca sa evite repetarea lor. Iar la urma exista un al treilea tip, care indiferent cate greseli fac, nu le pasa, nu invata si in general merg la job doar sa ia banii. Eu fac parte din a doua categorie si fac eforturi mari sa trec in prima.

Managerii capabili sînt aceia care sînt in stare sa-si motiveze echipele sa se depaseasca pe ele insele si sa ofere mai mult decat li s-a cerut. Viziunea este abilitatea de a percepe semnificatia evenimentelor inainte sa se produca sau cand sînt cel mult pe punctul de a se produce. Prevederea riscului. Iar o judecata sanatoasa este abilitatea cuiva de a judeca o situatie din toate unghiurile si capacitatea de a lua cea mai buna decizie.

Astfel, in timp ce un management de calitate vine atat din experienta cât si din abilitati innascute, experienta nu vine din management prost. Pentru ca odata cu experienta cumulat cu abilitati personale, o persoana se imbunatateste si atunci dispare managementul prost. Nimeni nu poate deveni manager fara experienta sau cunoastere, doar in baza talentului inascut. Poate doar Donald Trump. Pentru ca experienta si cunoasterea, folosite in mod pozitiv, exclud managementul prost.

Experienta cuiva si modul in care aceasta afecteaza comportamentul profesional este influentata in egala masura si de caracterul acelui om. De inima. De fibra morala. Din acest motiv, doar experienta in sine nu poate imbunatati sau deprecia abilitatea unui manager.

Experienta este o caramida care e cimentata in cele din urma de caracter!

UPDATE: Un post excelent pe dece blog prin care se ilustreaza exact opusul a ce am scris aici.  Abaddoane, ai dreptate tata!