Azi la ora 4h30 dimineata eram deja in picioare gata de plecare catre aeroport de unde am zburat spre Vancouver. Spre stupoarea mea, accesul la internet la aeroportul din Montreal e restrictionat si e pe bani. Ca sa vezi nesimtire, sa-mi ceara ei bani sa postez ceva pe blog! Asa ca, in calitate de roman falnic obisnuit cu chestiile gratuite, n-am mai postat nimic.
Aeroportul foarte aglomerat pt un mijloc de saptamana la ora 6h00 dimineata, m-a intampinat cu niste agenti de paza somnorosi care m-au pus sa ma descalt si alte alea care le pateste calatoru’ pe taramurile americano-canadiene. Numai ca neavand fata de arab, nu m-au dezbracat pana la chiloti ca pe gagiul din fata mea. Cred ca nu apucasera sa-si bea cafeaua.
Am asteptat la avion vreo ora jumate, ca m-a pus naiba sa-mi fac check-in pe internet si am rezolvat formalitatile cu jumate de ora mai repede. Cum n-am avut internet, am furgasit un ziar si mi-am omorat timpul alaturi de o cana de cafea de 30 cm inaltime, care m-a tinut pana la Vancouver, unde soferul de taxi m-a intrebat in ce limba scrie pe ea. Soferul era indian, d-ala meserias cu turban albastru. Dar ajung la el mai incolo.
In avion, aceleasi conditii misto ca intotdeauna. WestJet ofera televiziune prin satelit, scaune de piele, si in general toate conditiile pt un zbor misto. Mai putin mancare, ca aia se plateste. Dar am rezistat eroic cinci ore jumate numai cu un sandwich. Langa mine era o asiatica draguta foc, cu care m-am gandit sa ma bag in seama. Numai ca gagica a inchis ochii si a adormit cand inca avionul nu decolase, asa ca n-am avut cu cine sa mai discut. Stewardezele erau fainute dar ocupate si nu prea aveau timp de-un gagiu care se plictisea.
Ajuns in Vancouver, am luat un taxi, ala cu soferul cu turban si m-am indreptat catre biroul companiei din centru. Pe drum am ramas uimit de cate acoperisuri din tigla si tabla tip tigla am vazut. Am avut momente cand m-am crezut la Campina sau Predeal, pe cuvant de onoare!
Ploua la Vancouver, dar asta cred ca nu-i o surpriza. O surpriza e ca eu inca lucrez la ora asta, dupa 10 ore de cand m-am dat jos din pat. Dar cum sint cu 3 ore in urma fata de Montreal, mai am de prasit oleaca si dupa aia ma car la hotel. la care inca n-am ajuns.
Ne vedem maine!
