Am citit în ultimul timp tot soiul de ineptii despre viata si experienta într-o multinationala. Cu exemple concrete sau cu pareri pe langa subiect. O simpla cautare pe Google dupa sclav în multinationala, expresia favorita a majoritatii romanilor cand vine vorba de o companie mare, duce la zeci sau sute de rezultate.
Si cati dintre cei care scriu au trait, muncit, experimentat într-o multi-nationala? Prea putini! Aproape toti cei care se declara contra multi-nationalelor povestesc din auzite. Cazul tipei care a murit de extenuare a devenit emblematic cand vine vorba sa ne raportam la viata într-o multi-nationala.
Ca unul care are în spate zece ani de multi-nationale si care înca se afla într-una, dati-mi voie sa va spun ca totul vine din mentalitate. Aceeasi blestemata de mentalitate, pe care romanii nu vor sa si-o schimbe. O multi-nationala vine în Romania ca sa faca profit. Nu vine ca sa fie mama ranitilor pentru toti idiotii care au impresia ca sunt buni într-un domeniu. Interesul companiei este sa faca bani si îi face din piatra seaca.
În primul rand angajeaza la nivel mediu manageri romani. Pentru ca ei sunt cei care cunosc mentalitatile angajatilor si îi pot pune la treaba cat mai profitabil. Nici un strain nu va scoate maximum din angajatii romani cum o poate face un roman. Si cand asta se traduce prin bani, si maximizare de profituri, e clar ca situatia nu se va schimba.
Ce trebuie sa înteleaga plangaciosii aia mici care se dau cu curul de pamant atacand politica de resurse umane a multinationalelor: nu va tine nimeni legati de glie! Daca aveti impresia ca sunteti buni, probabil ca sunteti si atunci ar trebui sa fiti asaltati de oferte. Plecati! Plecati naibii în alta firma si nu va mai plangeti! Daca o multi-nationala are o rata de rulaj a resurselor umane foarte mare, costurile lor cu personalul se dubleaza si e clar ca vor schimba ceva undeva.
Apoi, învatati sa negociati înca de la angajare. Discutati cu oameni care lucreaza deja în firma aia – îi gasiti pe LinkedIn pe multi dintre ei – vedeti conditii, vedeti salarii, vedeti ce viata veti avea. Daca compania are o politica dezastruoasa de personal, nu o aplica numai contra voastra ci contra tuturor. Si asa ceva nu este secret. Daca aveti probleme de sanatate, spuneti-le de la început. Cereti scaune speciale, cereti conditii speciale de la început. Discutati beneficii, discutati program de lucru, plati suplimentare sau bonusuri. Nu va mai bagati cu capul înainte la joburi în care nu faceti fata. Nu e dificil sa prinzi un job bun. E dificil sa rezisti într-un job bun!
Mi s-a întamplat de minim 20 de ori numai în ultima vizita in Romania, sa aud de la amici care erau extaziati acum un an sa lucreze la Fiat, ING, Pireus Bank si mai stiu eu ce alte companii, cat de cacat sunt companiile alea. Si ce tari sunt ei de fapt în meseriile lor, si cum îi tin aia pe pozitii sub calificarea lor. I_am rugat pe toti sa-mi arate si mie ofertele pe care le au de la alte firme. A, pai înca n-am început sa caut, sa vedem. Sau caut de trei luni, n-am fost decat la doua interviuri. Daca sunt atat de tari pe felie, de ce nu sunt îngropati în oferte? Simplu! Pentru ca în realitate habar nu au cate urechi au!
Marile companii au o politica foarte simpla: îti dau de lucru cat poti duce si chiar un pic mai mult. Daca spargeti avioane la birou ca sa aratati ce buni sunteti, or sa va dea de lucru de or sa va îngroape. Si romanii nu au masura limitei, asa cum în general le lipseste simtul masurii în toate. Eu nu stiu sa-si faca treaba lor foarte bine. Ei stiu sa faca treaba în general, cat mai multa, de calitate medie. Nu stiu sa-si apere drepturile, nu se cer afara cand nu mai rezista si în general invita companiile sa-i calce în picioare.
Unii vor spune ca e usor sa vorbesti cand lucrezi în Occident. Daca aveti impresia ca aici e diferit, va inselati. Numai ca în Occident legislatia e bine pusa la punct, contractele sunt bine negociate si politica de personal este bine pusa la punct. Dar si vesticii muncesc pana cad jos, însa romanilor li se pare ca doar lor li se întampla.
Programul meu este de la 8h00 la 18h00. Si uneori ajung acasa seara la 21h00. Si va asigur ca am colegi care lucreaza pentru Dubai si care muncesc la firma si la 3h00 dimineata. Voi ati muncit vreodata optsprezece ore continuu ca sa dati asistenta cuiva sau sa terminati o lucrare? V-ati trezit la 2h00 noaptea ca sa plecati cu avionul si dupa o calatorie de 5 ore si 5,500 km sa realizati o prezentare la care trebuie sa aratati fresh sau sa stati la birou înca 10 ore? Voi credeti ca managerii aia pe care-i denigrati atat au altfel de viata?
Varul meu e director de export la o companie spaniola în Madrid si în fiecare saptamana este în alta tara de pe glob. Munceste ca un turbat, nu are viata personala si cere maximum de la angajatii lui indiferent de nationalitatea lor. Si daca ei nu fac fata, se vor gasi întotdeauna altii care vor face.
Caci totul se rezuma la bani! Totul!
Foarte adevarat. Nu pot spune ca am lucrat intr-o multinationala, dar am lucrat intr-o firma de arhitectura si urbanistica din Italia. Nu am lucrat foarte mult acolo, dar a fost o experienta de neuitat. Si nu prin prisma salariului ci prin faptul ca acolo am invatat sa muncesc. Am intrat acolo cu mentalitatea lucrului din .ro si am plecat de acolo plin de experienta.
Am invatat acolo cum e cu deadlineul, cum se munceste pana la 1 noaptea cot la cot cu superiorul direct si cu seful cel mare, am invatat cum se expune o problema, cum se gasesc solutii, etc etc. Si mi-a prins bine.
De acord si eu cu punctul tau de vedere, Stash. Lucrez intr-o multinationala de 7 ani si sunt constienta ca momentele in care ma vaiet sau le gasesc nod in papura ‘lor’ mi se datoreaza intr-o proportie ff mare. Volumul de munca e direct legat de eficienta personala. In marea majoritate a timpului ineficienta personala ne omoara, nu sistemele si procedurile si ‘insensibilitatea’ managementului. Ca, apropos, si ei tot oameni sunt. Numai ca din alta poveste, in care eficienta e litera de lege. Ceea ce noi inca mai avem de invatat. Mult si bine.
Bravo Stash !
Bine punctat. Avem probleme aici in RO cu felul asta de lamentare si plafonare.
Eu am lucrat intr-o multinationala foarte mult timp si am intalnit foarte putini oameni care sa isi doreasca sa lucreze peste program. Majoritatea rupeau poarta la 5 PM indifrent ca isi finalizasera sau nu task-ul zilei respective.
Daca intrebi pe cineva in Romania ce inseamna program de lucru 08.00-17.00 iti explica foarte simplu ca el trebuie sa ajunga la serviciu a 08.00 si sa plece la 17.00. Nu inteleg ca ei trebuie sa INCEAPA serviciul la 08.00 si sa TERMINE la 17.00. Deci rebuie sa fie la birou un pic inainte de 08.00 si sa plece un pic dupa 17.00. Si de aici pot porni foarte multe alte exemple de mentalitati de cacao.
Multinationala e un stil. Odata ce te-ai obisnuit sa muncesti 12-14 ore pe zi ti se pare imposibil sa intelegi viata altfel.
In definitiv, pentru noi romanii experienta cu multinationalele este benefica pentru ca ne invata sa muncim mult. Lucru care sa recunoastem, nu ne sta in caracter.
Marturisesc ca am ajuns la varsta la care prefer sa muncesc BINE mai curand decat sa muncesc MULT. Si am învatat ca în Vest, nu se munceste MULT ci se munceste INTENS. Iar asta te consuma de energie la fel de mult ca un program de 12 ore pe zi.
Fac ceva pe multinationale ,manageri, task-uri, deadline-uri etc. Sclavii de acolo or sa realizeze pe la 50 de ani ca, desi si-au umplut casa de acareturi, viata a trecut, iar scuza ca “muncesc pentru copii ” nu tine.
Eu unul nu mi-am propus sa ajung cel mai bogat din cimitir.
@ Dan Olteanu
Ai o parere superficiala si nefondata. Orice companie cu experienta are un set de regului deja verificate si perfectionate. In general la orice firma serioasa exista sarcini si termene (scuza-ma Stash, sunt alergic la “englezisme” fortate) fie ca e multinationala sau firma de apartament. Respectul firmei fata de client induce respectul clientului fata de firma. Se poate obtine doar respectand sarcinile asumate in termenele promise. E doar o valoare de bun simt valabila de la o familie pana la Toyota, Walmart . Cei care se autointituleaza sau chiar sunt “sclav in multinationala” sufera de pe urma faptului ca se lasa tratati ca niste sclavi. O persoana competenta de obicei e apreciata orinde, cu atat mai mult intr-o multinationala. Sclav sau liber e alegerea individului.
Daca nu te lasi tratat ca un sclav zbori imediat pt ca piata de sclavi e supraofertata de taranusi din provincie gata oricand sa munceasca 12 ore ca sa poata sa-si satisfaca lacomia in mall-uri, iar competenta nu e primul lucru de care au ei nevoie (munca de acolo nu cere competente foarte ridicate) ci spiritul de servitor. Deci nu prea e nici o alegere, odata intrat in tarate te mananca porcii.
As putea da un raspuns filozofic plictisitor. As putea da foarte multe exemple. Dar esenta lor este cam asta: Toti avem o parere mai buna despre noi insine decat suntem in realitate. Romanul in special mai mult decat alte popoare. Din acest motiv sunt foarte multi, mai mult sau mai putin “taranusi”, care sunt dispusi sa fie sclavi doar ca sa poate sa se laude ca au un salariu cu un leu peste medie si merita sa lucreaze la vreo mare firma. Cei care au o valoare reala gasesc locul meritat mai devreme sau mai tarziu.
Dragilor,
Cine este cel chemat sa judece tzaranusii din provincie care muncesc precum, sclavii?
so what? concurenta in general e buna.
Eu, dupa cum poate ai observat, nu consider pe nimeni “taranus” in functie de locul nasterii. Dupa parerea mea, calitatea omului nu este implicita si/sau legata de acest amanunt. Cei care ii judeca pe altii, sunt in general cei care se considera superiori fara a fi demonstrat vreodata acest lucru.
Scuze ca mi-a scapat “din provincie” n-am nimic cu ea, si eu sunt de acolo, stiti voi la cine ma refer – termitele de supermarket.
@laurentiu
- nu judec pe nimeni, apreciez o stare de fapt.
- Concurenta e ok, dar in sectorul asta se bazeaza pe vocatia de servitor, mai putin pe capacitate profi.
Am citit aici comentariile unor robotzei depersonalizati, spalati pe creier, carieristi si pupincuristi. Robotzeii corporatisti sunt pe placul “companiilor”, bravo voua, au reusit sa va spele pe creier foarte bine, la unii dintre voi nici nu a fost nevoie sa spele ceva…
Marius draga, nici eu nu puteam sa le zic mai bine. Bravo! Auzi acolo, “multinationala e un stil”! Fugiti, bai, de-aici cu “stilul” vostru. Este dovedit prin cifre ca aia care lucreaza mai relaxat, prin nord, pe la francezi, sunt mai eficienti decat americanii care suplinesc talentul si inteligenta cu 100 transpiratie. Fara acel 1 la suta inspiratie, transpiratia nu face decat sa puta. Aia care lucreaza 12-14 ore pe zi pentru ca nu-si pot face treaba in opt ore, sunt genul carora le spui, get a life, a…hole. Bravo, Marius.
Da, am muncit de mi-au sarit capacele.. am ajuns dimineata la 8 si am plecat la 00.30 – 01.00 in multe randuri.. asta in zilele cele mai nefericite.. In restul, programul standard se prelungeste cu cel putin 2 ore..
Munca enorma, comparativ cu nivelul salarial pentru care sunt atat de huliti oamenii din multinationala.. Nivelul de stres? Stau si ma gandesc daca la 25 de ani e normal sa am cosmaruri nopti la randul, numai si numai din cauza serviciului… Daca e normal ca ambitiile pentru o viata mai buna (pentru ca asta e scuza pe care o folosim.. accept salariu nu prea satisfacator si cantitatea exagerata de munca pe cap de bovina.. in ideea ca voi mai urca o treapta si voi avea candva un nivel de trai de genul celui pe care si-l imagineaza orice proaspat angajat in multinationala) sa-mi ucida tineretea.. Nu zic vorbe mari, chiar nu zic.. Suntem o mana de tineri sub 25 de ani, care nu avem viata personala.. Chiar si prietenii mei lucreaza tot in banci si cand ne intalnim, inevitabil tot la subiectul asta ajungem…
De ce nu plec… am explicat intre paranteze.. e o ambitie bolnava pe care nu vad cum as putea sa mi-o satisfac altfel.. (sa-mi deschid o afacere? sa fim seriosi.. nu sunt facuta pentru asa ceva, nu oricine e…)
De ce nu cer mai mult? intr-o companie cu 3.000 de angajati.. cam la ce nivel s-ar auzi vocea mea? cum ar trece de cei 6 sefi directi? Sefi care, depasind nivelul al doilea… sunt intangibili si inabordabili…
Crede-ma ca dupa 5 ani de banca… singurul lucru pe care mi-l mai doresc e sa-mi gasesc un post decent printr-un departament “cuminte” , ca sa am timp sa-mi limpezesc mintea macar un an.. si apoi sa-mi fac planuri serioase despre cum vreau sa arate viitorul meu…
Am aberat mult si probabil nu vei mai avea rabdarea sa citesti, iar contra-argumente sunt convinsa ca vei gasi instantaneu, din moment ce parerea ta este total opusa, dar renunta pentru o clipa la atitudinea gen “sunteti copii care nu stiti ce vreti de la viata si carora le e frica de munca” si poate-poate vei intelege si punctul meu de vedere… Nu pentru toti e de ajuns munca pentru a culege roade..