Disclaimer: În acest post sunt descrise imagini tari. Sufletele sensibile sunt rugate sa-si ia masuri de precautie!

Sunt zile în viata unui om în care ajungi sa te întrebi daca exista D-zeu si daca da, cum se face ca exact în acea zi a fost cu ochii pe tine dar cu spatele la altul? Ajungi sa te întrebi daca exista noroc în viata si daca el înseamna cu adevarat sa castigi la loto. Sunt zile din acelea în care realizezi ca indiferent de pregatirea unuia sau altuia, doar sangele rece si calmul în situatii de criza face diferenta între oameni. Ca nu conteaza foarte mult ceea ce devii, ci ceea ce esti la un moment dat. Credeti ca m-am scrantit la cap si am cazut în pacatul sensibilitatii artistice?

Think again. Horror story’s next!

***

Cum am mai scris pe acest blog, în fiecare vineri dupa orele de program joc tennis la un club de langa sediul firmei. De la 16h00 la 18h00. Ma tine în forma si e doar unul din sporturile pe care le practic regulat – celalalt fiind mersul cu bicicleta. De obicei joc cu un coleg de birou si prieten cu care ma aflu oarecum la acelasi nivel de joc, altfel ar fi cam plictisitor sa iau bataie mereu ori sa bat non-stop.

Vineri dupa orele de program eram la tennis cu prietenul meu si abia ce schimbasem cateva mingi cu el, cand deodata îmi spune ca nu prea e multumit de calitatea mingilor si ca se duce sa cumpere de la receptia clubului doua tuburi de mingi. I-am zis ca eu sunt multumit de ele si am încercat sa-l conving s-o lase balta, caci la club mingile costa de trei ori mai mult ca într-un magazin specializat, unde de altfel costa de doua ori mai mult ca într-un magazin obisnuit. El nu si nu, ca se duce sa ia mingi noi.

Pana sa se întoarca am ramas sa ma antrenez la serviciu. Eram singuri în club, doar noi doi închiriasem teren la ora aia. Dupa ce am servit de cateva ori, am întors capul si l-am vazut la receptie, platea mingile. Receptia se afla alaturi de un lounge-bar si un soi de sala de asteptare si este despartita de terenurile de joc de o balustrada sau paravan de sticla cu maner de lemn, înalta cam de un metru, un metru si un pic. Terenurile se afla cam cu jumatate de metru mai jos fata de nivelul salii de asteptare si al lounge-barului.

Mai servesc doua mingi si îl vad pe amicul ca vine înspre terenuri cu mingile. Numai ca în loc s-o ia pe coridorul care ducea la terenuri îl vad ca vine direct spre balustrada care despartea terenurile de sala de asteptare, pune mana libera pe manerul de lemn si saltandu-si amandoua picioarele în acelasi timp, sare peste balustrada. Am vazut cum picioarele i se agata de manerul de lemn si îl vad pe tip cum cade de la un metru jumate înaltime direct pe burta. Dar nu asa, ci lat de-a binelea! La contactul cu solul s-a auzit ca si cum ar fi cazut un sac plin.

Îl vad ca se ridica si încep sa-l iau la misto “Cati ani aveai ultima data cand ai încercat schema asta? Zece? Om serios esti tu?“. Colegul pare sa nu ma auda si-l vad în picioare încovoiat. “Esti bine? Sa nu-mi zici acu’ ca nu mai poti sa joci tennis!” îl intreb amuzat. Tipul nu-mi raspunde si continua sa se tina cu mana de bratul drept. M-am dus la el sa vad ce a patit.

De la receptie apare tanti, care uitandu-se la el îi spune speriata “Domnule, cred ca v-ati rupt bratul!“. Ma uit la tipa aia fara sa înteleg si ajungand langa amicul, ma uit la mana lui. Am ramas socat!

Bratul nu-i mai facea o linie dreapta ci un S curios, iar la încheietura mainii, pielea capatase forma unui cap de os. Palma mainii drepte i se deplasase într-un mod ciudat si îi atarna în jos tinuta de piele iar acolo unde fusese încheietura era o umflatura rosie închis care mi-a spus clar de tot ca e hemoragie interna. “E vreun spital pe aici?” mai apuca sa îngaime prietenul meu. Oh fuck, ma gandesc, cel mai aproape spital e la 10 km si e ora de varf cand toata lumea se întoarce acasa. “Hai repede la masina!” îi spun si sprijinindu-l de bratul sanatos, încerc sa-l grabesc spre parcare, lasand absolut toate balta pe terenul de tenis – rachete, mingi, prosoape, etc. Receptionista a fugit repede si ne-a adus o punga de gheata pe care i-am pus-o prietenului peste încheietura mainii si ne-am urcat în masina. Am dat aerul conditionat la maxim si am coborat si geamurile temandu-ma de o cadere de calciu si cu un ultim efort i-am strecurat între dinti o bucata de lemn, caci durerile erau atroce (tocmai îmi cumparasem un soi de baitz ca sa-mi impermeabilizez terasa de lemn si aia îmi dadusera o bagheta de lemn cu care sa amestec vopseaua).

Am pornit spre spital conducand ca un dement. Iesind din parcare, cat vezi cu ochii erau masini bara la bara pe toate sensurile de mers. Am înfipt piciorul în acceleratie si am plecat cu 80-100 la ora pe acostament, claxonand disperat si facand semn cu farurile. Noroc ca în Canada pietonii sunt o specie rara. Am trecut atat de aproape de coloana de masini care abia se misca, încat daca iesea unul din formatie sau deschidea portiera, Abaddon v-ar fi anuntat probabil o veste neagra.

În prima intersectie, era rosu. Am iesit pe jumate din masina, am facut semne disperate catre masinile care treceau sa-mi faca loc si în acelasi timp am calcat acceleratia. S-au oprit si am trecut ca fulgerul printre ele, încadrandu-ma iarasi pe acostament si apoi banda de refugiu cu viteza foarte mare. Ma uitam la prietenul meu care lesinase de durere si palma manii rupte i se facuse alba. Ma temeam sa nu fie vasele de sange taiate si nervii de la mana sectionati caci ceea fe fusese încheietura mainii era deja grena, se vedea clar acum ca are hemoragie interna. În plus, vazand circulatia, ma întrebam deja daca am facut cea mai buna alegere plecand cu el la spital în loc sa fi sunat la 911.

În fata sosea cu doua benzi pe sens, masini în coloana pe toate 4 benzi. Eu trebuia s-o fac la stanga, si ma aflam pe banda de urgenta de langa trotuar. Nu stiu cum am gasit un loc si m-am strecurat, continuand sa alerg între cele patru randuri de masini fara sa încetinesc. Am facut la stanga dupa aceleasi scheme cu iesitul pe geam, am luat doua curbe cu rotile scarsnind si m-am încardat pe rampa care ducea la intrarea de la urgenta. Ajuns acolo, am franat si am zburat din masina urland la doi infirmieri care fumau o tigara ca am pe cineva cu hemoragie interna si fractura. Si-au aruncat tigarile, au iesit cu un pat cu rotile si l-au scos din masina pe colegul, l-au pus pe pat si au zburat cu el prin niste usi batante.

Am mai avut doar puterea sa ma uit la ceas, realizand ca facusem cursa de la clubul de sport pana la spital în 7 minute, 10 minute în total de la cazatura colegului meu. Apoi m-am prabusit pe un scaun tremurand tot. A venit la mine un gardian sa-mi zica sa mut masina, caci o lasasem cu usile deschise exact unde trageau salvarile, asa ca am plecat sa o mut. Cand m-am intors, m-a luat o tanti la întrebari ca sa vada ce si cum cu accidentul. Atunci am realizat ca în graba noastra de a pleca de la club, lasasem toate actele si hainele acolo. Tipa mi-a zis ca or sa-i dea primul ajutor si ca sa ma car sa aduc documentele – acte de identitate, etc, fara de care n-or sa-l poata interna.

Fiind fara acte si ferindu-ma de o amenda am mers spre club regulamentar exact ca toata lumea. Cat timp am facut pana acolo? 30 de minute dus, 30 întors. Traficul, de belea! Cand m-am întors la spital, am aflat ca îi facusera amicului novocaina sau morfina ca sa îi calmeze durerile si ca-l puteam vedea în salonul 5 unde urma sa-l vada medicul. A se nota ca timp de o ora, pana m-am intors, i se daduse primul ajutor, i se facusera perfuzii de sange si de plasma sau nu’s ce naiba, era cu masca de oxigen pe fata, fusese radiografiat la mana, dar nici un medic nu-l vazuse înca. La radiografii se descoperise ca osul bratului, ala central, se sparsese la un unghi de 45 de grade la o distanta de 4 centimetri de încheietura.

M-am dus sa dau toate datele la triajul spitalului – cum îl cheama, unde lucreaza, daca are copii, daca e casatorit ( nu era), cum o cheama pe ma-sa, care-i numele de fata al verisoarei de gradul trei din partea unchiului de-al doilea si alte date din astea importante fara de care nu poti avea acces la servicii medicale full. A trebuit sa dau inclusiv numarul asigurarii private de sanatate, fara de care urma sa plateasca toate îngrijirile si camera ca la hotel. Misto!

Cand am terminat eu cu birocratia, prietenul meu intrase deja în blocul operator. Dupa el, la zece minute distanta sosisera doi accidentati grav care (am aflat mai tarziu de la o infirmiera) au fost trimisi la alte spitale din lipsa de medici. Prietenul meu a fost ultimul operat în seara aia si e foarte probabil ca daca l-ar fi trimis în alta parte în starea în care era sau l-ar fi operat a doua zi dimineata, si-ar fi pierdut mana. Life is a bitch, daca nu stiati!

Pana sa iasa din operatie, am plecat sa îi cumpar diverse, de la pasta de dinti la sosete, gandindu-ma ca ramane internat. M-am intors la spital cu sacosa plina si am întrebat care e situatia cu prietenul meu. Mi-au spus ca e pe masa de operatie si ca sa ma car acasa ca se facuse ora 20h30 cand se încheiau vizitele. I-am lasat în camera toate alea si m-am dus acasa.

Ajuns acasa, i-am povestit nevestii ce zi de groaza am avut si ca sa-mi revin, am golit o sticla de Gran Torres, ca înca nu-mi revenisem. Dupa ce m-am linistit, am zis ca sa ma uit la un film, dar pe la 23h30 mi s-a facut foame si am urcat sa-mi fac ceva de papa. Cand ma uitam în frigider, suna cineva la usa. Betty deja se crizase de la latrat, asa ca m-am grabit sa deschid si m-am trezit nas în nas cu … prietenul meu pe care-l stiam în spital! Semi-dezbracat, abia vorbind si cu mana dreapta bandajata pana la cot si cu suport trecut pe dupa gat, mi-a spus ca l-au externat aia, ca a luat un taxi pana la mine si ca sa-l duc pana acasa. Am ramas uitandu-ma la el tampit, întrebandu-ma foarte serios daca era efectul vinului ce-l bausem mai devreme sau era da verro ceea ce se întampla. M-am grabit sa-mi iau actele si cheile, l-am urcat încet în masina si am luat-o catinel spre spital explicandu-i ca-i lasasem în camera toate efectele. Camera de care se pare ca el nu stia.

Vazandu-l sub efectul medicamentelor anti-durere, l-am întrebat cat mai pe ocolite daca a fugit din spital sau ce naiba s-a întamplat. Cum sa fii la usa mea, frate, cand aia te-au operat acum doua ore? WTF? Mi-a explicat ca l-au operat imediat caci altfel putea sa-si piarda mana si ca i-au bagat nu stiu cate tije de metal în brat ca sa poata sa sudeze osul la loc si ca i-au facut externarea. Ca-l doare dar ca daca ia medicament forte anti-dureri, durerea e suportabila.

Ajuns la spital, l-am lasat în masina si m-am dus la camera de garda a etajului unde avea camera retinuta sa vorbesc cu infirmierele. Alea s-au uitat în calculator si mi-au zis ca el înca e în spital! Cum sa fie în spital cand el e în masina mea în parcare? Cine i-a dat drumul? Cine i-a facut externarea?

Panarama! Au început sa dea telefoane, sa se intereseze, ca cum naiba sa plece pacientul si ele sa nu stie? Ca sa afle ca omul era externat cu acte în regula, dar aia care trebuia sa updateze dosarul în retea plecase în pauza de masa si la întoarcere a uitat ce avea de facut. Asa ca aia de la recuperare îl asteptau sa vina de la operatie si el era la mine în masina, gata externat, facut pachet si trimis acasa! Pai sa nu-ti stea mintea-n loc?

Pana la urma am luat toate alea, am plecat la masina si l-am dus acasa pe amicul. Si întorcandu-ma, m-am gandit sa va povestesc si voua ca sa vedeti ce simplu este sa îti fie data peste cap viata în cateva secunde de neatentie. Nu viata mea! Viata prietenului meu care va sta în concediu medical si cu tije de metal în brat minim 6 saptamani. Acum esti bine p-orma în secunda urmatoare esti futut! La ora cand eu alergam la spital cu el, nu trecusera decat 20 de minute de cand ne despartisem de colegii din firma. Iar aia nici macar nu ajunsesera acasa, cand el era deja pe masa de operatie. Ca sa vedeti si voi ce înseamna viata asta!

Frisca de pe tort? Azi, în timpul unui control de rutina post-operatoriu a aflat ca medicul care l-a operat i-a pus osul la loc cu o abatere de 2 mm. O a doua operatie se prefigureaza la orizont!

Concluzia? Gandindu-ma la rece la toata povestea asta, realizez ca era mai bine sa fi sunat la 911. Am avut pur si simplu un noroc absolut chior ca am reusit sa-l duc la spital în timp util. Daca nu as fi reusit, îl aveam pe constiinta.