Sa le întindem o mâna
În fiecare zi se anunta noi disponibilizari. În fiecare zi, mii de oameni îsi pierd locul de munca si gasirea unuia nou devine o problema din ce în ce mai mare.
Pe fondul crizei economice care loveste din ce în ce mai tare si pentru a-i ajuta pe romanii care au început sa fie afectati de recesiunea care a fost declarata azi oficial de catre Banca Nationala a Canadei, Cafeina.ro si ZigZag Roman-Canadian initiaza astazi o campanie de promovare a joburilor disponibile în companiile canadiene, joburi care ar putea fi ocupate de românii care si-au pierdut locul de munca.
Ideea campaniei este de a scoate la iveala mai ales acele pozitii care nu au fost publicate pe siteuri de joburi. Acele pozitii asa-zis “ascunse”. În acest scop Cafeina.ro si ZigZag Roman-Canadian vor contacta diverse companii din Canada precum si romani care lucreaza în cadrul acestor companii canadiene pentru a populariza aceasta campanie si pentru a putea oferi celor care-si cauta un loc de munca, o alternativa. Cei care au informatii despre o pozitie în cadrul firmei lor, o pozitie pentru care nu s-a gasit înca un candidat, sînt rugati sa trimita o descriere a postului (daca este cazul) împreuna cu cerintele pe adresa mail @ cafeina. ro. Nu uitati si de adresa de e-mail sau numarul de fax la care trebuie trimis CV-ul precum si numele persoanei de contact care se ocupa de tratarea aplicatiilor. Toate datele de contact ale celui care ne informeaza despre o pozitie în compania sa vor ramane confidentiale! Nu va cerem sa recomandati pe nimeni si nici sa ne oferiti informatii confidentiale. Va cerem doar sa ne anuntati despre o eventuala deschidere în firma în care lucrati.
De asemeni, daca dintre cititorii acestui blog sînt doritori sa se alature acestei campanii, sînt bineveniti! Pe Cafeina.ro va fi creata o sectiune speciala unde vor fi publicate toate joburile disponibile. Toate CV-urile si scrisorile de intentie vor trebui trimise pe adresele companiilor care au disponibilitati sau în atentia persoanelor de contact din departamentele de resurse umane ale companiilor respective. Obligatia Cafeina.ro si ZigZag Roman-Canadian este de a va informa despre existenta unei pozitii, mai departe e treaba fiecaruia!
Toate companiile, blogurile sau asociatiile care vor sa se alature acestei initiative vor beneficia de un link pe prima pagina a Cafeina.ro într-o sectiune separata intitulata « Sustinatori campanie ».
Disclaimer: Nu intentionez sa transform Cafeina.ro într-un site de joburi. Din acest motiv am rugamintea sa fie trimise doar deschideri care nu au fost publicate, popularizate sau pentru care nu se gasesc candidati desi au fost publicate de mult timp.
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.


Foarte buna initiativa….nu stiu cum pot ajuta, insa sustin aceasta campanie.Mi se pare extraordinar ca mai sunt romani care nu traiesc doar ca sa “moara si capra vecinului”.
Putem extinde campania si in US…asa poate reusim sa ajutam cat mai multi romani!
O initiativa laudabila! Sper sa se puna in miscare si sa ajute pe cit mai multi !