Ati studiat vreodata vreo veverita un timp mai îndelungat? Ati privit-o în timp ce-si vedea de treaba fara s-o deranjati? Ati bagat de seama cat de alarmate sînt tot timpul? Parca traiesc într-o stare vecina cu panica toata viata. Pana si cînd stau nemiscate lipite de scoarta vreunui copac, urechile si ochii se misca continuu iar nasul e pus pe vibratii. Sa stiti ca veveritele sînt foarte inimoase de felul lor. Adica au o inima rezistenta. Uneori am impresia ca fac cate un atac de cord la fiecare zece secunde!

Iar veveritele din zona mea sînt chiar veverite-ninja! Se catara pe peretii caselor de parca se trag din neam de paianjeni. Sînt brun închis spre negru si deci aproape invizibile noaptea. Sînt zburatoare dintr-un copac în altul cu un talent demn de o pasare. Si mai ales, sînt karatiste! Ah, nu stiati? Pai de unde naiba sa stiti daca nu v-am spus înca? Ia asezati-ma mai comod, trageti cafeaua mai aproape si ciuliti urechea încoa!

Acum vreo cativa ani cand stateam înca la bloc, aveam un gratar cu gaz pe balcon. Cu roti de plastic, cu prelata peste el ca sa nu-l ploua/ninga, si în general în buna conditie. Într-o primavara, cand înca nu daduse coltul ierbii, numa’ ce-mi vine chef de un gratar. De fapt îmi vine chef de gratar cam tot timpul, dar de dragul povestirii sa zicem ca mi-a venit atunci. Zis si facut, ies afara si dau sa trag prelata de pe gratar. Am apucat-o de partea superioara si trag cu forta. Spre stupoarea mea am ramas în mana cu niste zdrente ciuruite. Doar partea din fata mai era întreaga, tot spatele nu mai exista. Am fost socat, cred ca m-am uitat un minut la zdrentele din mana mea fara sa pricep ce naiba se întamplase! Toata prelata era numai franjuri.

Dau sa mut gratarul din loc sa vad ce naiba o fi în spatele lui si vad ca nu se misca deloc. Ma, ce naiba? Mai trag odata si vazand ca nu pot sa-l misc, ma aplec si sa ma loveasca apoplexia! Rotile de plastic erau mancate pana la axul de metal. Rontaite ca o roata de cascaval! Mai ramasesera niste resturi prin jurul lui. M-am panicat, va spun sincer! Am tras cu forta disperarii de gratar si l-am urnit din loc. Sub tablia de metal pe care statea butelia vad un culcus facut din ziare maruntite de parca fusesera trecute de doua ori prin zdrentaitorul de hartie. În culcus, cinci pui de veverita chiori. Abia nascuti, de vreo zi sau doua!

Eu sînt un tip care reactionez ca fulgerul în situatii de criza. Deci am ramas prostit sa ma uit la parascoveniile alea mici, incapabilil sa înteleg cum si de ce. Si cum stateam cu mâinile în sold, în timp ce prin cap gandurile mi se învalmaseau ca un ghem smotocit de pisica bunicii, deodata vad cu coltul ochiului o umbra pe perete. Am întors capul si abia ce am avut timp sa ma eschivez de o pereche de gheare zburand prin aer. Veverita-mama a zburat pe deasupra mea aterizand pe peretele din fata, unde s-a întors cu capul în jos, pregatindu-se sa mai atace odata.

As fi facut putin pe mine daca as fi avut timp însa eram prea socat! Dintr-o miscare m-am aruncat în casa si am tras usa de la balcon exact cand veverita ateriza pe ea cracanata ca un liliac. Am ramas gafaind uitandu-ma la ea cum s-a dus la pui sa-i verifice daca-s OK. Dupa care le-a luat pe rand capul în gura, cu delicatete, si i-a mutat sub gratarul care ramasese asezat aiurea în balcon. Dupa ce a terminat, s-a apucat sa mature cu coada toate hartiile maruntite, sub gratar. În viata mea nu mai vazusem asa ceva. Era National Geographic la mine pe balcon!

Dar orgoliul meu de barbat în casa sangera puternic. În ciuda rugamintilor cu lacrimi în ochi ale sotiei, am luat o matura decis sa-i gonesc familia veveritei razboinice de pe balconul meu de la etajul trei. Am întredeschis usa si am scos matura, tinand-o atent de coada. Cam tremuram, v-o zic p-aia dreapta! Mi-era sa nu-mi iau o gheara peste ochi si ma vedeam deja cu injectii tetanos la fiecare 25 de minute ca atunci cand m-a muscat javra aia din Bucuresti pe care o chema Pamela si pe care o hranea o baba de la parter!

Deci scot matura pe balcon, eu ramanand la adapost în casa. Si a început macelul! Macelul maturii saraca, fie-i reciclarea usoara! Veverita ninja, a sarit la atac cu niste mâraituri ca de urs în calduri si din trei miscari care mi-au adus aminte de filmele alea cu eroi tampiti, mi-a facut matura flenduri. Am ramas numai cu batul în mana si l-am retras repede, ca mi-era ca mi-l apuca de capat si ma trage si pe mine prin geam, afara pe balcon ca sa-mi explice mai pe îndelete cine-i seful.

Vazand sotia ca sînt depasit de situatie, s-a gandit sa-mi menajeze orgoliul si m-a rugat sa-i las puii în pace, pana se fac suficient de mari sa se care singuri de acolo, ca-i pacat de ei ca sînt si ei niste suflete. Eu nu si nu, ca poate veverita îsi aduce si socrii sa stea cu ea si dupa aia cine stie cu ce rezervatie de Chip si Dale ne pricopsim. Desi, ca sa fiu sincer cred ca veverita asta era neam de matza, nu de sobolani din aia mici ca în filmele lui Walt Disney. Dar m-am lasat înduplecat, nu fara greutate ca sa nu zica soata ca n-am sînge în vine. Dar în sinea mea ma recunosteam deja înfrant!

Asa ca le-am lasat, ce naiba era sa fac? Le-as fi cerut chirie, poate sa aduca ceva muraturi de prin balcoanele din jur, însa nu puteam iesi neam pe balcon. Numai ca într-o zi, cand puii au mai crescut, am pandit-o pe Veve si cand am vazut ca s-a cam carat de acasa am iesit repede, am tras gratarul, am usuit puii care s-au catarat care încotro pe peretele blocului, am maturat repede dupa ei, am si spalat cu furtunul locul care cam începuse sa puta, dupa care am impins gratarul la loc. Cand s-a întors Veve, s-a prins ca i-am rechizitionat casa asa ca si-a luat puii în gura si s-a carat. Nu stiu daca în alte balcoane, sau pur si simplu în vreun copac. Oricum, puii erau mari de acum, puteau sa umble singuri asa ca n-am mancat mancarea rece ca urmare a acestei fapte eroice.

De atunci privesc veveritele cu mare circumspectie! Ma gandesc ca într-o zi s-ar putea sa dau cu nas în nas cu Veve si daca înca-mi poarta pica, n-o sa-mi fie moale!