O lectie de viata - ultima parte

Citeste si prima parte

Dupa înca o perioada, am realizat ca platesc prea mult pe transport. Am cumparat mai întai un IVECO, apoi o duba FIAT parca, apoi o dacie Papuc care s-au alaturat masinilor pe care le aveam deja. Am început sa investesc în utilaje cu care sa fac anumite elemente pe care le cumparam si mi-am dat seama ca pot sa le vand cu adaos de 100% chiar daca erau ieftine. Era ca si cu dopurile de plastic. Cine-si bate capul ca un dop costa 1 cent? Cum cine? Aia care cumpara un million de dopuri. Daca-i costa o suta de dolari un milion de dopuri si le vand apoi cu un cent dopul vor avea profit brut de 900 de dolari. Raportat la pretul unui dop, e caca-maca. Raportat la un tir de dopuri, iaca sînt niste bani. Rulajul marfii este cheia succesului!

Apoi am început sa investesc în publicitate în presa locala. Firma ajunsese destul de marisoara, aveam clienti peste clienti dar eu deja nu mai aveam timp sa stau de vorba cu ei. Eram atat de ocupat cu proiecte mari, investitii ANL, sali de sport - va amintiti de salile de sport ale lui Nastase, right ? - încat cand omul ala cu care am facut prima afacere, aia care m-a saltat de la zero barat, a vrut sa cumpere de la mine materiale pentru o a doua casa, n-am mai avut timp de el. L-am invitat la mine la firma si am lasat un coleg sa discute cu el. Relatia devenise impersonala, era strict business!

Toata ziua eram ba la telefon cu sponsorul echipei locale de fotbal, ba la întalnire cu liderul PNL local - apropo, pana si sediul PNL din orasul respectiv a fost renovat de firma mea si penelistii chiar mi-au dat banii, nu ca rahatii de PSD-isti care se asteptau mereu sa le fac gratis - ba eram plecat prin tara, ba eram prin strainatate la furnizori.

Si desi oamenii încercau sa discute cu mine personal - mereu a fost problema asta în Romania, oamenii vor sa cumpere numai daca discuta cu patronul firmei în persoana, cred ca-i chestie de ego - nu mai aveam timp de ei. Eram prea busy, prea tare pe felia mea de clienti majori ca sa mai discut cu persoane fizice. Doar cate un nume greu din orasul ala - sa zicem presedintele Tribunalului sau patronul nu stiu carui trust de constructii - mai aveau dreptul sa ma vada la ochi si sa negocieze direct cu mine.

Dar aerul poate fi prea tare la înaltime! O combinatie misto de teapa majora data de oameni apropiati ai PSD-ului, combinata cu conditii economice nashpa - Base si cu trupa lui de demisionari si luzari nu ajunsesera înca la putere - cu mariri de preturi la furnizori si cu lupte concurentiale sangeroase pe piata, m-au facut sa realizez usor, usor ca nu pozitionasem firma suficient de bine încat sa treaca prin furtuni economice sau perioade grele. Si ca, ca orice firma care depinde aproape exclusiv de abilitatile patronului, nu face nici cat o ceapa degerata daca seful isi ia mana de pe ea. Nu investisem în proprietati, nu aveam active, nu rulam stocurile suficient de repede, aveam bani blocati în marfa, începusem sa recuperez banii din piata tot mai greu, toate echipele mele de montaj de fapt nu erau ale mele caci le externalizasem si baietii prinsesera gustul banului, masinile nu erau platite integral and so on. Primisem oferte de preluare de la firme mai mari dar cand se uitau mai atent prin acte realizau ca totul este un one-man show si nu se baga nimeni. Eventual îmi propuneau sa ma duc la ei ca director de dezvoltare sau tehnic.

Ce m-ar fi putut scoate din rahat? Gasirea unei solutii la o problema clasica: cu cat o firma creste artificial, cu cat devine mai mare si îsi matura concurentii prin expansiune si nu prin politici pertinente de vanzari, cu atat devine mai rigida. Observati va rog diferenta : la început eram foarte flexibil. Ma duceam la clienti, le ascultam nevoile, ma pliam foarte rapid pe cererile lor. Le gaseam solutiile la nevoile lor si aveam timp sa identific aceste nevoi!

Pe masura ce firma  a crescut am devenit inflexibil. Ma durea undeva ca pierd un client mic. Un stranier sau un capsunar care-si facea si el o casa. Cine plm mai avea timp de el cand eu renovam Muzeul de Istorie sau Tribunalul? Cine mai are timp s-o frece la o cafea cu un Gigi cu palmele crapate de atata munca în Italia, cand eu aveam întalniri cu presedintele Consiliului Judetean? Eram mare, bai, n-aveam timp de graunte din astea!

Si de acolo mi-am tras-o! Pentru ca oamenii astia simpli care-si faceau si ei case, veneau mereu cu banii cash. Plateau la timp si erau cu bun simt. Stateau rabdatori în anticamera pana grandomanul din mine îsi facea timp sa stea de vorba cu ei. Intrau cu palaria în mana în birou si se stergeau pe picioare sa nu cumva sa lase urme pe parchetul nepretuit din biroul lui subsemnatul si cand îmi ridicam ochii din calculator si le fluturam cu mana în sila sa se aseze, veneau si se asezau pe un colt de scaun sa nu cumva sa deranjeze. Ma luau cu « Sa traiti, domn’ director! » si cu « Domn’ inginer! » si mie mi se parea normal sa-i tutuiesc desi erau oameni mai în varsta decat tata. Da’ eu eram cineva, iar ei nu!

Apoi ma duceam în birou la pularaii aia de pesedisti si ma faceam pres în fata lor ca sa pot sa-mi recuperez banii pe marfa cu care construisera cartiere întregi în Moldova. Iar ei ma amenintau cu vizite inopinate de la Fisc sau de la Inspectoratul în Constructii. Îmi dictau conditii în care aveam dreptul sa vand în anumite zone. Sau îmi spuneau în fata cât la suta din suma ce-o aveam de recuperat trebuia turnata în conturile PSD-ului, daca vroiam sa mai vad ceva din ei. Oh, da! PSD-ul epocii lui Nastase si Ilici mi-a lasat niste amintiri atat de negre si de grele, niste sechele atat de personale si de greu de sters încat voi fi anti-PSD toata viata mea chiar daca s-ar transforma în partid de gagici! Ceea ce e posibil sa se realizeze. 

În ziua cand niste “baieti destepti” mi-au oprit o suma mare în conturile lor sau ale partidului - nu mi-e clar nici pîana în ziua de azi - am luat decizia sa lichidez totul si sa plec în Canada. În timp, toti cati lucram în firma aia ne-am carat care încotro: Olanda, Canada, SUA sau Italia. Bizar, dar nici macar unul n-a mai ramas în Romania!

Si ia ghiciti ironie! PSD-ul s-a întors la putere! Ah, ce verde mi se pare iarba din Canada zilele astea!

- Sfarsit -

Pe aceeasi tema

• O lectie de viata - prima parte (2)
• Veverita (10)
• Urari (0)