Covorul

Apropierea sarbatorilor îmi da fiori de fiecare data! Dar nu din aia pe care-i am atunci cînd miroase în casa a brad si a cozonac. Ci din aia pe care-i aveam cand eram elev si profesorul – oricare din ei, nu conta – pronunta cuvintele magice pe care orice elev îsi doreste sa le auda:

Scoateti o foaie de hartie!

Niciodata cuvintele astea nu erau urmate de si acum scrieti ce va dictez! Nu! Erau urmate de astazi aveti lucrare de control! Dupa doispe’ ani în care le-am auzit de zeci daca nu de sute de ori, am dezvoltat un reflex. Si astazi daca discut cu cineva si-mi spune scoate o foaie de hartie!, indiferent de motiv, pulsul mi se accelereaza, ochii mi se injecteaza, mâinile mi se crispeaza si mintea mi se blocheaza (ia te uita ce versuri în proza am scos). Nici astazi n-am scapat de fiorii de gheata pe care mi-i da gandul unei lucrari de control si asta în conditiile în care am sustinut mii de examinari în viata mea.

Totusi de ce ar trebui sa încerc aceleasi senzatii stranii când vin sarbatorile? Doar vin cu miros de brad amestecat cu cozonaci, cu focul din semineu care arde vesel si catelul care doarme lanaga el, cu peisajul hibernal de afara si decoratiile de Craciun care atarna peste tot, cu cafeaua fierbinte langa ziarul înca nedeschis, cu pluovarul cu motive traditionale pe care mi l-a împletit mama, vine cu cadourile de sub brad si cu linistea perfecta a diminetilor când toata casa înca doarme, cu soarele care intra prin ferestrele mari si lumineaza tot, vin cu familia si prietenii stransi laolalta, vin cu deconectarea totala de problemele cotidiene, cu zile de schi, vizite la muzeele pe care n-am apucat sa le mai vad de mult, vin cu câte un spectacol pe ici pe colo, plimbari de aseara prin cartierul decorat ca în filme, ciocolata fierbinte bauta la minus douazeci de grade, vizite la vecinii de cartier, tunele sapate prin zapada si batai cu bulgari, relaxarea si placerea vizionarii unor filme clasice cu Stan si Bran sau Charlie Chaplin din colectia personala si mai ales multa odihna. Da! Asta înseamna Sarbatorile! Dar pana acolo? Aici e problema. Caci înca de mic copil am observat ca totul are un pret. Si eu îl platesc de fiecare data. Sarbatorile trebuie pregatite! Cum? Pai cu scuturat de covoare ca sa dam numai un exemplu!

Tin minte ca atunci cand eram puber, ai mei îsi cumparasera un covor persan pentru sufragerie. Doamne cât de greu era! Cred ca avea pe putin cincizeci de kg. Cand maica-mea ma uschea la scuturat covoare, ma lua batzul cand ma gandeam la persanul din sufragerie. Pe care ma chinuiam de ma treceau toate apele sa-l scot din camera, caci stateau pe el toate mobilele care erau din alea grele cum se faceau altadata.

Covorul ala nu putea fi strans decat rulat. Odata rulat, devenea ca un soi de tub, de coloana. Olelei, ce miscari faceam ca sa-l scot din sufragerie împreuna cu taica-miu! Parca mutam mobila, pe cuvant. Si pe scara blocului care era cam stramta, ce chinul dracului era! Caci unul trebuia sa-l ridice deasupra capului în timp ce celalalt trebuia sa lase capatul din partea lui cat mai jos, ca sa putem lua curba. Si era imposibil sa nu zgariem vreun perete, caci partea de dedesubt a covorului era zgrunturoasa rau. Va spun eu ca nu se mai fac covoare din alea. Alea se lasa mostenire de la o generatie la alta, pe cuvant de onoare! Familiile care aveau fete cumparau cate un covor din asta si îl tineau si zece ani rulat si asezat sus pe sifonier pana se facea fata mare si o dadea la casa ei cu tot cu covor. Mama n-a avut fete, asa ca a folosit covorul chiar ea.

Si sa vezi belea cînd ajungeam cu covorul ala la bara de scuturat covoare care era undeva între blocuri. Ce ne mai chinuiam sa-l saltam peste bara avand totodata grija sa nu-l scapam naibii în balta care se forma mereu sub cadrul de metal. Si cand sa-l batem, sa te tii bubuituri ce ieseau din miscarea cu babatorul de covoare. Aia de la blocurile din jur aveau mereu impresia ca se fac exercitii de tragere în poligonul de la marginea orasului. Aveam un batator din ala misto de tot din plastic dur, nu rahaturi din alea de sarma împletita. Acolo mi-am format bratul pentru jucat tenis mai tarziu, ehe, ce stiti voi! Si dupa ce-l scuturam de-i mergeau fulgii, ma punea mama sa-l perii cu apa cu oleaca de otet, ca pe vremea aia nu existau parfumuri din astea smechere cu care dai contra moliilor. Si eu periam, n-as mai fi periat, pana faceam bataturi la mana si îmi juleam pielea pe deste.

Si dupa aia alt chin, sa-l strangem de pe bara de scuturat. Si nu era lucru de shaga din moment ce trebuia sa-l strangem cumva la semi-înaltime, pentru ca odata luat de pe bara, bucata aia care ramanea nestransa sa nu cada în balta de care v-am spus. Muschi tataie, nu gluma! Si iar carat pe scari, iar zgariat pereti si odata ajuns în sufragerie îi dadeam drumul rupti de oboseala si el parca cadea din pod, asa se zguduia podeaua. Stiau toti vecinii ca am iesit cu covorul, asta-i clar!

Da’ va închipuiti voi ca astea era cea mai grea încercare? No way! Cea mai grea încercare cu covorul asta era spalatul la râu! Caci ca orice covor, avea dreptul odata în an sa iasa la o plimbare pe malul stioalnei la curatat! Ca asa se facea treaba pe vremea comunistilor, bai capitalistilor care v-ati nascut cu curatatoriile la nas! Era langa oras, nu la foarte mare distanta de unde locuiam eu, o hidrocentrala. Si hidocentrala asta avea malurile betonate în aval, ca orice hidrocentrala, de! Ei, tot orasul iesea vara la spalat covoare la hidrocentrala. Si ce expozitie de covoare se potrivea în fiecare sambata, ce nu s-a pomenit! Apa era la doi pasi, malul destul de abrupt si alunecos dar foarte pretabil la întins covorul la uscat. Si noi îl întindeam acolo si eu caram apa cu caldarea si mama îl freca cu apa si detergent. Si-l mi ti-l scotea de zici ca ieri iesise din fabrica. Dupa aia îl lasam pe loc sa se usuce ca dracu’ putea sa-l mute din loc cât era ud!

Si asa, cu scuturat si spalat a tinut covorul ala pana în ziua de azi. La ultima mea vizita, m-am întalnit cu el. Era tot în sufrageria mamei, un pic mai ciufulit si tocit pe alocuri dar se tinea înca foarte bine. Ne-am salutat si ne-am asezat la un pahar de vorba. Eu bând si el încasand ce-mi cadea din pahar. Da’ nu s-a suparat, ca-i un covor de treaba!