Pentru cineva care sta deoparte, în afara sistemului, si urmareste reactiile în lant din cazul Madoff, este ca si cum ar asista la un film. It’s fucking unbelievable! Nici cel mai tare scenarist n-ar fi putut imagina atatea chestii deodata. în fiecare zi se aduga pe lista perdantilor noi si noi nume care de care mai sonore. Azi s-a anuntat ca un mare bancher francez s-a sinucis în biroul sau din Madison Avenue, tainu-si venele ca un arisocrat de clasa. Ceea si era, caci Rene-Thierry Magon de la Villehuchet era membru al uneia din cele mai vechi familii din Franta si facea afaceri cu crema aristocratiei europene. Printre clientii lui se numara familia regala din Monaco, duci, printi si urmasi ai nobililor cu sange albastru din Rusia pana în Spania.
Pe de alta parte, pe la colturile din Wall Street au început sa se faca pariuri ca pierderile raportate de Madoff, de cincizeci de miliarde de dolari este de neconceput în materie de pierderi. Nimeni nu poate pierde chiar 100% zic expertii în finante. Si într-adevar, în conturile companiei lui Madoff au fost gasite înca 300 de milioane – peanuts fata de pierderi – iar averea imobiliara a lui Madoff este estimata la cel putin doua miliarde de dolari. S-a descoperit ca gagiul detine mult mai multe proprietati fata de cat se credea si are o adevarata flotila de iahturi de lux. Mai este banuit si ca si-a îndesat o parte din banii personali prin paradisuri financiare si banci straine.
Profesori din universitati de prestigiu au facut calcule complicate din care a reiesit ca pierderile de 50 de miliarde includ si dobanzile pe care trebuiau sa le încaseze clientii, nu doar capitalul. Cica pierderile reale, curate, banii evaporati care au fost numarati pana în momentul asta sînt 7 miliarde. Sa-ti stea mintea în loc! Rechinii financiari sînt ca si camatarii aia mafioti ai lui Al Capone. Ei socotesc pierderile incluzand cat trebuiau sa încaseze, nu doar capitalul investit.
Ancheta de pana în clipa de fata arata ca pana si Comitetul Olimpic International a pierdut bani la Madoff, alaturi de fundatia de caritate a lui Spielberg care si-a vazut maturate 75% din fonduri!! Expertii FBI au descoperit ca schema lui Madoff a început foarte natural. Pe la jumatatea anilor 60, tipul s-a jucat la bursa cu niste bani care nu erau ai lui. Si ca nu erau ai lui nu-i nimic! Erau fonduri ale unor clienti institutionali (organizatii guvernamentale, etc). În disperare de cauza si pt ca bursa mergea prost, a început sa promita randamente superioare fata de ceea ce oferea bursa. Si pe masura ce atragea noi clienti, îi platea pe aia vechi. Dar la o bucata, dupa ce iesise din clinci, s-a lacomit si a început sa bage si el mana pana la cot.
Numai ca Madoff a facut o greseala simpla. N-a vazut cand e cazul sa se retraga. Nu din cauza ca clientii lui si-au pierdut încrederea în el s-a prabusit schema lui, ci pentru ca toata lumea a avut nevoie de bani în acelasi moment. Adaugat la pierderea reala de pe bursa americana, de 36%, totul s-a dus naibii. Oricum, eu stau cu ochii pe cazul asta sa vad cine-si mai taie venele. Nu m-ar mira sa aud ca Bill Gates nu mai are nici un ban din cauza lui Madoff. Mai stii ce surprize rezerva viitorul?
PS Azi State of California a anuntat ca peste doua luni va fi în faliment daca nu primeste o infuzie de 42 de miliarde! Vorbim aici despre Stat, nu despre vreo companie! Olelei, ce tsunami va isca chestia asta. Or sa ajunga cetatenii sa împrumute statul cu bijuterii si bani, cum au facut sud-coreenii. Sau poate nu, ca vorbim aici despre americani.
Craciun fericit si toate cele bune, din partea lui nasti!