Obişnuiesc să reţin tot soiul de chestii aiurea. Nu mai ştiu cum o chema pe asistenta profesorului care ţinea cursul de metal în facultate şi nici n-aş recunoaşte-o daca aş întalni-o pe stradă însă îmi aduc aminte şi astazi o replica de-a ei la un seminar: Niciodata să nu daţi consultaţii pe gratis! Este pâinea voastra, ţineti cu dinţii de ea! Tipa se referea la posibilitatea de a ajuta pe unul sau pe altul cu un sfat tehnic gratuit în calitate de specialişti. Nu ştiu daca se referea doar la potenţiali clienţi sau si la colegi de meserie.
Toata viata m-am izbit de chestia asta. Multe cunoştinţe presupuneau apriori că sînt vreun bazat si-mi cereau părerea mai mereu, de la renovări la structuri. Ba unul m-a întrebat ceva despre nişte aducţiuni de apă, adica fix la ani lumină de specializarea mea. Dar nu ăştia erau cei mai enervanţi, cât cei care-mi cereau sa-i rezolv cu cate o chestie: un acoperiş, o echipă de muncitori, niste materiale de renovări sau o bucată de metal «ca ţie tot nu-ţi mai trebuie» presupuneau ei. La început am crezut ca e vina mea, că m-a pus naiba sa ma fac constructor si na, toata lumea renovează!
Dar nu! Am prieteni buni cu diverse meserii: contabili, avocaţi, medici sau ziarişti. Toţi s-au regăsit la o vreme în situaţia mea: contabililor li se cerea să facă nişte acte pentru «vărul de-al doilea al surorii lu’ tata», medicii trebuiau să consulte pacienţi din anturajul lor şi să dea diagnostice sau tratamente, avocaţilor li se cerea să dea consultaţii gratis pentru cazuri de divorţ deşi ei erau specializaţi în litigii comerciale şi asa mai departe. Acum cum să zic, oameni sîntem. Mai ales noi astia care oferim serviciile gratis. Dar cei care le solicită? Apreciaza ei cu adevărat ce facem pentru ei fara sa-i taxam?
Marturisesc că la început a fost mişto! Ma dădeam si eu grandios fată de unul sau altul şi îi ajutam dupa puteri. Mai cu un sac de ciment, mai cu o echipa de muncitori – erau plătiţi de ăla, dar lui îi era greu să facă rost de meseriaşi, atîta tot. Cu timpul însă, am început să vad că respectivii nu înţelegeau şi pace diferenţa între execuţie si proiectare, între structură şi renovari. Nu era vina lor, eu încercam sa explic cît mai clar dar nu-mi prea iesea. La un moment dat am început să le zic în fată ca nu mă pricep, ca eu sînt altfel de inginer, ca eu aşa şi pe dincolo. Da’ cine sa ma creadă? Aveam patalama de la facultate? Aveam! Atunci se cheamă ca sînt inginer, ceapa măsii! De ce nu le repar peretele de la casă care stă sa cadă? Îmi era foarte greu să refuz lumea. Daca o faceam, se supărau şi dupa aia mă suna mama sa mă beştelească ca nu l-am servit pe văru’ Costică. Pentru ca văru’ Costică nu putea sa priceapă ca nu poti cere unui medic veterinar să opereze pe cord deschis un om, sau unui administrator de retea să-ti facă reţeaua electrică în casă.
Cred ca vina principală o poartă societatea. Toata lumea se pricepe la orice si nimeni nu are respect pentru timpul celuilalt. Dacă zici ca de fapt eşti specializat numai în cutare chestie, eşti bou! Adică ce-i aia specializat? Daca zici ca n-ai timp, esti al dracu’. Sau arogant!
În Romania toată lumea se pricepe să faca de toate si nimeni nu ştie sa facă nimic concret (bine, generalizez un pic de dragul artei – n.r.). Uitati-vă numai la groaza de analişti de la televizor. Specialişti în orice, de la criza din Gaza pînă la imobiliare. Toată lumea cunoaşte dar nimeni nu pricepe! În frunte cu guvernul Boc care e mai specialist decât orice alt guvern. În boacăne!
Nu cunosc mulţi care să poată spune sincer şi fără jenă : bai, nu mă pricep! Nu pot să fac cutare chestie, pentru că nu-i domeniul meu! Nooo. Toţi trebuie să se bage unde nu-i domeniul lor. Uite la Udrea cum ajunse ea specialistă în izvoare termale şi vrea sa faca din Bucureşti statiune balneara. Si are si ceva atributii anti-teroriste în CSAT? Poate mi-a scăpat mie ceva? Are studii juridice, adica ce, nu vă este clar ca se pricepe? Acum doar n-o să-mi ziceti că justitia si anti-terorismul n-ar fi aceleasi domeniu! Sau politicianul ăla, Diaconescu sau cum naiba îi zice, care era propus de PSD ba ministru de Externe, ba de Interne, ba la Justitie. Ce naiba doar domeniile sînt aceleaşi, oricine ştie asta. Mai cititi si voi o carte!
Înca vă miraţi de ce Romania bate pasul pe loc? Pentru că noi le ştim mai bine, d-aia!
Excelent post ca de obicei! Vezi ca ti-au scapat niste diacritice
Ei, mai sint si oameni care-si vad de treaba lor. De fapt, daca ma gandesc la cei de la tara, as spune ca majoritatea romanilor isi vad de treaba lor. Doar politicienii sint cu nasul in toate cele. Si multi se iau dupa ei!
eh, sa vezi cum e cand lucrezi la o ambasada, MARE, si cand toti cunoscutii iti cer sa ii ajuti si pe ei cu… o viza.
de parca eu tineam vizele in buzunar si le dadeam dupa bunul meu plac. am ajutat cat am putut pe cativa sa nu mai stea la coada, ca deh, unul era ruda, altul cerea favorul pentru cineva mai in varsta… dar vize, cum mama naibii se asteptau sa pot sa le dau vize?! tin minte ca un fost coleg de scoala m-a abordat foarte nonsalant si mi-a propus o “afacere” din care sa imi iasa si mie un ban cinstit, neimpozabil. sunt ceva ani de cand n-am mai vorbit cu el. deloc!
iar andix poate sa iti povesteasca si el de cate ori s-a trezit cu cate cineva care il intreba diverse despre nu stiu ce pocnitoare de camera digitala sau mai stiu eu ce alte gizmos… de parca el stia cataloage intregi de detalii tehnice pe dinafara doar pentru ca era fotograf.
dar pana la urma cred ca e vorba de natura umana. daca poti obtine ceva gratis, de la cineva care ai senzatia ca iti este dator pentru ca iti e prieten sau ruda, cum sa te abtii sa ceri?
hello! la finanţe ministrul este specialist in metalurgie… (Pogea)
Exemplul cu Diaconescu nu e prea grozav. Omul e specialist în drept internaţional. A fost iniţial secretar de stat în ministerul de externe şi apoi l-au făcut ministru al justiţiei într-un moment în care România era pe ţeavă la aderare şi trebuia cineva mai spălat să explice la UE cum poate să existe corupţia fără corupţi. Nu daţi prea tare în el, e unul dintre puţinii oameni cumsecade, dacă acceptaţi acest calificativ pentru un politician, de la PSD.
Radio33 – Dreptul international nu te face neaparat potrivit pt Justitie si tin minte ca Diaconescu a fost propus si acolo ca ministru. E ca si cum l-ai pune pe Iulian Urban la Senat in comisia IT pe motiv ca are un blog si stie sa deschida calculatorul desi el este jurist. Ah, stai asa, chiar l-au pus in comisia IT.
Kitty – Nu stiam ca Pogea e metalurgist. Eh, poate reuseste si el sa topeasca finantele tarii cu ocazia asta.
Broantza – My point exactly!
Nu trebuie neapărat ca un ministru să fie specialist în domeniul respectiv. Trebuie doar să ştie suficient despre domeniul respectiv pentru a avea o viziune. Pentru chestii de specialitate are consilieri şi funcţionari în subordine care pun în practică viziunea omului. Revenind la Diaconescu, nu numai că a fost propus, dar a şi fost ministru în 2003-2004, după Rodica Stănoiu. Am explicat de ce: era mai potrivit pentru a discuta cu UE problemele mari din justiţia românească, deci era mai curând o curea de transmisie între extern şi intern. N-a putut face mare lucru, pentru că Năstase şi compania aveau pâinea şi cuţitul, dar măcar nu i-a flituit pe cei de la Comisie cum făcea Stănoiu.
Cât despre Pogea, o fi el metalurgist, dar este, în acelaşi timp, autorul programului economic al PDL. Asta nu îl face neapărat competent, dar îi dă o oarecare legitimitate. Dacă urmăreşti transferul de pe o funcţie pe alta din guvernul Marii Britanii din perioada Blair-Brown vei vedea că rotaţia cadrelor e la modă şi acolo.
Da, rotatia cadrelor se practica peste tot inclusiv in Canada. Nu la asta ma refeream ci la altceva. Poate ca exemplul cu Diaconescu n-a fost cel mai indicat. S-o luam pe Udrea la dezbatut. Are ea idee de anti-terorism? Sau de turism? Are Berceanu idee de constructii sau transporturi? Ce daca a mai fost ministru.
Iar faptul ca Pogea a facut programul economic al PDL nu-i neaparat in avantajul lui. Uite acum ca PDL e la guvernare, unde sînt publicate surse de finantare si masuri economice? Nicaieri! E gaura neagra! Asa ca as spune ca Pogea e contra-exemplu de specialist. Sau macar de om care are idee de ce se întampla in jurul lui.
Ai dreptate Stash….si argumentez cu doua intamplari petrecute, evident, in Germania.
Am specificat evident si o sa intelegeti de ce.
1. Inginer constructor sas plecat in Germania si dupa munca asiduua acolo isi face propria firma de constructii. Prinde o lucrare in apropiere de Munchen, lucrare ca timp de executie intinsa pe aproape 2 ani. Si acestui om ii trebui betoane. Cauta pe internet producatori de betoane din zona. Gaseste cativa, le solicita, tot pe net date tehnice si conditii de livrare, plata, etc. Alege functie de pret si alte cele un furnizor si incepe lucrarile. Timp de un an jumate acel furnizor ii asigura betonul necasar la termenele si in conditiile lui fara nici cea mai mica problema. Nici acum, si au trecut ceva ani de atunci acst amic nu stie daca acel furnizor exista sau nu. Nu a trebuit sa mearga la el sa discute, sa se certe, s.a.m.d.
2. Amic sas plecat din sibiu, electrician de meserie, se confrunta in propria casa cu o problema la instalatia electrica. Si ce face Hans al nostru ? Pune mana pe telefon si cheama firma specializata. Vine baiatu de la firma, remediaza situatia si pleaca. Vine si factura, undeva sub 50 de euro. Eu fac ochii mari – tot sibian sant si eu, dar nu sas – si intreb…de ce naiba dai 50 de euro cand puteai foarte bine sa repari tu si sa bem bere de aia 50…la care vine raspunsul lui….eu Hans ca si acest invidid care a venit sa repare lucram la acelasi tip de firma. Din acei 50 de euro, 1 sau 2 euro ii intra in salariu. Daca reparam eu se cheama ca ii furam din buzunar acei 1-2 euro. La randu-mi socotesc ca daca altul repara si nu ma cheama pe mine imi fura mie 1 sau 2 euro. Si nu e corect !
Mentalitate de sas ?
Mentalitate de neamt ?
Nu, mentalitate de oameni normali intr-o tara normala.
mentalitate care cel putin la noi in RSR nu o sa prinda foarte curand. Am incercat, in grupul meu de prieteni, grup care ca meserii numara bijutier, instalator, producator de mic mobilier, sa induc principiul conform caruia, ok santem prieteni, dar daca eu merg la bijutier sa-mi lipeasca un lant platesc. Am incercat sa-i fac sa inteleaga ca prietenia noastra este in afara timpului in care ei, fiecare dintre ei, isi castiga painea. Rezultatul..un fiasco total.
Oi fi sas si nu stiu ?
O cunostiinta, plecata in Germania in anii 70, electrician de profesie, se
Iar amestecăm lucrurile şi vom sfârşi prin a ne comporta exact ca cei pe care îi criticăm. Am mai spus-o, politicienii sunt o categorie aparte. Prin definiţie ei trebuie „să se priceapă” la mai multe lucruri deodată pentru că problemele celor pe care îi reprezintă sunt complexe şi interconectate. În plus, ei răspund tot politic pentru ceea ce fac. Eşti liber să nu votezi cu Pogea sau cu Elena Udrea sau cu Diaconescu sau cu partidul din care fac parte dacă eşti de părere că susnumiţii sunt incompetenţi pe domeniul lor. Postul vorbeşte, însă, despre o caracteristică românească şi nu despre o caracteristică a politicienilor din toate ţările.
Cum foarte bine demonstrează Tudor prin exemplele lui, problema noastră este că nu recurgem aproape deloc la legi, reglementări şi autorităţi. Considerăm apriori că acestea sunt incompetente, respectiv produse ale incompetenţei şi nepotismului, aşa că „ne descurcăm” după principiul pe care l-am învăţat sub dominaţia otomană şi l-am aprofundat sub comunism: contează „pe cine cunoşti”. De aici vine şi tendinţa de a apela la oricine ni se pare că are o cât de vagă legătură cu ceea ce ne trebuie, dar şi tendinţa fiecăruia de a se prezenta drept specialist în orice, pentru că astfel creşte statutul social. Nu competenţa într-un anumit domeniu este considerată respectabilă la români ci capacitatea de a „rezolva problema”, aşa că oamenii îşi asumă acest lucru chiar şi atunci când au apelat, de fapt, la rândul lor, la altcineva.
Pentru că cei mai mulţi dintre cei care intră pe acest blog sunt în străinătate sau au avut contact profund cu ea, există un sentiment de iritare faţă de practicile tradiţionale româneşti, pentru că am văzut că se poate şi altfel dar şi pentru că, departe de ţară fiind, nu mai facem parte din reţeaua PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) şi avem, în acest sens, un handicap de câte ori încercăm „să rezolvăm ceva” în România.