Era o vreme în care taxele si dobanzile de la credite nu contau prea mult. Însa zilele astea cam toata lumea este cu ochii pe finantele personale, mai ales ca multi sînt îndatorati pe la banci. Mai jos voi încerca sa prezint câteva idei asupra modului în care creditele pot fi tinute sub control. Fiind inginer si nu finantist, bineînteles ca parerile de mai jos nu sînt “state of the art” în materie de finante. Sînt doar pareri personale!
În timpurile astea cacacioase pe care le traim, cei care se trezesc fara bani au tendinta sa apeleze la credite, fie ele de consum sau carti de credit. Dar bancile au cam strans surubul diminuînd atat sumele care pot fi împrumutate dar si marind în acelasi timp dobanzile. Caci trebuie sa-si recupereze de undeva pierderile. De unde nevoia de obiceiuri sanatoase când vine vorba de credite nasoale.
Exista un punct dincolo de care cineva care a împrumutat bani de la o banca se transforma din platitor în supravietuitor: cînd acel cineva începe sa se concentreze mai mult asupra platii lunare, a ratei, în loc sa se concentreze asupra platii totale. Pentru ca bancile nu cer niciodata mai mult de o suma minima care reprezinta rata, dar care poate transforma clientul bancii în finantator al acelei banci. Daca concentrarea se face catre plata sumei integrale si nu a sumei minime, atunci se va cunoaste ceva. De nu, clientul se va afla în modul de supravietuire si atat. Bineînteles, pentru a face asta trebuie ca acel client sa caste ochii când semneaza actele si sa refuze creditele care presupun penalizari pentru achitarea în avans.
Stategia creditului e simpla: nu trebuie facute credite pentru cheltuieli zilnice gen mancare, restaurant, benzina, etc. Creditul de consum care a fost introdus în Romania este principalul vinovat pentru îndatorarea romanilor. Pentru ca foarte, foarte multi dintre ei au luat creditul ca sa-l sparga pe chestii pe care le-ar fi putut cumpara oricum cu banii jos. Creditul este dedicat finantarii unor cheltuieli majore gen masini, case, finantarii de studii si asa mai departe si nu cumpararii de aspiratoare si televizoare.
Daca vorbim despre carti de credit, strategia bancilor este absolut criminala. Clientii care-si achita factura cartii de credit integral, beneficiaza de ceva ce se cheama « perioada de gratie ». Adica daca clientul a cheltuit 1000 de lei si poate achita integral suma înainte de sfarsitul perioadei de gratie de 25 de zile, nu va plati nici un ban ca dobanda. Dar cei care nu pot achita acea suma, sînt jupuiti la sange caci orice leu cheltuit apoi va fi purtator de dobanda chiar din secunda cheltuirii lui. Daca sînteti datori la banca de pe-o luna pe alta si va cumparati cu cartea de credit niste cartofi prajiti, veti plati dobanda înainte sa apucati sa gustati cartofii aia. De ce? Pentru ca asa functioneaza cartile de credit. Scrie acolo, pe contractul vostru, cu literele alea mai mici ca puta de furnica si care trebuie citite cu lupa.
Solutia: trebuie sa aveti doua carti de credit. Daca nu puteti plati balanta integrala, nu mai folositi acel card. Folositi celalalt card, pe care-l puteti achita integral în fiecare luna. În felul asta va cumparati cartofi prafjiti fara sa platiti dobanda. În cazul în care aveti de cheltuit pe neasteptate o gramada de bani – sa zicem o reparatie auto, folositi primul card. Chiar daca platiti dobanda la el, e mai bine sa nu va afectati cardul ala pentru cheltuieli zilnice. Si mai ales, este de dorit sa aveti unul din cele doua carduri cu o dobanda promotionala, daca-i posibil.
P-orma, foarte multa lume asteapta sfarsitul lunii sau factura de la banca pentru a plati. Strategie gresita! Cum am spus, bancile încaseaza dobanda în fiecare zi pentru balanta care n-a fost platita integral. Daca clientul va plati când are banii si nu cînd îi vine factura, de multe ori va plati mult mai putina dobanda. Alta metoda de economisire este cumpararea de articole aproape de data de facturare a bancii, caci iarasi dobanda nu va avea timp sa se acumuleze. Daca aveti de cumparat un frigider cu cardul de credit, faceti-o spre sfarsitul lunii si apoi platiti ratele devreme în fiecare luna. Dobanda va fi foarte mica.
Exemplu: doi clienti care au balanta de pe-o luna pe alta de 2000 lei si 15 la suta dobanda, fac o cheltuiala de înca 3000 lei. Unul o face pe data de 5 a lunii, celalalt pe data de 25. Primul va plati dobanda în jurul a 57 lei în timp ce al doilea va plati aproximativ 30 de lei.
Cum spuneam, sînt doar parerile mele!