Cea mai mare tâmpenie inventata vreodata în materie de televiziune sînt acele scrolluri pline de SMS-uri si mesaje primite de la telespectatori. Si cele mai enervante inventii legate de radio sînt tâmpeniile de mesaje de la ascultatori pe care gazdele emisiunilor radiofonice le citesc pe post în cele mai neasteptate momente. Si alea sînt venite tot prin SMS. Urmatorul pas ar fi ca realizatorii sa se apuce sa citeasca în direct mesajele postate pe blogurile televiziunilor sau alea venite pe conturile lor de Twitter.
Poate ca televiziunile si radiourile încearca sa fie foarte interactive. Poate încearca sa arate cît de populare sînt. Dar, uite, le dau eu un indiciu: ma doare la basca ce au de spus telespectatorii sau ascultatorii despre porcaria voastra de emisiune în SMS-urile pe care le trimit cu atata sîrg. Eu ma uit sau ascult la talk-show-ul vostru fix pentru ca vreau sa vad sau sa ascult ce aveti voi de spus. Sa vad stirile, sa ascult ce are de spus un invitat. Nu ma intereseaza sa vad ce dedicatie îi trimite Zoli lui Istvan sau sa citesc parerea pertinenta a lui Gigel cu Sînteti cei mai tari!
În realitate nu sînteti asa de tari! Daca ati fi, nu v-ar interesa sa afisati SMS-uri cretine pe ecran. Ati fi mai atenti la cifrele de audienta, nu sa descoperiti daca telespectatorii sînt de acord cu voi sau ce pareri imbecile pot sa emita. Si mai ales, ce mari opinii poti sa trimiti printr-un SMS? Cate caractere poti pune în SMS? 100? Care înseamna maxim 20 de cuvinte. Ce alta parere decât Mircea te iubim si ca tine vrem sa fim! se poate emite? Poate aia cu M..ie Steaua care apare pe la emisiunile de sport. Super opinii, ce sa va povestesc…Care-i relevanta lor în cadrul unei emisiuni?
Si telefoanele în direct de la ascultatori sau telespectatori sînt de tot râsul. În primul rand ca cei care suna, emit opinii fara nici un fel de relevanta. La o emisiune despre medici si salarii, suna niste soferi de TIR sa-si dea cu parerea. Cui îi pasa ce au de spus niste soferi despre salariile medicilor? Mie în mod sigur, nu! Nu ma intereseaza sa aud ce parere are tanti Floarea din Cracanatii din Deal despre împrumutul FMI. Dar ma intereseaza sa aud ce parere are despre stransul fanului, ca acolo se pricepe! Nu ma intereseaza sa-l aud pe Constantinescu exprimandu-si rezerve despre capacitatea Bechtel de a face autostrazi, ca din cîte stiu eu Constantinescu e geolog si eventual are ceva experienta politica. Însa am îndoieli majore privind cunostintele lui tehnice privitoare la constructia de autostrazi. Deci parerea lui ma lasa absolut rece, nu-mi aduce nici o informatie în plus, ma lasa la fel de destept ca înainte.
În al doilea rand, am impresia ca numai oamenii fara respect pentru propria persoana aleg sa sune la emisiunile alea. Cîta aroganta, nesimtire si lipsa de respect din partea realizatorilor sau moderatorilor la adresa celor care suna! De la a-i lua de sus sau a le rade în nas si pana la a le tranti telefonul cînd telespectatorul înca vorbeste sau nu e de acord cu moderatorul, nimic nu-i prea putin pentru omul de radio sau televiziune cînd vine vorba sa-si demonstreze superioritatea si diferenta de clasa sociala. Bineînteles, realizatorii de emisiuni sînt prea ocupati ca sa pierda timpul la telefon, de aia nici nu pricep de ce mai accepta telefoane în direct.
Si culmea, sînt destul de multi idioti care suna. Probabil ca le place sa fie tratati ca niste nimicuri, nu-i alta explicatie. Pe cale de consecinta, îsi merita tratamentul. Recordul de imbecili pe minut e la radiourile bucurestene. Oricine se plictiseste în trafic si asculta radioul, suna sa-si dea cu parerea despre chestii care-l depasesc. Motiv pentru care majoritatea emisiunilor matinale sînt o circareala continua, fara nici o informatie pertinenta, doar copy-paste de prin ziare si bloguri si comentarii aiuritoare pe marginea lor împreuna cu ascultatorii nostri fideli. Dupa care, o porcareala sau doua la telefon si gata programul matinal.
Televiziunea si radioul nu-i web 2.0, bre! Si ca sa va simtiti mai bine, aflati ca nu doar romanii fac asa ceva.
Poate fi un exemplu care arata de ce oamenii crediteaza atat de mult cu incredere televiziunea. Unii iau totul de bun ce li se spune pe tubul catodic! Asta e destul de grav.
Cu toate astea, iti dau un exemplu de emisiune reusita (care nu mai este pentru ca: “asa-i in tenis”) la care ascultatorii sunau si se discuta extrem de profesiona: Romania in Direct cu Robert Turcescu. E adevarat ca Turcescu era cel care dirija disutia, dar ramane un exemplu bun!
Intr-adevar: de toata minunea show-urile cu SMS-uri in josul paginii!
Mie nu îmi plăcea emisiunea lui Robert Turcescu. Mai curând îmi plac emisiunile pe care o ascult pe France Inter, unde există un invitat sau mai mulţi pe o anumită temă, iar ascultătorii pun întrebări invitatului. Întrebările sunt filtrate, adică trebuie să fie la obiect. Păcatul emisiunii lui Turcescu era că nu auzeam decât părerile ascultătorilor şi părerea lui Robert, competent, ca orice jurnalist, în orice. Acesta este, dealtfel, un mare păcat al jurnaliştilor: cred despre ei înşişi şi lasă şi publicul să creadă că părerea lor într-un domeniu (mai ales politică, economie, fotbal) este egală cu a celor care se ocupă efectiv de domeniul respectiv.
afisarea sms-urilor se face cu un singur scop: castigul material! de cele mai multe ori, costul unui sms este cu mult mai mare decat unul obisnuit. cea mai tare chestie este pe etno tv unde sunt 2 benzi de dedicatii. una are fontul mai mare ca e ‘speciala’ si costa parca 3 euro/sms.
@Radio33:
“Acesta este, dealtfel, un mare păcat al jurnaliştilor: cred despre ei înşişi şi lasă şi publicul să creadă că părerea lor într-un domeniu (mai ales politică, economie, fotbal) este egală cu a celor care se ocupă efectiv de domeniul respectiv.”
Sunt de acord, numai ca dupa “jurnalistilor” lipseste un cuvant: romani. Jurnalistii occidentali indeobste isi stiu lungul nasului si “nu se risca” la opinii.