Prima data cînd am pus piciorul în santierul unde ma trimisese onor conducerea firmei sa învat meserie, l-am vazut pe el. Pe nea Rebegea, santierist trecut prin ciur si prin dârmon, cu state vechi de serviciu la rusi si la Casa Poporului. Urla ragusit niste ordine catre muncitorii care nu reuseau sa tina pe loc furtunul de la pompa de betoane. L-am masurat din cap pâna în picioare si i-am remarcat pardesiul jerpelit, cusma de astrahan lasata pe-o ureche si cizmele din picioare. Prin comparatie, eu paream iesit de la un magazin de toale de pe 5th Avenue colt cu Broadway. Pantalonii cu dunga, camasa scortoasa si geaca de piele întoarsa contrastau puternic cu mizeria si noroiul din jur.

Nea Rebegea ma vazu si-mi facu semn sa ma apropii cu un gest care trada nerabdarea.
-Ce belesti ba ochii acilea? Cine ti-a dat voie sa intri în santier?
M-am încordat si mi-am bombat pieptul, tunand raspunsul plin de încredere :
- Eu sînt noul inginer de santier. Aici sînt actele si fisa de protectie a muncii. Am fost repartizat de dl. director pe santierul asta. Daca aveti nelamuriri, va rog sa sunati la sediu, dar pâna atunci as vrea sa-mi aratati baraca mea!
Rebegea miji ochii :
- Esti injiner, ai? Câti ani ai de cînd ai terminat facultatea?
Zic ca mosu’ e cam diliu, asa ca hai sa-l încurc :
- Am terminat în ‘96. (Pfoai, l-am facut, îmi zic în sinea mea, sa vezi ca nu-i în stare sa faca calculul!)

Rebegea se sprijini cu o mana de marginea cofrajului si sari jos. Veni spre mine scarpinandu-se sub cusma si oprindu-se la mai putin de-o juma de metru de fata mea, ma întreba rânjind :
- Un an, eh? Ia sa-mi raspunzi tu la o întrebare!
- Nici o problema, zic scotând pieptul înainte si uitandu-ma fix în ochii lui încercand sa ignor damful de mahorca si dintii lui galbeni.
- Tu ai coaie?

Ramân blocat câteva secunde. Deschid gura de câteva ori dar nu-mi iese nici un sunet. Ma uit pe furis în spatele lui si-i vad pe muncitori concentrati sa plimbe furtunul de la pompa de betoane dintr-un loc într-altul.
- Ai amutit? Ai sau n-ai?
- Am!
- Îs creţe?
De data asta nici macar nu mai fac efortul sa-mi ascund surpriza. E clar ca am de-a face c-un nebun furios. Fac doi pasi înapoi si ma uit în jur dupa vreun par. Daca devine periculos, trebuie sa ma apar.
- Ale mele îs creţe, bai baiatule! De la poile si vantul care le-au batut pe toate santierele pe care am fost. 30 de ani am fost santierist. Si acu’ vii tu si-mi spui ca esti noul inginer de santier? Cine mama naibii te-a facut si pe tine inginer? Inginer devii, ba, nu te face facultatea.
- Domnule maistru, uitati care-i treaba…încep eu agresiv, spunandu-mi ca a venit momentul sa-l intimidez cum m-a învatat tata.
- Domnule maistru? Ha, ha, ha…se hlizi mosul aratandu-si dintii galbeni din care lipseau vreo doi. Eu sînt nea Rebegea, seful de santier. Cu cine crezi tu ca stai de vorba, bai ţîncăule?

M-am albit la fata. Seful de santier era cappo di tutti cappi. Un soi de director tehnic care avea în grija mai multe santiere raspandite prin vreo trei judete. Facea parte din CA al companiei si seful lui era directorul general al firmei.

Nu cred ca as fi putut gasi un om mai diferit fata de ideea mea de sef de santier decât omul din fata mea care tocmai îsi sufla mucii în ţărână si se stergea de cracul pantalonilor. Oh, Doamne, unde am nimerit? Nea Rebegea îmi facu semn sa-l urmez si o lua înainte catre o baraca din tabla ruginita cu gratii la ferestre. Acoperisul era curbat si aveam impresia ca fusese taiat dintr-un cazan industrial. Pe una din ferestrele acoperite cu plastic translucid iesea cosul de fum al unei sobe de metal. În încaperea situata putin deasupra nivelului pamântului, se chinuiau sa-si gaseasca locul un pat de lemn acoperit cu paturi cadrilate, un birou facut din niste scanduri negeluite, un brat de lemne de foc si un câine negru cu picioare albe. Pălălaie, mi-l prezinta Rebegea. Ïi place sa doarma în fata flacarii de la soba, mai adauga el ca o explicatie eminamente necesara.

Am cautat din ochi o piesa de mobilier pe care sa ma asez dar era un singur scaun în încapere, asa ca m-am asezat stingher pe marginea patului care emana un puternic miros de lana de oaie, rugandu-ma sa nu iau niscaiva purici. Am aruncat o privire furisa vrafului de planse si desene care tronau pe masa.

Nea Rebegea se aseza cu un trosnet pe scaun si ofta lung de placere, aprinzandu-si o tigara Carpati. Trase adanc din ea si ma privi printre rotocoalele de fum:
- Ia zi, începu el abrupt, ai facut Tehnologie si Organizare de Santier în scoala?
- Da.
- Aha! Deci poti sa-mi faci un necesar de materiale?
Foarte sigur pe mine, ca nu degeaba avusesem nota zece la materia asta în facultate, başca ca o avusesem ca subiect la licenta, dau din cap hotarat :
- Ma descurc, nu-i bai!
Nea Rebegea urmarea cu interes o musca care se zbatea sa scape dintr-o panza de paianjan într-un colt al baracii, deasupra capului meu :
- Am ceva pentru tine! Hai cu mine.

M-am ridicat si urmandu-l, am iesit din baraca si am intrat într-o alta, la vreo douazeci de metri distanta. Am remarcat o gramada de cutii, parea ca am intrat într-un depozit.
- Le vezi p-astea? îmi arata nea Rebegea cutiile maronii descriind cu dreapta un cerc larg. Asta e proiectul, sînt 14 metri cubi de documente. Azi e marti. Ai timp pana vineri sa-mi faci un necesar de materiale. Vineri terminam de turnat radierul general si începem sa ridicam centrala. Vreau sa stiu cîte macarale turn am nevoie, cîte sine de cale, cîte schele, câte încarcatoare Wola, tot. Sambata dimineata trimit necesarul la sediu si luni ne apucam de treaba.

Ati avut vreodata sentimentul ala de out of body? Ca si cum ai fi paralizat si nu poti misca nici macar o pleoapa dar mintea înca-ti functioneaza si-ti da senzatia ca ai iesit din propriul tau corp dar esti înca acolo, în încapere? Stii ca mai sînt câteva fractiuni de secunda pana te loveste panica, o angoasa din aia puternica, dar tu acum esti senin. Esti atât de socat, încat esti senin! Dupa care se prabuseste totul…

Cînd mi-am revenit, eram asezat pe un scaun si nea Rebegea era aplecat peste mine. În mana avea o carafa de apa iar în usa prin care intra un soare orbitor erau doi ochi speriati ai unui baietandru.
- Pai ce faci mai? chicoti nea Rebegea. Ai lesinat? Ia-o usor taticu. Sa fi vazut tu cum ne-au adus comunistii maculatura pentru Centrul Civic. Cinspe camioane. Am muncit cu 30 de baieti o zi si o noapte numai ca sa le descarcam.
Ma ridic de jos balbaind niste scuze penibile.
- Nu-i ca la facultate, asa-i? se hlizi el. Hai, daca ti-ai revenit treci la treaba. Daca ai nevoie de ceva, spune-i lu’ Plămadă, mi-l arata el pe baietandrul speriat si agitat din cadrul usii. E cu mintea mai înceata asa ca-l tin pe langa baraci sa dea de mancare la câine, sa faca focul si din cînd în cînd sa stea de paza. E pâinea lui Dumnezeu, d-aia îi spunem asa.

L-am vazut pe geam îndepartandu-se, mergand cu câinele dupa el. Am oftat lung si m-am apucat de treaba. Am muncit în urmatoarele zile ca un descreierat pâna noaptea tarziu. Vineri dupa-amiaza i-am dat necesarul lu’ nea Rebegea. S-a uitat scurt pe ele si mi-a urat un sfarsit de saptamana placut. Am dormit în week-endul ala ca ursul.

Luni dimineata, la ora 7h30 au început sa soseasca trailerele pe santier. Zeci de camioane. Era un fum de la tevile de esapament de puteai sa-l tai cu cutitul. Nea Rebegea era acolo, în mijlocul harmalaiei cu tigara de Carpati în gura. Mi-a facut semn cu mana si mi-a strigat de pe scara unei auto-macarale:
- Bai pustiule! Pana la urma, într-o zi, poate o sa iasa inginer din tine.