Strungarul

Nu am numarat niciodata toate diplomele pe care le-am primit de-a lungul vietii. Sînt multe si marea majoritate fara nici o valoare, în afara de cea sentimentala. Cred ca prima diploma pe care am primit-o vreodata si pe care în mod sigur nu o mai am a fost cea care a însotit premiul I prin scoala generala. Asta daca nu cumva ma însel, caci e posibil ca pe vremea respectiva sa se fi dat numai coronite si carti. Am asa un laspus major cînd vine vorba de anii mei de scoala generala din care-mi aduc aminte doar franturi. De exemplu nu reusesc si pace sa-mi aduc aminte orarul pe care-l aveam la clasa a 2-a, cîte ore stateam la scoala sau ce naiba faceam de cînd plecam de acolo si pana veneau parintii mei de la servici. Foarte probabil ca ma jucam în fata blocului cu cheia de gât – chestie de neconceput în societatea de azi – dar asta e numai o banuiala.

Prima diploma care ma licentia în ceva a fost diploma de strungar pe care am primit-o cu doua luni înainte sa termin clasa a 12-a. Da, da, am licenta de strungar cu drept de practica. Ma simt asa de linistit stiind ca în cazul în care ma voi lasa vreodata de calculat structuri am la ce meserie sa ma întorc, de nu va puteti imagina! Si eu ca eu, dar am avut colegi care dupa liceu erau oficial sculeri-matriteri iar acum sînt neuro-chirurgi. Sistemul socialist ne-a calificat pe toti în baza dictonului meseria e bratara de aur! Eu am vreo patru bratari din astea de aur: inginer constructor, locotenent în rezerva, strungar si sales manager. Sînt poli-calificat si multi-disciplinar. Cred ca de aia îmi si dau cu parerea în toate domeniile pentru ca spre deosebire de altii, eu sînt acoperit de hârtii.

Experienta mea de strungar nu-i foarte bogata. Am facut multa practica în timpul liceului în uzine mecanice. Am învatat sa umblu cu sublerul, sa nu-mi prind degetele la strung, sa ma feresc de carligul macaralei de pod rulant care circula pe deasupra capului ca în filmele cu tîmpiti, sa execut la mare arta un filet pe o tija sau sa fabric piulite, am învatat sa umblu cu raboteza si cu freza si mai ales am învatat sa recunosc mirosul de metal încins racit cu lichid din ala ca un lapte. În Canada am avut ocazia sa fac niste vizite în cîteva fabrici de fabricare a structurilor metalice si mirosul ala era peste tot. Cu tot cu lichidul ala alb. Miros de metal prelucrat, nu se uita asa ceva.

Purtam o salopeta albastra din doua bucati si o basca dintr-un material neidentificat. Cred ca înca mai am acasa la ai mei poze facute alaturi de colegii mei printr-a zecea, într-o pauza de lucru cînd lasam pilele si menghinele cu care faceam coliere de strangere a furtunelor la masini agricole si ne apucam de jucat poker pe capace de bere de import. Asta pâna venea maistrul si ne lua de urechi ca jucam jocuri de noroc inventate de porcii de capitalisti. Pfai de mine, pai daca ne-ar fi prins directoarea scolii ca jucam poker ne lua mama naibii, cred ca ne pastea exmatricularea. Asa ca sutul în fund ( la propriu) primit de la maistru era cea mai mica pedeapsa posibila.

Si eram foarte ager la productia de rebuturi. Toate filetele mele erau strambe si nici o piulita nu se potrivea ori colierele nu erau suficient de lungi. La strung galeata în care aruncam rebuturile era mereu plina. Într-o zi a venit la mine seful de tura din uzina si m-a amenintat ca-l cheama pe tata sa-i spuna ca subminez economia si productivitatea mencii. Dar tata nu era chiar fistecine asa ca stiam ca amenintarile lui sînt goale. Cu toate astea aveam niste note la practica industriala care rareori depaseau 7. Cînd îi duceam carnetul de note tatei sa-l semneze îmi spunea sa-mi bag mintile în cap si sa-mi ridic media, dar stiam ca de fapt pe el îl interesa sa ma descurc mai mult la matematica, fizica si româna decît la surubarit. Cred ca nici el si nici mama nu au luat vreodata în serios meseria pentru care ma pregatea onor partidul comunist, foarte probabil pentru ca mentalitatea pe vremea aia era ca ce iese din oameni cu facultate n-are cum sa ajunga sculer-matriter. Chestie de mentalitati, traditie si ambitie de parinti, noah!

Dar experienta de atunci mi-a folosit mai mult decât ar parea la prima vedere. Pentru ca uram mirosul de uzina si atmosfera de fabrica si pentru ca singurele cursuri la care am avut în mod constant 5 si 6 în liceu erau cele de biologie si chimie, am hotarat sa ma fac constructor ca sa lucrez în aer liber si nu într-un spatiu închis. Si ca sa subliniez asta în mod apasat, am dat la Iasi la sectia Cai Ferate, Drumuri si Poduri. Dupa numai 3 luni m-am transferat la Constructii Civile – nu mai retin motivul, cred ca era ceva cu limba engleza, burse în strainatate si profesori americani. Si dupa ce am bagat doi ani de santier în aer liber dupa facultate, ca în povestile mele de pe blog, am hotarat ca totusi atmosfera de birou mi se potriveste mai bine.

Si iac-asa am ajuns eu corporatist în loc sa raman strungar! Motiv pentru care am reusit sa nu am absolut nici o batatura în palme, lucru pe care fetele cu care m-am iubit l-au foarte apreciat pentru ca nu le zgariam pielea fina si nici nu le agatam ciorapii. Ceea ce reprezinta de fapt morala acestei povesti!