Doua saptamani departe de blog, departe de internet si de televiziune, departe de jurnalele de stiri si de politica, departe de birou si de calcule, departe de lupta cotidiana cu prezentul si ziare transforma orice pesimist într-un optimist incurabil.

Doua saptamani sub soarele generos din sudul Frantei încarcat de istorie si natura, de mancaruri meridionale si vinuri traditionale, de insule colturoase si faleze abrupte care se prabusesc într-o mare azurie, de plaje cu nisip fin si podgorii întinse cît vezi cu ochii, de sate catarate pe stanci si catedrale gotice, de cetati medievale si câmpuri mov de lavanda, de pesteri ametitoare în care descoperi o lume subterana de o frumusete ireala, de sosele înguste care merg pe marginea unor canioane ametitoare, de Pirineii înzapeziti la orizont si Alpii naucitori pe fundalul statiunilor de coasta, pot aduce orice om în pragul unei linisti si relaxari atat de profunde încît sa nu vrea sa se mai desparta de Le Midi.

Dar din pacate pentru mine, a trebuit sa ma despart. Desi as mai fi ramas înca multa vreme. Desi as mai fi vrut sa vad, sa pipai si sa ma mir. Cum de o singura tara poate avea atatea comori în acelasi loc. Cum de bogatia vizuala, auditiva si gustativa se pot împleti atat de omogen.

A fost frumos! Si scurt. Mult prea scurt!

M-am întors! Si voi reveni si pe blog dupa ce reusesc sa ma reconectez la actualitate. Desi as fi preferat sa raman deconectat, într-o realitate paralela. Mi-a placut realitatea aia paralela.

Daca sînt baftos, ma voi reîntoarce în ea cu o alta ocazie.