Ieri, avand niste prieteni invitati la masa, am zis ca sa le arat ce scula de gradina bio mi-am tras eu si le-am cules trei salate verzi sa le pun pe masa. Si pentru ca aveau si copii, i-am luat si pe ei la cules în gradina. Marea  fost mirarea pustanilor cînd au observat ca nu doar ca salata nu creste la alimentara, dar si ca frunzele sînt pline de pamant. Ba un pici era asa de încantat încât s-a apucat sa traga si de ceapa si de patrunjel si daca nu-l observam, cu siguranta ca-mi scotea din pamat si ardeii grasi care se coac ia acuma, cu tot cu radacini.

Si daca i-am vazut asa încantati, pe langa salate si ceapa scoasa cu sârg de ala micu’, am mai pus si putin marar pe langa rosiile, castravetii si telemeaua cumparate de dimineata din piata. Am adaugat un capacel de ulei de masline virgin, adus prin contrabanda din recenta calatorie în Europa si am realizat salata vietii lor.

Pentru ca rar am vazut niste copii care sa înfulece cu atata pofta o salata. Ceea ce arata ca pâna si cei mai pricinosi copii sînt atrasi de mancare daca are un strop de magie prin ea. Iar în cazul asta magia era data de faptul ca au mancat ceva ce au vazut cu ochii lor crescand în pamant.

Oare cînd s-or coace rosiile va trebui sa-mi pun lant si lacat la poarta? Mai mult ca sigur ca nu, caci se pare ca ideea cu gradina s-a împrastiat la mai multe familii de români de la mine de pe strada, foarte probabil din cauza copiilor.