Un functionar bancar nesimtit
Mai acum ceva timp va povesteam ca din cauza ca dobanzile au scazut si pretul la case a crescut în zona unde stau eu, m-am hotarât sa profit de ocazie si sa schimb banca care-mi finanteaza ipoteca la casa (puteti reciti articolul AICI). Dar de la vrut la putut, calea e destul de hurducanoasa si seamana cumva cu Furcile Caudine!
Am primit de la o banca, pe care nu vreau s-o numesc pentru ca-i o banca locala si numele n-are importanta, o oferta foarte misto. Dobânda cu 2 puncte mai mica decît aveam pâna atunci si plata tuturor penalitatilor si a taxelor de transfer a ipotecii. Conditia era sa-mi deschid si un cont de cheltuieli curente la ei si sa iau o catre de credit VISA.
Pentru ca-s un tip trecut prin ciur si prin dârmon, am cerut oferta scrisa, pe care am primit-o. Am acceptat-o si am trimis toate actele la banca ca sa înceapa procedurile. Am semnat contractele cu ei, dupa ce le-am citit din scoarta în scoarta - aveam o lupa la mine si am citit si literele alea mici cît puta de furnica, ramasesera astia de la banca foarte surprinsi. Era OK, am semnat, au semnat si ei, am luat copii cu mine si am plecat în vacanta.
La doua saptamani dupa ce m-am întors - trecuse o luna de cînd fusesem la banca - primesc acasa un extras din istoricul dosarului meu de credit de la Equifax Canada (platesc un serviciu special care ma anunta cine si de ce îsi baga nasul în dosarul meu de credit ca sa evit scaderea punctajului de credit si furtul de identitate). Scria acolo ca mi s-a adaugat o carte VISA la dosar si ca prima banca de la care aveam ipoteca se retrasese si aparuse noua banca. Dar, lucru foarte bizar, în loc sa-mi fie trecuta suma totala pe care o datorez la banca pentru casa, era trecuta o suma cu cinci mii dolari mai mare.
Avînd eu informatii ca s-au petrecut miscari în dosarul meu de credit, sun la noua banca si cer un update. Si aia foarte naturali, îmi trimit un mail cum ca ipoteca a fost transferata, ca toate actele sînt gata si ca dupa ce am platit notarul, taxele de transfer si penalitatile, datorez suma X care era aia cu cinci mii în plus. Am întrebat cum puii mei de am platit eu penalitatile si transferul daca întelegerea era ca banca plateste? Consilierul bancar mi-a spus ca v-am luat din suma împrumutata si am platit din ea cheltuielile.
Deci am cazut de pe scaun!
Am încercat sa dau la telefon de consilierul asta, cu care ma mai întalnisem de cîteva ori. Nimic! Era de negasit. I-am lasat doua mesaje pe robotul telefonic, am trimis trei mailuri, intrase în pamânt. Ïntr-o seara am primit de la el un mail în copie conforma adresat unei colege a acestuia, tipa care îmi facuse oferta initiala cu care ma atrasese la banca lor. Mailul era pe un ton sfidator, consilierul vorbea de mine ca despre un idiot si pe deasupra îi zicea tipei aleia ca nu am stiu eu sa citesc contractul, ca nu scrie nicaieri în dosar ca banca plateste transferul ipotecii, ca toate platile trebuie sa se faca exclusiv din contul meu de la banca lor si ca am avut o oferta speciala pe care eu n-am înteles-o bine. Adica eu sînt cam bou, cu alte cuvinte! Si îi scria tipei : poti tu sa-i explici clientului în asa fel încat sa priceapa si el?
Bai, am vazut negru în fata ochilor! Însa cînd îmi sare mustarul, nu mai pot gandi logic, pt ca asa cum spunea înteleptul Buddha cînd te enervezi, nu mai cauti adevarul ci adevarul TAU. Asa ca am respirat adanc desi fierbeam si m-am ocupat cu altceva. Am tuns iarba în curte, am baut o bere cu vecinul si am mai scris doua articole pe blog. Adica am încercat sa nu ma gandesc la faza asta.
Pe la 10h00 seara, am luat toate hartiile de la banca si le-am citit rand cu rand construindu-mi cazul. I-am scris consilierului un mail dur dar de-o politete taioasa în care am solicitat o întalnire cu el si cu superiorul sau direct cît mai repede, în caz contrar urmand sa iau masurile potrivite. N-am precizat care-s masurile, puteau fi apelatul la un avocat sau mutatul dosarului la alta banca ori chiar acceptatul mizeriei lor. N-am precizat, am lasat sa pluteasca amenintarea în aer.
Si i-am mai citat cuvant cu cuvant din actele semnate cu el, niste puncte care spuneau ca e dreptul meu sa-mi aleg banca din care vreau sa fac platile si ca banca nu poate impune conditii unilaterale suplimentare la contract fara sa ma consulte. I-am precizat ca deschiderea unui cont curent la ei nu presupune automat ca eu trebuie sa-l si folosesc pt plata ipotecii si ca am o oferta scrisa în care scrie negru pe alb ca banca plateste transferul. Si ca ma mira foarte tare ca a reusit sa faca niste plati din contul meu în conditiile în care nu m-au informat în prealabil. Si ca sînt de-a dreptul surprins de faptul ca au marit arbitrar suma împrumutata fara sa aiba semnatura mea de accept. Si i-am mai scris ca dupa slabele mele cunostinte financiare, am vaga impresia ca a încalcat niste regulamente bancare cu ocazia asta dar ca desigur ca ma pot interesa la vreun organism de regularizare bancara.
Ïn încheiere i-am spus ca urasc cînd oamenii presupun ca sînt un idiot care nu-s cunoaste drepturile.
Dupa care i-am trimis acest mail, cu copie conforma la colega lui, cea care mi-a facut oferta initiala ca sa devina oficial si sa am martori.
***
A doua zi dimineata la ora 9h00 cînd înca nu ma asezasem bine pe scaun la birou, m-a sunat acest consilier de la banca si foarte, foarte amabil mi-a spus ca sigur domnu’ Stash, sa ne întalnim joia viitoare sa lamurim toate aspectele. S-a grabit sa confirme ca va fi si seful lui la întalnire si mi-a adus aminte îndatoritor sa nu cumva sa uit sa aduc o hartie semnata prin care sa precizez contul si banca din care vreau sa fac platile. Si ca sigur ca o sa va dam înapoi banii pe care i-am platit din contul dvs, uite chiar acum ne ocupam de asta, domnu” Stash. Si îmi cer scuze, a fost o neîntelegere si bla, bla.
Înca nu-i terminat foiletonul, ramâne sa vad joia viitoare. Dar sînt absolut scîrbit de puterea discretionara pe care si-o aroga uneori bancile prin intermediul unor angajati. Si sînt convins ca la prima ocazie de a ma desparti de ei, o voi face.
Pentru ca s-au comportat exact ca niste hoti la drumul mare!
Pe aceeasi tema
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.


Foarte tare!!!! In locul tau la intalnire as plusa cerand niste facilitati suplimentare (daune morale
). Se pare ca institutiile bancare sunt peste tot la fel!
incredibil! si eu care credeam ca doar in romania sint panarame pe la banci! desi si in germania am avut o faza la banca cu 200 de euro trimisi intr.un cont, dat gresit de ei, si care bani au stat “in aer” vreo 2 sapt pina am facut scandal ca unde sint! si la intrebarea de unde am contul ala, norocul meu ca aveam hartia de la banca, scrisa de ei, semnata, etc…ca altfel nu ma credeau! cred ca indiferent de tara banca = ordinari!
Am ajuns la trista concluzie ca functionarii bancari si mecanicii auto sint niste specii aparte. Toti sint exact la fel, indiferent de tara in care lucreaza.
:-)) poti adauga si “taximestristiiiiiii” pe lista, desi sa nu incepem sa facem liste, caci apoi cine stie ce mai iese…..