Lac Ste Croix

Lacul Sainte-Croix ne-a aparut deodata în fata în toata splendoarea dupa ultima curba. Am tras repede pe dreapta, sa-l admiram. Numai ca aceeasi idee au avut-o cam toate masinile dinaintea si din urma noastra, astfel ca bietul refugiu se transformase într-o veritabila parcare. Daca erau destepti frantuzii, ar fi pus un flacau sa taie bilete ca oricum nu s-ar fi mirat nimeni. Vazuta de sus, apa lacului este de un albastru infinit. O multime de barci cu pânze misunau pe el iar malurile dinspre noi fussesera transformate în plaje în toata regula. Pe caldura aia ni se scurgeau ochii dupa o baie racoritoare, dar aveam o mica problema. Eram pe malul stâng, la o înaltime ametitoare, pe soseaua taiata direct în munte. Accesul la plaje se facea de pe malul drept. Ar fi fost suficient la plecarea din Moustiers de Ste-Marie sa urmarim indicatoarele cu St-Croix malul drept, însa noi am vrut sa mergem pe cel stâng pentru ca atlasul meu turistic ne spunea ca la vederea privelistii, ne vor cadea plombele. Si asa a fost! Deci am avut o super priveliste asupra lacului dar asta pentru ca eram sus, în loc sa fim jos sa ne scaldam.

Gorges du Verdon

Cu ochii înca plini de albastrul lacului, am continuat drumul pe soseaua serpuita si dupa înca trei serpentine, am dat cu ochii de Gorges du Verdon. Cheile Verdonului! În aceeasi secunda s-au auzit în masina exclamatii de uluire în fata peisajului care tocmai ni se deschidea în fata ochilor. Cred ca atâtea de Mamma mia!, Dumnezeule!, Wau! si Pfoai de mine! cîte s-au auzit într-un minut din gura noastra, nu s-au mai auzit vreodata. R. a fost atât de suprins ca aproape a oprit masina în curba, în mijlocul soselei, fiind absolut aiurit de frumusetea vaii Verdonului. Din spate venea un Nissan d-ala de teren, condus de doi tipi mai în varsta, care aproape erau sa se urce pe noi. Dar nu s-au urcat! S-au oprit si au tasnit cu aparate foto la ochi si din Oh my God! si Can you believe it? n-au iesit vreo câteva zeci de secunde.

Gura Verdonului

Am tras pe dreapta preventiv, în ceva ce parea oarecum un nou punct de refugiu dar care semana mai curand cu parcarea unui mall într-o zi de sambata, ne-am luat aparatele foto si ne-am întors pe jos cam o suta de metri pâna într-un punct din care puteam cuprinde cu privirea toata minunea naturala. Verdonul se revarsa în lacul St Croix, printr-o mini-estuar pe deasupra caruia era un viaduct rutier. Pe sub viaduc se zareau zeci de ambarcatiuni nautice care intrau sau ieseau din Verdon. Spre varsare, Verdonul este atât de linistit încat ai impresia ca un brat foarte lung al lacului si-a facut loc printre crestele muntoase care se ridica abrupt la stanga si la dreapta apei. De la cei peste 600 metri înaltime ai canionului, barcile si hidrobicicletele se vedeau atât de mici, încât a trebuit sa ma uit prin obiectivul aparatului de fotografiat ca sa pot sa le vad detaliile.

În aceelasi loc ne-am hotarât sa si mâncam. Aveam cu noi cosuletul cu bunatati pregatite de fete de cu dimineata. Oua fierte, rosii, branza, ardei, paté si un salam. La toate acestea s-au adaugat o cutie de capsuni, cumparata de pe drum. Alaturi de apa de izvor din Moustiers, au alcatuit una din cele mai bune gustari luate vreodata pe drum. Bucatele mi-au adus aminte de vremea cînd strabateam tara alaturi de familie în Dacia tatalui meu si ne opream în câte un refugiu sau popas pe marginea drumului sa mancam oua fierte, telemea cu rosii si ceapa verde si la urma sa taiem un pepene. Si cum soseaua pe care ne aflam în Midi aducea cu cea care strabate Cheile Bicazului, amintirile copilariei erau destul de puternice.

Soseaua prin chei

Dupa gustare, am continuat drumul catre Nisa. Treceam acum prin Chei, iar soseaua mi se parea incredibil de îngusta. Pe alocuri, stancile surplombau soseaua. În alte locuri, soseaua sinuoasa trecea pe deasupra unor pinteni de piatra suspendati în consola deasupra haului. Am observat foarte repede ca în partea dinspre prapastie nu era absolut nici o bariera de protectie. În cei aproape 60 de km cît serpuieste soseaua deasupra Verdonului, nu stiu daca am vazut de cinci ori aceste bariere. Iar cînd le-am vazut, erau realizate din bile de lemn care nu-mi inspirau mare încredere. Masina raspundea bine la comenzi si R. conducea cu ochii în patru, dar asta nu ne-a scutit de emotii. La un moment dat a dat sa se fereasca de o masina care venea din sens opus si ma jur ca am avut impresia ca a iesit cu jumatate din latimea cauciucului din dreapta de pe sosea. Iar sub cauciuc se deschideau niste prapastii care m-au albit la fata. Nici nu mai tin minte daca m-am uitat pe geam sau m-am aruncat peste soferul nostru, din reflex. Ideea e ca la cinci minute dupa aia înca-mi batea inima.

Point Sublime

Spre capatul Cheilor, se afla un punct de belvedere numit Point Sublime. Ei bine, numele spune tot. La intrarea în Chei, Verdonul este vijelios si îsi croieste intrarea printre pereti de stanca aproape verticali. De la înaltimea la care ne aflam, se vedea o alta sosea pe lânga râu si pe malul lui erau amenajate niste trepte care duceau într-o pestera. Peisajul facea toti banii. Plecînd de acolo, soseaua începuse sa coboare si la un moment dat am zarit în fata nostra un pisc de munte sculptat de ploi si vânt în asa fel încât dadea impresia ca o cetate imensa a fost construita exact în vârf. Nu stiu de ce mi s-a parut ca acele stanci seamana cu Minas Tirith din Lord of the Rings. Soarele cadea exact pe ele si pareau mai albe decît în realitate.

Drumul spre Nisa trecea în continuare prin Alpi numai ca de aceasta data ne aflam într-o sa de munte cînd ne-am oprit. în departare vedeam Nisa si Mediterana, iar în jur cît vedeam cu ochii numai creste de munte si paduri. Chiar acolo, în locul în care ne oprisem era un nene cu un butic de minerale. Adica vindea pietre. Cristale de mina, flori de mica, etc. Fetele si-au cumparat cîte un bolovan d-acela special, care era taiat în asa fel încât parea o sculptura abstracta. Nu ma pricep la minerale, deci n-as putea sa va spun cu ce fel de stânca m-am întors în Canada. Dar e un bolovan cu miez albastru si în mijloc sînt niste cristale translucide. Sînt interesante, nimic de spus, arata foarte bine în biblioteca mea alaturi de cristalul suedez de Orrefors, placuta de lut scrisa în alfabetul fenician sau placheta decorata manual din portelan de Toledo.

Corraze

Dupa o vreme, desi evitasem sa ne avantam pe autorute din cauze de taxe rutiere, am realizat ca nu prea cunosteam alt drum prin care sa ajungem la Nisa si apoi în arriere pays niçoise asa cum este cunoscuta zona montana din spatele capitalei Costei de Azur. Pensiunea noastra se afla la Corraze, un sat catarat pe un pisc de munte la o altitudine de aproape 1000 m înaltime. Am realizat acest lucru abia atunci cînd, iesind de pe autoruta care face legatura între Nisa si Monaco, am intrat pe niste drumuri de munte întortocheate si cu niste serpentine atat de stranse si abrupte încât majoritatea curbelor erau la 160 de grade. Mi se înfundasera urechile din cauza altitudinii si a vitezei cu care urcam de la nivelul marii. Drumul era atat de îngust încat de vreo cîteva ori a trebuit sa ne tragem înspre peretii de stanca aproape sa-i atingem cînd ne intersectam din sens invers cu vreo masina.

Se lasase seara cînd satul ne-a aparut în fata. Era exact un sat tipic de munte, cu biserica în iar casele construite strans una într-alta, în jurul ei, asezate pe pantele muntelui. Pensiunea noastra era catarata deasupra drumului si avea în fata o livada de maslini asezata pe terase sapate în munte. Închiriasem o casa cu trei dormitoare plus doua bai la etaj si o sala rustica de luat masa plus bucatarie la parter. Foarte curat si îngrijit. Am deschis geamurile si nu mi-a venit sa cred cînd am vazut ce priveliste aveam. Toate ferestrele dadeau spre muntele din fata crestei pe care eram noi si chiar peste vale era un alt sat. Iar de jur împrejur numai munti.

Pensiunea din munti

Am desfacut cîteva beri si alaturi de o salata de cruditati compusa la repezeala si o pâine de secara proaspat cumparata de la brutaria din sat, ne-am pus burtile la cale si ne-am dus cu totii la culcare rupti de oboseala. A doua zi urmam sa patrundem în Italia pâna la San Remo si sa ne întoarcem apoi pe sosele de cornisa catre Monte Carlo, locul de huzur al miliardarilor lumii.

Vacanta pe Coasta de Azur, tocmai începuse…

- Va urma -

Photo: Cafeina.ro

Episoadele precedente le gasiti AICI