- A fost afara!
- Ba a fost în teren!
- E afara
- Teren
- Bine, se repeta. Sa se arate dreptatea!

Discutiile astea le-am tot avut de-a lungul copilariei. Fie ca jucam tenis cu piciorul, bambilici, badminton sau tenis de câmp mereu erau discutii de afara-înauntru. Cum nu aveam arbitru, singura modalitate sa cadem la întelegere era sa se repete schimbul de mingi, ‘ca sa se arate adevarul’. Ca si cum o divinitate superioara ar fi stat cu degetul în nas deasupra terenului de joc si ar fi decis arbitrar si unilateral care din jucatori sa piarda o minge.

Însa lucru curios, de obicei jucatorul care încerca sa triseze si sa-si adauge un punct la care nu avea dreptul, pierdea schimbul de mingi care trebuia sa arate adevarul. M-am gândit de multe ori ca la trisor functiona un soi de sentiment de vina care-l împiedica sa joace foarte convingator mingea. Sau poate ca acea serva era câstigata de cel care era convins mai tare ca are dreptate, nu stiu. Însa m-a mirat de multe ori cît de precis se arata dreptatea, daca unul din cei doi încerca sa castige necinstit.

- Aut!
- Aut? Eu am vazut-o pe linie!
- A fost afara.
- Hai s-o repetam!

Astazi, nu mai precizez ca repetam un schimb de mingi ca sa se arate adevarul. Desi tot la asta ma gandesc.Nu mai joc tenis cu piciorul sau bambilici, ma multumesc doar cu tenisul de cîmp. Si constient sau nu, dupa un schimb prelungit cînd returnez mingea în urma unui rever prea puternic, se întampla sa cada afara. Si se întampla ca în cazul în care mingea loveste terenul aproape de tusa sa pun în discutie finalitatea punctului. Nu sînt gata sa cedez prea usor o minge muncita. Ma gandesc ca sînt puternic psihic si n-am sa las un eventual sentiment de culpa sa-mi controleze racheta. Asa ca ma concentrez pe schimbul de mingi care trebuie sa arate adevarul. Deloc surprinzator, în majoritatea cazurilor pierd punctul. Si realizez ca fara sa vreau l-am jucat crispat în timp ce adversarul meu era relaxat. L-am jucat crispat, nu pentru ca tineam neaparat sa castig ci pentru ca era important sa arat ca am avut dreptate.

Îmi place tenisul pentru ca este un sport sincer. Un sport în care nu poti trisa. Nu exista zone de gri. Poti sau nu poti. Stii sau nu stii. Castigi sau nu castigi. Nu exista egaluri, nu exista companioni pe care sa te bazezi. Esti doar tu si cu abilitatile tale. Tenisul e un duel în care castiga întotdeauna cel mai bun. Cel mai ager. Cel mai bine pregatit psihic.

E ca în viata.