MOTTO ABSCONS: Traind omul, cand si cand, afla ce nu-i da prin gand (Anton Pann)*

Citesc un numar de litere echivalent cu cateva carti in fiecare zi, si asta numai la servici, caci cand vin acasa, daca vin, imi reiau citirea. Stiri, articole, vorbarie, analiza, realitateateve, blogaree, wikipedia, google, wifi, filme pe DivX, sau chiar pe XviD, muzica pe iPod (am incarcat pe un iPod taci-din-gura mai multa muzica decat au avut parte de ascultat toata viata mama, tata si toate rudele noastre adunate la un loc), stiri pe Sky si BBC la televizorul de un metru si saptesprezece LCD HD 1080p (Stash, plasma sucks, by the way!) si asa mai departe. Daca nu am treaba pe Internet dimineata cand ma scol, imi fac.

Ma prefac ca vreau sa vad ce a mai scris stash pe blog, verific de 52 de ori cursul de schimb ca sa fiu sigura ca mi-am stricat ziua cum trebuie, imi verific si cele 17 1/2 adrese de email pe care le am de cand s-a dat drumul la adrese la liber prin 2001, golesc cutia de email de la servici de spam si ce nu trebuie, ma invart ca un prost prin webosfera sau cum pm i-o mai spune, si imi dau seama ca am depasit cu vreo ora cele 20 de minute alocate statului degeaba. 

Dau de dusca ultima inghititura de Jacobs Kroenung, verific pe coltul laptopului temperatura de afara prin accuweather desi am un termometru pe balcon (da”” nu-i asa de kool&the gang ca smecheria de pe laptop) si imi fac micul dejun surprinzator, pe aragaz, fara sa ma uit pe laptop vreme de 15 minute. Cu ultimul dumicat, imi inghit si nerabdarea de a sari iar pe laptop (cam al cincilea in doi ani, sa fie actualizat, sa nu mai rada de mine un pulifrici de 17 ani ca ultima oara cand am mers la reparat cu antediluvianul meu desktop cu hard de 40 Gb din 2001 cand s-a defectat nu-stiu-ce) si iar pierd vremea inca o jumatate de ora vinovata incercand sa imi aduc aminte de ce e laptopul cu broadband si wifi asa de important — acum patru ani aveam desktop (ala dus la reparat) si conexiune dial-up si ma distram pe internet mult mai bine.

Dupa care imi fac inca o ceasca de Jacobs la filtru,  desi pana la revolutie am beut cafea din ibric, care de multe ori era nechezol, si cochetez cu ideea de a bea si un single malt de 12 ani — cand vin acasa de la munca, evident. Ceea ce nu se mai intampla mai nou, caci am devenit patriot si ma delectez cu prune la purtator.  Halesc somon, muschi de vita pe gratar, beau numai suc de portocale stoarse de mandea-myself, trag haleli chinezesti si italienesti artistice si ma intreb de ce traiesc.

Am totul si totusi ceva a inceput sa lipseasca. Lectura cartilor interzise (nimic nu mai e interzis acum) , superbele intreruperi de curent de sambata seara din vremea comunismului, cand stateam cu cate-o fata-n brate, entuziasmul cu care haleam cinci filme pe noapte la vizionari video pe la cate un intreprinzator particular care-si vanduse Dacia sa-si ia video si Telecolor sau Cromatic (va provoc sa-mi spuneti diferenta), setea atavica cu care beam vinul de Dealu Mare cu 29 de lei, coniacul Skenderbeu albanez, votca Krepkaia (50 de grade si 50 de lei) si Brifcor-ul salciu de la Union sau Negoiu, si mai presus de orice, fericirea suprema de a studia in URSS…. ho, bai, ai luat-o razna, ala era Iliescu… deci spuneam, fericirea suprema de a fuma o tigara americana sau un shag olandez, Samson sau Van Nelle, rasucit in hartie RizLaCroix, si de a sti ca esti admirat de o planeta intreaga cand dai pe nas inele de fum parfumat. Ma iubeste feme-ii-leee, si e moarte duu-pe mineee…

M-am lasat de fumat, dar nu mi-a imbunatatit cu nimic starea de gratzie, caci de visat, nu ma pot lasa, nene, nicicum.

Ca sa pun lucrurile in perspectiva, am inceput si am terminat o carte cat zece: Stalingrad, de Anthony Beevor. Ca fiu de om care a supravietuit acolo, am vrut sa vad ce spun si altii despre iadul perfect de pe malul de vest al Volgai. Tata avea dreptate. Si rusii si nemtii, they suck bigtime.

*Anton Pann nu are nici o legatura cu Anthony Beevor