Sâmbata a fost zi de tenis la înalt nivel. Dupa cum am mai scris, am fost la semifinalele turneului Masters Series de la Montreal, turneu care face parte din US Open. Nu am de gând sa fac o cronica a meciurilor, ci doar sa scriu unele impresii.

Turneul canadian este al treilea turneu ca vechime în lumea tennisului mondial, dupa Roland Garros si Wimbledon. Prima editie a avut loc în 1885 si de vreo 30 de ani este sponsorizat de Rogers Comunications. Premiile totale se ridica la suma de 5 milioane de dolari – 3 pentru turneul masculin si 2 pentru cel feminin – ceea ce atrage toata crema jucatorilor. Am sperat sa-l vad pe Federer si Nadal la lucru dar n-am avut bafta asta. În schimb am descoperit un jucator uimitor, argentinanul del Potro care i-a împuscat o bataie lui Roddick de l-a lasat buimac si am vazut un viitor probabil no. 1 mondial, scotianul Andy Murray, care l-a pisat marunt pe alt jucator caruia nu prea i-am dat atentie, francezul de culoare Jo-Wilfried Tsonga. Ca o nota aparte în timp ce ma îndreptam catre intrarea în stadion, am trecut pe lânga intrarea sportivilor unde tocmai ajunsese Andy Murray. Spre mirarea mea, abia daca erau cinci doritori de autografe, iar Murray i-a servit pe toti. Daca as fi avut macar o minge de tenis la mine, i-as fi solicitat un autograf, însa n-aveam nimic pe care actualul no. 2 mondial ar fi putut semna. Eventual pe sapca mea crem din cap dar tin prea mult la ea ca sa-l las fie si pe Federer sa o mâzgaleasca.

Pe lânga semifinalele de simpu am asistat si la semifinalele de dublu, care erau incluse în bilet. Si perechile nu erau oricine : no. 1 mondial contra no. 4 si no. 2 contra no. 3. Pâna la urma, câstigatorii turneului de dublu a fost prechea aflata pe locul 4 în ierarhia mondiala, ceea ce arata ca de la un anumit nivel încolo, nu prea mai conteaza locul în clasamentul ATP, cam toti jucatorii au aceeasi valoare. La simplu e ceva mai diferit, distanta dintre Federer si Murray fata de Roddick si Djokovich, e cam mare. Daca Federer e într-o zi normala – nu neaparat cu super chef de joc – nu cred ca sînt doi sau trei jucatori capabili sa-l bata.

La partea de fapt divers as mentiona ca pe stadion temeratura era de 32 de grade cu slabe adieri de vânt si cu exceptia unei mici parti a tribunei, toti spectatorii erau asezati în plin soare. Eu am mers dotat cu doi litri de apa dar pâna la urma am reusit sa beau patru litri jumatate. În total am stat în arena de la 12h30 pâna la 22h15. Bine, m-am mai plimbat, am iesit din stadion dupa fiecare meci plus ca un bilet dadea dreptul la prima semifinala de simplu si de dublu si pt a asista la a doua aveai nevoie de alt bilet. Între meciul dintre Murray si Tsonga si cel care i-a opus pe Roddick si Del Potro, au trecut doua ore pe care le-am petrecut cu cei zece amici cu care am fost la meci, în fata unor pahare cu bere rece. Ah, uite ca am uitat sa socotesc si berea la lichide baute. Pot spune ca am baut cinci litri jumatate de lichid si am transpirat vreo trei. Restul i-am scos din corp prin alta metoda traditionala, pe care va las s-o ghiciti singuri.

M-am bronzat din plin. Am avut crema de protectie solara la mine si mi-am întins-o pe fiecare bucatica de piele expusa la soare. Cînd am ajuns acasa eram atât de negru pe fata ca Betty a început sa ma latre. Si pentru ca am fost în sandale, pe picioare mi-au ramas urmele de la curele si catarama. Ca imprimeu pe piele e foarte interesant. În perioada asta e canicula la Mtl dar asta e bine, în sfarsit simt si eu ca a venit vara.

În pauzele dintre meciuri, în timp ce schimbam impresii cu amicii si stateam agatati de paharele de bere, ne uitam la Marie-Josée Turcotte de la Radio Canada, care transmitea în direct de la un metru de noi. Ca sa aveti un ordin de comparatie, tipa asta este sefa departamentului de sport a televiziunii nationale canadiene (canalul de limba franceza), a participat la 10 Olimpiade, a intervievat sute de sportivi si este o vedeta de prim rang în Canada franceza. Am remarcat ca lumea care trecea pe acolo se uita la ea dar nimeni nu-i dadea atât de mare atentie. N-am vazut sa arate careva cu degetul, sa se adune în spatele ei spectatori care sa apara la tv sau care sa urle ‘’Allez Nestor!’’ (jucator canadian parte a perechii de dublu aflata pe locul 1 în clasamentul ATP – n.r.), nu i-a cerut nimeni autograful si nici nu s-a bagat cineva în vorba cu ea. Era doar o tipa care-si facea meseria, asa cai n-o deranja nimeni. La un moment dat chiar am remarcat ca noi sîntem singurii care cascam gura la ea desi motivul pentru care o faceam era altul decît uimirea ca la doi pasi de noi se afla o vedeta de televiziune. Nu, eram atenti pentru ca daca am fi facut un pas în lateral, am fi baut berea în direct la Radio Canada.

Ei bine, desi eram la o distanta atât de mica de reporter, abia o auzeam cînd vorbea. Am fost foarte surprins, am avut impresia ca vorbeste în soapta sau ca zgomotul de fond e prea puternic, atât de scazut era nivelul vocii ei. Vedeam ca i se misca buzele dar abia daca ajungeau la noi cîteva cuvinte. Cu toate astea, seara cînd am vazut în reluare la TV interventia ei, am realizat ca vorbea normal fara sa strige sau sa se forteze si vocea ei se auzea cristal peste zgomotul de fond din stadion. Unul din prietenii caruia i-am marturist nedumerirea mea, mi-a spus ca probabil tipa vorbea într-un microfon unidirectional de mare fidelitate, care-i capta vocea si o izola de zgomotul din jur. Mi s-a parut foarte misto. Nu pentru ca as fi comparat cu reporterii din Romania care trebuie sa urle în microfon cînd iau un interviu unui sportiv sau antrenor în mijlocul stadionului de fotbal ci pentru ca tehnic e o mare chestie sa ai un microfon care sa capteze doar vocea si foarte, foarte slab tumultul din stadion.

Ca sa închei, a fost o zi foarte misto. Tenis de mare calitate, jucatori de calibru, prietenii alaturi, bere rece si multa buna dispozitie. Reteta perfecta pentru o zi de sâmbata.