Week-endul trecut se anunta cam ploios, asa ca dupa o îndelugata sfada cu doamna mea, în urma careia ea a avut ca întotdeauna câstig de cauza, m-am lasat convins ca trebuie sa repar gresia din holul de la intrare. Casa e construita pe structura de lemn – mai putin subsolul – si din cauza elasticitatii grinzilor de sustinere si a ‘’profesionalismului’’ constructorilor care au facut economie de materiale, planseul holului de la intrare nu era foarte rigid, ceea ce a dus în timp la macinarea chitului dintre placile de gresie. Iarna se apropie – am vazut eu la Costco ca au bagat deja ornamente si brazi – asa ca aceste rosturi trebuiau refacute. În sezonul cînd ne viziteaza Mos Craciun si o furtuna de zapada pe zi, ne scuturam de nea în hol si cu toate ca am pus un covor cauciucat, riscul de infiltratii printre placile de gresie si de patare a tavanului de la subsol era destul de prezent.

Si pentru ca eu sînt un tip logic care gaseste cea mai simpla solutie la cea mai complicata problema, am zis ca ce sa ma chinui eu sa refac chiturile dintre placile de gresie, cînd este mult mai complicat sa scot toata gresia si s-o înlocuiesc? Caci inginerul constructor din mine urla din strafunduri ‘’rezolva problema de la baza’’. Iar baza problemei era elasticitatea planseului de lemn. Asa ca în loc sa lucrez trei ore, am ales sa lucrez trei zile si am trecut la un fir de par sa lucrez chiar trei saptamani. Stati sa vedeti de ce, putintica rabdare!

Înainte sa ma apuc de treaba si pentru ca am o idee destul de precisa despre cum functioneaza mintea femeilor, mi-am luat sotia la depozitul de materiale de constructii sa-si aleaga gresia. Si pentru ca-s un tip calculat, am prevazut trei zile pentru asta. Ei bine, i-au trebuit cam sase depozite si patru zile ca sa aleaga 5 metri patrati de gresie. Ca aia nu-i frumoasa, ca ailalta n-are model, ca aia din stanga e prea închisa iar aia din dreapta prea lucioasa. Si da-i si ia depozitele la rând si ameteste-i pe bietii vânzatori care cu toata experienta lor în fata gusturilor clientelei feminine, s-au simtit depasiti. Pâna la urma s-a decis pentru ceramica spaniola de la Vives Ceramica, adusa direct de la mama ei. Ca prea aveau toate depozitele ceramica italiana si ea vroia altceva decît are toata lumea. Nu va ascund ca pretul la Vives este dublu fata de gresia pe care-o pun astia pe aici, dar am spus ca pentru cantitatea pe care o am eu de montat, pretul nu-i un capat de tara.

Credeti c-am scapat numai cu atât? Nooo! A trebuit sa alegem si chitul dintre placi. Eu vroiam cît mai elastic, ea vroia cît mai estetic. Eu vroiam sa fie o compozitie cît mai usor de facut si de lucrat cu el, ea vroia sa aiba contrast misto cu gresia. Pâna la urma am gasit o marca de chit care le avea pe toate. Si elasticitate si douazeci de culori din care sa alegem si usor de prelucrat. Juma’ de kil de praf costa în jur de patruzeci de dolari, dar cine se mai uita la bani cînd chitul este de-a dreptul magic si practic se întinde singur în timp ce eu îmi beau cafeaua?

Dupa ce contributia sotiei la noul ei hol s-a oprit aici, mai departe a fost simplu. Mortarul cu care se lipesc placile, o foaie de placaj multistrat gros de 19 mm, suruburile autofiletante si cuiele au necesitat cam o jumatate de ora de cumparaturi. Si daca tot m-am apucat de renovari, am cumparat si o balustrada de aluminiu vopsit electrostatic pentru scarile de afara de la intrare, ca n-aveam si am zis ca poate-i cazul sa nu-mi mai fortez norocul ca iarna trecuta cînd am luat un buf pe scari pentru ca n-am avut balustrada sa ma tin.

Între timp apelasem la un prieten cu multa experienta în refaceri domiciliare si cu o gramada de scule profesionale. Am si eu o gramada de unelte, dar nici una nu-i profi ca ale amicului. Avea inclusiv masina de taiat cu diamant, ceea ce facea decupatul gresiei o joaca de copii. Si având tot ce ne trebuie, ne-am apucat de treaba sâmbata dimineata pe la 8h00, cînd toti vecinii înca dormeau.

Ca orice treaba facuta cu cap si pregatita minutios, a început cu niste surprize. Prima: ca orice barbat care se respecta, nu-mi cunosc casa în detaliu asa cum si-ar cunoaste-o o femeie. De exemplu, habar n-aveam ca am o gramada de colturi pe holul ala de la intrare. Trebuia sa ocolesc coltul la scari, cadrul de la usa dulapului, etc. O gramada de taieturi. A doua surpriza: placile de gresie existente erau de 33 x 33 cm. Astea spaniole erau de 31.5 x 31.5 cm. Ca na, doar nu erau sa faca italienii si spaniolii aceeasi marime, mama lor de broscari si de mancatori de paella. Am calculat repede ca pierderile la gresie vor fi istorice si ca-i cazul sa ma duc sa mai cumpar un pachet de 10 placi, ca sa-l am aproape în cazul în care-mi tremura mâna sau nu-mi ajungeau alea pe care le luasem. Pâna am tras o fuga la depozit, amicul s-a apucat sa scoata placile de gresie existente. Unele au iesit întregi, altele s-au spart. Nu-mi pasa, urma sa înlocuiesc totul!

Dupa ce am scos toata gresia si am curatat prin raschetare placajul, am început sa-l studiem sa vedem pe unde si cum îl putem întari. Saream pe el si se misca. Normal, ar fi trebuit sa fie foarte rigid. În dulapul de haine de pe hol situatia era buna, dar în centrul holului cam albastra. Mai ales ca am observat ca deja fusesera utilizate doua foi de placaj de 19 mm. Am observat si ca placajul nu fusese prins cu autofiletante de grinzile de sub el, ceea ce-l facea sa lucreze separat de structura, rezultând rigiditate foarte mica. Ne-am apucat sa dam cu autofiletante în grinzi, sa fixam placajul existent.

La un moment dat nu mai nimeream grinzile. Bagat trei suruburi la dreapta, nimic. Trei la stanga, nimic. Foarte contrariat, am coborât la subsol sa bag capul printr-o gura de acces în tavan sa vad unde naiba au plecat grinzile. Cînd colo, ce sa vezi? Meseriasii de constructori în loc sa puna grinzile de lemn la un picior distanta (cca. 350 mm) cum se pun cînd trebuie sa sustina o platforma de trafic cum era holul de deasupra, le pusesera la 2 picioare. În loc sa am holul sustinut de 7 sau 8 grinzi, îl avea sustinut de 4 grinzi. Surprins, m-am dat jos de pe scara si mi-am desfacut o bere, ca sa gândesc mai limpede.

Amicul care ma ajuta este un perfectionist. În calitate de perfectionist, m-a sfatuit sa desfacem tavanul de la subsol, sa scoatem instalatiile si cablurile care trec pe acolo, sa scoatem placajul de pe hol si sa adaugam doua grinzi de lemn care sa întareasca planseul de pe hol. Cînd l-am auzit m-am înnecat cu berea, am tusit si berea mi-a tîsnit pe nas. Sa ne aducem aminte ca am plecat de la problema chitului dintre placile de gresie pe hol care era sarit. Acum ajunsesem nu doar sa schimbam gresia, ci sa refacem structura casei! Unde dai si unde crapa, mi-am spus amarât.  În timp ce recunosteam în sinea mea ca daca e sa rezolvam definitiv cazul planseului dansant de pe hol, ar fi trebuit sa aleg solutia amicului, gândul miilor de dolari care-mi zboara din buzunar si al muncii de Sisif care ma astepta ma înspaimânta de-a dreptul.

Între timp se facuse ora prânzului, asa ca ne-am asezat pe terasa la masa si am început sa facem planuri între doua îmbucaturi. Recunosc ca am bagat în planurile astea si niscaiva cunostinte de inginerie, ce s-o mai dau dupa cires? Am studiat datele tehnice ale mortarului pe care urma sa-l folosim, ne-am uitat cum e fibra la placajul cumparat, etc. Am ajuns la concluzia ca daca fixam bine placajul existent de grinzi, daca punem noul placaj pe cealalta directie decît placajul existent si-l fixam si p-asta în suruburi, daca folosim un trafalet care sa ne permita sa punem cam jumatate de cm de mortar uniform peste care sa punem gresia care si aia era de doua ori mai groasa decît cea pe care tocmai o scosesem, toate astea ar fi trebuit sa rigidizeze foarte bine planseul. Am luat în considerare si elasticitatea chitului si am hotarât sa ne apucam de treaba.

N-a fost simplu! Am muncit de mi-au iesit ochii! Am avut bafta de sculele amicului (fierastraie electrice, pânze cu diamant, aspirator mobil, etc) ca totul a mers struna. La colturi amicul s-a ocupat de masurat si taiat si a iesit atât de profesional încît nici mie nu-mi venea sa cred. Pâna la urma mi-au ramas cam 9 placi de gresie pe care voi încerca sa le duc înapoi sa recuperez o parte din bani. În locul lor va trebui sa cumpar plinte, caci alea existente s-au rupt cînd am scos gresia veche. A iesit o treaba de nota douazeci!

A doua zi, duminica, am montat si balustrada. O gramada de masuratori, unghiuri si taieturi. Am umplut aleea de rumegus de aluminiu, asa cum sîmbata o umplusem de rumegus de lemn de la placaj si de praf rosu de la taiatul gresiei. Praful asta era atât de fin si s-a asezat atât de precis peste tot, încît la urma a trebuit sa spal cu furtunul sub presiune fatada casei, usa de la intrare, scarile si driveway-ul. Si tot au mai ramas urme pe ici pe colo.

Finalul? Planseul holului este foarte rigid. Am sarit pe el cu toata greutatea si nu se mai misca. Arata si bine, e o gresie care bate foarte fin spre rosu. Seara e mai închisa, ziua mai deschisa. Doamna mea e foarte multumita si costul final este mai mult decît acceptabil. Iar balustrada exterioara se potriveste atât de bine cu restul casei încît parca ar fi acolo din constructie. Si nici nu mai conteaza ca de fapt n-a cazut un strop de ploaie tot week-endul si au fost 32 de grade în medie. Am refacut holul de la intrare plus o balustrada si asta bate aventurile într-un parc acvatic.

Week-endul viitor urmeaza refacerea unor ornamente din baie si vopsitul contra-treptelor în toata casa. Asta daca-mi revin dupa febra musculara pe care-o am!