Cînd Serena îsi pierde serenitatea

Momentul definitoriu al weekendului trecut la US Open, n-a fost lovitura magica a lui Federer, asa cum multi ar fi înclinati sa creada. Desi Federer a reusit într-un meci oficial, într-un moment cheie al meciului, un moment magic, sa nu uitam ca Ilie Nastase reusea aceleasi lovituri cu o racheta de lemn, la Wimbledon. Nu multi îsi aduc aminte de acele vremuri, dar asta nu înseamna ca n-au existat. Chiar daca multi comentatori înclina sa stearga cu buretele perioada pre-moderna în tenis.

Nu, nu abilitatea lui Federer a fost momentul cheie ci iesirea necontrolata a Serenei Williams la adresa arbitrului de linie, iesire care i-a adus a doua penalizare în meciul contra belgienei Kim Clijsters si implicit pierderea partidei. Plus o amenda de 10,500 USD. Pentru cine a ratat faza, iata imaginile mai jos :

Daca ati ascultat cu atentie, ati observat probabil ca publicul a huiduit-o pe Williams pentru gestul sau. Lucru meritat, de altfel! Doar ca dincolo de huiduieli, se ascunde o poveste în care rasismul, tragismul si munca titanica se împletesc strâns cu ideile preconcepute ale Americii post-rasiale, asa cum se spunea dupa alegerea primului presedinte american de culoare din istorie.

Sa ne închipuim cum ar fi reactionat acelasi public, daca arbitrul de linie ar fi strigat ‘’fault’’ la noul idol al Americii, pustoaica de numai 17 ani, Melanie Oudin. Eu cred ca respectivul arbitru ar fi trebuit sa ceara protectia FBI si a politiei ca sa poata sa mai mearga pe strada. Cum ar fi reactionat acelasi public daca lui Andy Roddick i s-ar fi strigat ‘’fault’’ la ultima sau penultima minge din meciul sau epic de la Wimbledon contra lui Federer? Probabil ca America ar fi invadat Anglia.

Nu spun ca Serena n-a calcat linia de fund si nici nu încerc sa-i iau apararea. A gresit cînd si-a pierdut cumpatul, a gresit cînd a amenintat arbitrul (caci l-a amenintat, microfoanele au înregistrat), a gresit cînd a continuat sa urle la arbitri desi a vazut ca acestia au început sa se consulte între ei. A gresit si a platit! Însa încerc aici sa fac doar un exercitiu de imaginatie pe tema ‘’cum ar fi fost daca’’.

Si n-ar fi fost! Nu-mi pot închipui nici o situatie în care un jucator ALB ar fi primit tratamentul din partea publicului primit de Serena Williams în noaptea respectiva. John McEnroe care era chiar unul din comentatorii postului CBS care a transmis incidentul, a fost unul din cei mai indisciplinati jucatori din toate timpurile. Sînt antologice aruncarile de rachete si urletele la adresa arbitrilor pe care le adresa din mijlocul arenei. Niciodata publicul nu l-a huiduit, ci din contra, l-a sustinut si ovationat. Nici un arbitru de linie n-a declarat vreodata ca s-a simtit amenintat de uriasul Marat Safin, si cu toate acestea doar în 1999, Marat a rupt de pamânt nu mai putin de 48 de rachete. Si am fi nedrepti daca am uita celebrele proteste ale lui Jimmy Connors la adresa arbitrului de scaun care parea mai degraba amuzat decît înfricosat.

Dar hei, nici unul dintre acesti jucatori nu era negru! Si nici unul nu era femeie! Femeile nu au voie sa se enerveze. Barbatii în schimb, au voie sa faca orice pe terenul de tenis. Chiar în aceeasi zi cu scandalul Williams, Gonzales care facea fata cu greu lui Nadal si-a rupt racheta de pamânt de nervi. N-am auzit sa fi luat amenda si în mod sigur nu l-a huiduit nimeni. E drept însa ca daca acelasi gest l-ar fi facut Gael Monfils sau Tsonga (amândoi jucatori de culoare), poate ca altul era deznodamântul.

În America exista o adevarata moda în urârea si huiduriea surorilor Williams. În 2001 la Indian Wells, în timpul meciului cu aceeasi Kim Clijsters, Serena Williams si familia ei au fost huiduiti atât de tare de proprii suporteri încît niciuna din surori nu a mai participat vreodata de atunci în acel turneu. Iar într-un interviu din 2003, Richard Williams a declarat ca fetele lui au trebuit sa fie de doua ori mai bune decît celelalte jucatoare ca sa fie acceptate în circuitul profesionist. Bine, America îl urâste pe Richard Williams la fel cum îl urâste pe Joe Jackson, tatal lui Michael.

Si este destul de evident ca aceasta ura s-a rasfrânt asupra surorilor Williams. Poate pentru ca tenisul este un gentlemen’s game. Un sport traditional, aristocratic în care domina diplomatia si stapânirea de sine. Un sport în care doua negrese inculte, care poarta tot soiul de pampoane în par, unghiile cît mai lungi si costume cît mai bizare, nu sînt ‘’doamne’’ si nu se integreaza în atmosfera. Nu sînt nobile! Sînt, în opinia publicului american de vineri seara, doar niste mahalagioaice atletice, carora nu le-ar simti nimeni lipsa de pe teren. Si desigur Serena Williams si racheta fluturata spre arbitru, nu reaminteste de campioana cu 25 de turnee câstigate în cariera ci reprezenta doar o femeie de culoare cu o arma în mâna. Acelasi public american care a huiduit-o pe Serena, îl considera pe John McEnroe ‘’de gashca’’ si ‘’cool’’ , pe Jimmy Connors un ‘’tip cu sânge în instalatie’’ si pe Roger Federer un ‘’tip plictisitor’’.

Reactia publicului american (nu a arbitrilor, care pâna la urma au aplicat regulamentul, oricît de interpretabil este el), arata ca nimic nu s-a schimbat dupa alegerea lui Obama. America rasiala si sexista exista înca. Chiar zilele trecute un congressman american alb i-a strigat presedintelui american în fata, în timpul unui discurs despre sanatate :’’Esti un mincinos!’’ Daca Obama si-ar fi pierdut capul si i-ar fi raspuns congressmanului cu pricina, este foarte posibil ca TOTI reprezentantii republicani si poate cîtiva democrati sa se apuce sa-l huiduie pe Obama în chiar cladirea Capitoliului.

Este evident ca este suficienta doar o zgarietura ca cea de vineri noaptea, pentru ca suprafata lucioasa a Americii post-rasiale sa se faca tandari.

UPDATE: Am scris articolul de mai sus înainte de finala incredibila dintre Federer si Del Potro. Nu voi insista aici asupra chestiilor tehnice ci voi sublinia ca publicul a fost deosebit de tzaran la aceasta finala, huiduind si scandând ca pe stadion, nu odata Federer atragând atentia arbitrului de scaun sa intervina pentru a linisti spiritele din tribuna. Au fost cazuri cînd jucatorii s-au oprit din joc deoarece unii spectatori au strigat aut!

Si pâna si calmul mitologic al lui Federer a ajuns la limita, cînd arbitrul de linie n-a fost în stare sa arbitreze o minge si sa strige la timp daca-i afara. Televiziunile au transmis imaginile unui Federer nervos, care s-a rastit la arbitrul de scaun ””Don”t tell me to be quiet! I don”t give a shit what he (arbitrul de linie, n.r.) saw!””

De unde rezulta ca arbitrii si publicul la acest turneu n-au fost deloc la înaltimea jucatorilor.