Mizeria Vorbeste O Singura Limba — In Continuare
Judecand dupa replicile dubioase, trimise de pe tot felul de adrese fictive, episodul unu din “Mizeria vorbeste o singura limba” pare a fi atins exact tinta pe care si-o propusese.
Unele comentarii, la limita injuraturii, altele direct sudalme groase, asa cum se invata pe vremuri la secu, si cum s-a transmis din tata-n fiu in anumite cercuri.
E interesant cum, dintr-o data, “fii ai orasului” aflati, vezi Doamne, prin alte parti, pretind ca si ei se duc uneori pe acolo si lucrurile merg spre bine, lumea e fericita, blabla. Cum de-or fi ajuns ei sa citeasca cafeina, e de mirare, dar, deh, celebritatea blogului nostru e asa de mare ca ajunge peste tot, chiar si printre cei care citesc mai degraba Pavel Corut si Observatorul. La fel ca intotdeauna, aceleasi cozi de topor ies in fatza, atatate de cei pe ale caror state de plata se afla, in schimbul unei fripturi pe gratis, sau al unor promisiuni pentru functii locale. Cam acelasi lucru. Dar, sa trecem la lucruri mai serioase, lichelele astea nu merita mai mult de un paragraf. Avem alte lichele de care sa ne ocupam.
E interesant fenomenul de agregare a mafiilor si mafiutzelor locale, regionale si din cand in cand, nationale si chiar transnationale (ca, doar nu degeaba a fost si tata Orban la circul de vara de la Balvanyos, intr-un an electoral).
Exact dupa cum intuisem, sursele mele mi-au confirmat ca banul nu are miros, si ca smenarii se inteleg la fel de bine, unguri sau romani. Cu o mica eroare de informare, sau doar o completare: ”lucrarile de reabilitare stradala” prin inlocuirea anuala a bordurilor, care a devenit un eveniment la fel de regulat ca Zilele Sf Gheorghe, sunt executate nu de Videanu, ci de chiar socrul primarului, ma-ntelegeti, sa ramana si piatra, si cashul in familie. De ce nu or fi folositi banii de la bugetul local pentru repararea strazilor laterale, ca cea din poza, in care iti rupi gatul ziua in amiaza mare, e clar. Pentru ca “rudili” sunt pe felie cu un mafiot local care a cumparat o cariera de piatra, nu o fabrica de asfalt, din pacate.
Pedeii si cu udemereii par a se intelege de minune cand vine vorba de smenuit ce a mai ramas de smenuit pe acolo, prin saracia cauzata de ei in doua decenii. Daunatorii locali si-au dat mana cu daunatorii de la Brasov (Scripcaru, bata-l vina…), care vor sa-si mai latzeasca burtile si prin judetele invecinate. Si uite asa, au gasit un baietel blond si nu prea destept, dar cu gusa incapatoare si cu nevoi mari, care s-a saturat de dumicatii aruncati de udemereii locali si vrea si el o friptana intreaga, de la nenea ala mai durduliu de la Brasov.
O pasarica albasta imi twittuieste pe umar ca urmatorul smen interjudetean si interetnic cu sprijin la nivel central de partide se pregateste la Sugas Bai, o fosta statiune cu ape minerale termale la vreo cinci km de Sfantu Gheorghe, unde Blaga mai trage si el cate-un chef discret pe ungureste, in asezarea pustie, lasata in paragina de udemereii locali tocmai pentru a o putea lua pe gratis. Hai sa vedem cine o s-o cumpere… Ghiciti?
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.


