Se întampla câteodata sa uitam de ce am facut un anumit gest. De ce am emigrat. De ce tinem cu Steaua. De ce am ales un anumit drum într-o intersectie. De ce ne-am despartit de un prieten bun. De ce schimbam un job. Motivatiile noastre ar trebui sa fie o energie regenerabila care sa ne împinga din ce în ce mai departe catre un tel ales. Catre o stare de normalitate si de împacare cu sinele interior.
Dar nu este.
Uitam în mod repetat de ce am ajuns într-un anumit punct. Stim doar ca acolo sîntem si nu ne ramâne decît se ne uitam în jur, dupa un indiciu. Dupa o ramasita a motivatiei care ne-a adus la acel punct. Uneori reusim. Alteori nu.
E trist!
Uitam. Sîntem oameni.
Apoi ceva se întampla. Ne uitam în urma si comparam starile de atunci si de acum. Lehamitea de atunci si entuziasmul de acum. Sau invers. Si stim ca am ales bine. Sau ca am ales prost. Uneori regretam. Alteori nu.
Important este sa mergem înainte.
* Mondavi 2006. Trezeste filozoful din tine!
Gasesc bizar ce spui, nu mi-am uitat niciodata motivatiile si nu m-am trezit niciodata in mijlocul drumului fara sa stiu ce m-a adus acolo.