Bernadette
Bernadette obisnuieste sa stea toata ziua pe o bancuta în fata casei ei si sa se uite la vecini. Nevoia de a sti ce face fiecare din cartier este legata de fosta ei meserie. Bernadette a fost secretara într-o firma din Montreal. Viata ei a fost indisolubil legata de doi oameni : seful ei si barbat-su. Cînd barbat-su a parasit-o dupa 25 de ani de trai în comun ca sa se duca cu alta mai tânara, Bernadette a plâns si apoi si-a continuat viata. În aceeasi casa, la acelasi loc de munca. Apoi, cînd seful ei a iesit la pensie, Bernadette a iesit la pensie odata cu el pentru ca nu concepea sa-i faca cafeaua altui sef, mai tânar. A încercat, îmi povestea ea în timp ce se racorea cu o bere la doza pe bancuta din fata casei, dar nu era acelasi lucru. Se simtea mai mult ca o mama eroina decât ca o secretara personala, mereu pornita sa-i dea sfaturi noului sef. Care pâna la urma si-a adus propria lui secretara, pe care s-o creasca si cu care sa iasa la pensie la rândul lui.
Loialitatea de 35 de ani a Bernadettei fata de seful ei i-a fost rasplatita în doua rânduri cu cîte o cana de cafea cu logoul firmei si o placheta pe care scria cu litere aurite ca face parte din clubul restrâns al celor care au muncit 35 de ani în aceeasi companie. Cînd a iesit la pensie, si-a luat cu ea placheta si canile. Pe prima a agatat-o pe peretele care duce la etaj iar canile le tine în dulap, nefolosite. Bernadette nu bea cafea asa ca nu are ce face cu ele.
Deformatia profesionala a secretarei personale îsi face simtita prezenta în viata particulara a vecinei mele. Vrea sa stie tot despre toata lumea. Cînd m-am mutat în cartier, s-a înfiintat la usa mea cu o placinta cu brânza si sos de cranberries. Usa de la intrare era scoasa din balamale, ca tocmai mutam mobila înauntru dar Bernadette a considerat asta ca o invitatie implicita de a intra pâna în living. Nu puteam s-o dau afara sau sa ma rastesc la ea, era atât de amabila. În cinci minute îi aratase deja neveste-mii cum functioneaza masina de spalat vase si îmi deschisese doua dulapuri sa vada daca folosim detergentul de vesela potrivit. Am lasat-o în pace, abia ma mutasem si prin dulapuri era totul vraiste.
Dupa ce ne-am linistit cu mutatul, am venit într-o zi acasa la prânz, sa manânc. Bernadette era în living la o cafea cu nevasta-mea. Nu, Bernadette nu bea cafea, dar se servea copios din niste cornulete cu rahat facute de soacra-mea cu o zi înainte, udate din belsug cu suc de portocale. Mi s-a parut curios ca fenomen dar n-am zis nimic pentru ca trebuie sa fim niste vecini de treaba. Am mâncat în bucatarie, ascuns dupa perete. Bernadette nu s-a simtit prost pentru ca eu mâncam în picioare si cam în fuga. N-a simtit nevoia sa ne lase singuri, ca sa-mi tihneasca prânzul. Probabil cornuletele si amabilitatea neveste-mii ecranau cumva vreun eventual sentiment de jena.
De-a lungul timpului, Bernadette s-a simtit obligata sa intre la noi în curte de cîte ori avea sa ne spuna ceva foarte important. Cum ar fi ca vecinul din stânga a facut credit la Royal Bank ca sa-si ia ultimul model de Mazda sau ca vecinii din fata s-au separat si casa i-a ramas lui. Îi eram mereu recunoscator pentru toate aceste vesti fara de care viata mea în cartier ar fi fost cu siguranta anosta. Îi eram recunoscator si pentru ca nu se simtea jenata sa-mi aduca aceste vesti exact cînd eram întins la plaja în sezlong doar cu slipul de baie pe mine si o bere alaturi.
Ieri dimineata, nevasta-mea mi-a aruncat bomba în brate, la o ora cînd nici macar nu ma trezisem bine. Bernadette si-a vândut casa si se va muta într-o resedinta pentru persoane în vârsta. În locul ei, mi-a comunicat sotia îndatoritoare, se vor muta o familie de români. Coafeza neveste-mii ca sa fiu mai exact. Adica sursa ei primara de stiri din comunitatea româneasca.
Acum scriu aceste rânduri cu un ochi la pagina de imobiliare. Încerc sa-mi dau seama cît as pierde daca as vinde casa si m-as muta într-o zona unde sa nu traiesc cu spaima ca atunci cînd ies de la dus voi da nas în nas cu vecinul de alaturi care a venit sa-mi spuna ca mâine e ziua aia cînd trec cei de la primarie sa colecteze taxa de înregistrare pentru animale de casa.
Pe aceeasi tema
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
Loading ...
Asa deci…comic… fiecare cu vizoristii lui! Meseria asta sta in gene la unii oameni. Pacat de atita talent irosit: ar trebui redirectionati catre bursa sau stiri de interes real… altfel ar arata lucrurile cind vecina ar indica indici bursieri si piata joburilor. Oricum, in casa la mine intra numai cine e invitat… la ceilalti usa abia se mijeste ca e inghesuita rau de sevaletul din hol al sotiei.
@stash, intreb si eu, nu dau cu parul: la voi in casa cine poarta pantalonii??
Bernadette trebuie ca a fost o secretara grozava la viata ei ! De fapt, asta ii trebuie unei secretare sa faca..sa informeze,…deci din punctul asta de vedere, ea isi continua existentza !
@broantza - Betty poarta pantaloni.
tsk, tsk, tsk… te faci ca nu pricepi, coane stash.
Ete na! Ce-ai vrea sa zic? Ca nevasta-mea e sefa in cuibul ei si ca eu supervizez de la distanta? Ca eu sint sef dar o consult mai tot timpul pe sotie in problemele casei? Ca sint prea amabil ca sa le inchid usa unora in nas?
Nimic din toate astea. Totul e literatura. Do not fall for each story
da, da, stiu ca totul e fictiune. sau, ma rog, ca trebuie sa o luam ca atare.
n-am vrut sa ating o zona sensibila 
ca nici eu nu spun din casa. prea multe. 
Nerecunoscatorilor! Odata cu Bernadette ati pierdut cel mai performant sistem de supraveghere al strazii care a devenit de 4 ori mai nesigura de la plecarea ei. Rugati-va ca si coafeza sa aiba aceleasi performante!
imi place mai mult pe blog de cand ai renuntat la subiectele despre Romania, dar parca ti-am mai zis
in rest, va inteleg f bine. pe Bernadette a noastra o cheama Anastasia si e ucraineanca. s-a invitat singura…. cam mereu :). placinta e cu pere sau cu rhubarb. primim sfaturi despre gradinarit, seminte, rosii si mai nou crescut si hranit fetita.
inca n-am incercat sa o alungam, dar cateodata ne imaginam scenarii in sensul asta (ultimul facut la o bere/2/3 de un prieten mai tanar, single si cam lefter care se gandea sa se insoare cu ea si sa o mosteneasca, gross!)
succes cu coafeza!
ps. prietenii nostri o numesc ”cainele de paza” - stie tot ce misca pe strada.
light play, n-am renuntat la subiecte despre Romania. Doar ca le-am lasat în seama lui Abaddon si a lui Radio33, ca-s specialisti. Eu încerc doar sa discut cu totul si cu totul altceva. Asta nu înseamna ca nu ma mai intereseaza ce se întampla în Ro. Doar ca am o asemenea lehamite încât nu vreau sa mai scriu.
Cred ca e un defect al oamenilor cu prea mult timp liber pe care nu stiu cum sa-l foloseasca in mod constructiv :)))) Pensionarii sunt linia intai a frontului (am zis bine? )