Tropăilă

Ma cheama un amic de la mine de pe strada, pâna la el acasa sa-l ajut sa curete jgheaburile de frunze si mizerie si sa le îndreptam putin. Pentru ca în fiecare iarna e aceeasi poveste: daca jgheaburile nu au panta în directia buna, sta apa în ele, îngheata si dupa aia se rup sau se deformeaza. Daca se rup e buja, ca te poti trezi în cap cu un stâlp de gheata de pâna la zece cm în diametru si doi metri lungime. Daca nu se rup, tot e buja pentru ca se formeaza turturi, care trag de jgheaburi în jos si pâna la urma tot se prabusesc. Iar daca nu cad, se uda peretele casei pe exterior si se formeaza o platosa de gheata de zic toti vecinii ‘’Ba, ia uite-l pe asta cum si-a deghizat casa în igluu!’’

Asa cum o mâna spala pe alta si amandoua jgheaburile, tot asa si vecinii sînt datori sa se ajute între ei ca doara n-o sa dam acuma 150-200 de dolari la o firma de specialitate în loc sa bem de banii aia. Si daca vecinii sînt datori sa se ajute între ei, mai întai a venit vecinul la jgheaburile mele – c-asa-i corect – si dupa aia m-am dus eu la el.

Si nu m-am dus cu mâna goala, ci cu scara mea extensibila în spate. Era cam pe la 7h30 dimineata, pentru ca se stie ca cine se trezeste de dimineata înseamna ca nu mai doarme. Am rezemat scara de jgheabul pe care urma sa-l curatam si sa-l îndreptam – dupa legile fizicii anti-newtoniene care spun ca trebuie ai un punct de sprijin într-un obiect nesigur pe care vrei sa-l misti – si am purces la treaba. Ne-am suit pe acoperis, am scuipat în sân si am zis un doamne-pazeste ca nu eram decât la vreo 10 metri înaltime fara nici o centura de securitate si am început sa curatam jgheaburile într-o harmalaie de mare pozna.

Moment în care se deschide o fereastra sub noi si o voce cristalina, apartinand fetitei de patru ani a amicului meu, exclama în culmea entuziasmului :

Mamiiii! Vino repede ca a venit Mosul! L-am auzit cum tropăie pe acoperis!