Poate e puţin cam devreme, poate ar trebui să ne mobilizăm, poate ar trebui să continuăm să ne facem sânge rău, aşa cum face Abbadon, văzând cum se mânjesc şi ultimele simboluri în care am crezut, dar eu cred că trebuie să începem să ne gândim la felul în care va arăta România şi lumea noastră cu preşedintele Geoană.

În primul rând, lumea noastră nu se va schimba. Eu cel puţin, mă voi bucura pentru părinţii mei, care mă vor primi acasă fericiţi că Ion Iliescu a mai învins o dată şi că peste ţara pe care nu au vrut niciodată să o părăsească se va aşterne liniştea. Nu le voi strica plăcerea, deşi aş putea să le spun că cei care au stat lângă Băsescu până la capăt, chiar când acesta i-a dezamăgit, nu vor închide gura şi că cei pe care i-a unit numai ura împotriva marinarului nu vor pregeta să sară unul la gâtul altuia când vor vedea că nu prea e caşcaval de împărţit.

Apoi mă voi întoarce şi mai fericit în locul pe care acum îl numesc acasă. Mă voi simţi şi mai departe de ţara în care m-am născut şi îmi va părea şi mai puţin rău că sunt departe.

Ţara, ea, va supravieţui aşa cum a făcut-o mereu până acum, fără glorie. Se va face un guvern condus de Klaus Johannis care va începe prin a da două ordonanţe de urgenţă: una prin care i se păstrează premierului timp de şase luni sau mai mult locul la primărie şi cealaltă care anulează situaţia de incompatibilitate în care se află (pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba iată aici şi aici). În guvern vor intra de la PSD amicii lui Vanghelie şi de la PNL amicii lui Patriciu. Băsescu va fi mătrăşit la primul congres şi cred că PDL-ul se va sparge pentru că nu văd cum pot să coexiste într-un partid Traian Ungureanu cu Elena Udrea dacă nu e cineva puternic să îi ţină la un loc, iar lui  Gheorghe Ştefan nu-i place în opoziţie.

Cel mai câştigat va fi, până la urmă, Dinu Patriciu, căruia Vladimir Putin îi va oferi drept răsplată un loc de cinste între oligarhii spaţiului post-sovietic din care şi România va face parte o vreme. O vreme, pentru că după cum s-a văzut în cazul Bulgariei, nici ruşii nu mai sunt ce au fost, mai ales când nu au ce fura. Vanghelie se va pregăti să ajungă prim-ministru, Voiculescu şi Vântu se vor împunge amical în audienţe iar angajaţii lor vor preda cursuri de jurnalism tot mai multor doritori să se apuce de această meserie în care nu trebuie să ştii nimic, e suficient să anticipezi ce vrea patronul şi să fii mai rău şi mai spurcat la gură decât ar fi putut acesta să-şi imagineze. Sorin Ioniţă descrie situaţia perfect aici.

Iar noi, ce vom face? Păi tot ce am făcut şi până acum. Ne va fi mai uşor să vorbim despre felul în care încercăm să trăim în noua noastră lume şi despre felul în care vedem, de departe, lumea din care am plecat, fără să trebuiască să alegem, cel puţin o vreme, răul cel mai mic. Şi vom vota.