Prin 1993, ma întorceam cu trenul de la Bucuresti la Iasi, dupa un meci de fotbal în care Generatia de Aur stersese pe jos cu puternica selectionata a Elvetiei, învingând-o printr-un gol norocos al lui Gica Hagi. Sau Gica Popescu. Nu-mi mai amintesc, dar sigur era un Gica pe undeva. Ïn compartimentul meu se asezase un calugar. Din ala clasic, cu un burlan de palarie pe cap, cu barba si haine negre închise strâns sub gât. Dormea si în timp ce el tragea la aghioase, eu îl studiam. Tin minte ca ma gândeam înca de pe atunci ca religia asta ortodoxa a noastra este printre putinele din lume (dar nu singura) care le cere credinciosilor sa sufere adânc. Sa faca varice de la stat în picioare în biserica sau sa aiba dureri de spate de la ‘jde mii de matanii batute la fiecare trei minute. Da stiu, eram precoce, observam chestii înca din tinerete. Cum ar fi ca acest calugar, care dormea în fata mea, avea gulerul atât de strâns încît pielea se înrosise. Nu ma întrebati cum am putut sa vad eu pielea rosie pe dupa barba lui, ca nu va spun.

La o bucata de vreme, m-am plictisit si am început sa citesc Infractoarea si sa ma uit pe ziarele alea pornografice care umpleau tarabele pe vremea aia. Cititorii mai tineri nu-si amintesc probabil ca a fost o vreme în care revistele pentru adulti erau un soi de ziare care se vindeau la liber fara tzipla, fara hârtie lucioasa si fara restrictii de vârsta. Si erau si contra indicate sanatatii, pentru ca dupa o rasfoire mai serioasa a unei reviste din asta, îti ramâneau pe mâna tot soiul de scame si tus tipografic. Probabil erau reviste de unica folosinta.

Ma rog, sa trecem peste!

Si cînd rasfoiam eu mai abitir o revista din asta, încercând sa deslusesc ceva la lumina chioara a becului din compartiment, se trezeste calugarul. Care ma vede în mâna cu ziarul asta deocheat. Eu, foarte natural, continui sa ma desfat cu formele unei Szendrey Júlia, ca editura era din Miercurea Ciuc si toate poamele din fotografii erau unguroaice. Dar unde nu începe calugarul sa ma afuriseasca si din ‘’pierzanie’’ si ‘’ispita’’ nu le mai scotea pe bietele fete din fotografii. S-a trântit în mijlocul compartimentului în genunchi si cam incomodat de sutana a început sa bata matanii si sa se roage la Al de Sus sa-l ierte si pe el si pe mine. În momentul ala controlorul a deschis usa, m-a vazut pe mine cu revista în mâna, total aiurit si pe asta în genunchi cu mâinile spre cer si-a facut cruce speriat si a disparut într-o secunda uitând sa mai ceara biletele la control.

Dupa ce calugarul a terminat, a început un monolog interminabil despre valorile credintei si puritate spirituala. Nu suna rau, asa ca am stat sa-l ascult fara sa scot o vorba. Si asta da-i si da-i si explica Noul Testament si ce-a vrut sa zica ala si ce-a facut alalat si cum a mediat Doamne Doamne si un million de chestii. La un moment dat, cînd s-a oprit sa-si traga sufletul, l-am întrebat sec: Parinte, încerci sa ma convertesti?

El, fara sa-mi raspunda direct, mi-a spus ca nu-i parinte, e frate. Fratele Antonie. Ca e calugar, ca diferenta între calugar si preot e mare, ca hai sa-ti explic sa întelegi mai bine. Si da-i si lupta si explica valorile credintei monahale fata de credinta bisericeasca si tot asa timp de înc-o ora. Cînd iar s-a oprit sa respire – caci acesti calugari învatati sa stea pe coji de nuca si sa traiasca numai cu apa si pâine neagra, respira odata la o ora – l-am întrebat iarasi: Frate Antonie, încerci sa ma aduci pe calea cea dreapta?

Si el mi-a raspuns ca calea ce dreapta e numai una si se deschide fara limite în fata credinciosului si apoi a început sa-mi enumere avantajele credintei si a traditiilor. Satul de atâta polologhie i-am raspuns simplu : Uite care-i chestia! Cu cît încerci mai tare sa ma convingi, cu atât ma îndepartezi mai tare. Pentru ca nu sînt omul care sa fie convins de un altul, ci sînt omul care se convinge singur. Dupa care i-am dat binete si am coborât, caci trenul se oprise în gara din Iasi.

***

Mi-am adus aminte de istoria asta, în aceste zile de campanie electorala. Pentru ca ceea ce fac drept credinciosii portocalii si cei rosii se cheama încercare de convertire. Indiferent cu cine stau de vorba zilele astea despre campania electorala, mi se explica ori ca ce nashpa e Geoana, ori ca ce rau e cu Basescu. Dar indiferent de optiunea lor politica, oamenii încearca sa ma convinga de justetea alegerilor lor, de parca mie mi-ar pasa cît negru sub unghie. Optiunea politica a fiecarui om este personala. Nu pricep si pace de ce lumea din jurul meu trebuie sa ma convinga de justetea alegerilor ei. E ca si cum s-ar justifica pt optiune. Iar viata m-a învatat ca optiunile se justifica numai atunci cînd esti nesigur de ele si vrei sa fii consolidat în parerea pe care o ai despre o anumita chestie. Sa ti se spuna da bai, ai dreptate, asa este!. Si daca altcineva îti spune ca ‘’asa este’’, îti mai ia de pe umeri din greutatea si gândurile legate de corectitudinea deciziei.

Eu n-am nevoie sa-mi consolideze cineva optiunile. Sînt consolidate. Sînt beton armat. N-am uitat nici ca Base a fost în majoritatea guvernelor de dupa Revolutie, nici ca a facut rahatul praf la Primaria Bucuresti scuzându-se ca a fost Consiliul General contra lui, nici ca aproape a distrus trei partide (PNTCD, cînd a iesit din guvernul Ciorbea si a început sa-l atace la baioneta, PD-ul lui Roman pe care l-a facut disparut în burta PDL-ului si PNL pe care aproape l-a rupt în doua), nici ca a dat de dusca o tarie cu Becali si apoi s-a urcat baut la volan, nici ca a mintit la faza cu Hayssam, nici ca era ministru al transporturilor cînd au venit minerii, nici ca a facut afaceri cu Umbrarescu si Dorin Cocos (asta o stiu din surse de prima mâna), nici ca lua spaga ca ministru al transporturilor ca sa treaca poduri din administrarea primariilor – deci bugete locale – în administrarea MT ca sa poata fi reparate pe banii de la bugetul de stat (si p-astea le stiu tot de la prima mâna), nici scandalul Flota.

Dupa cum n-am uitat ca Geoana e pui de comunisti, baiat de general de securitate, n-am uitat ca a fost ambasador la Washington si-i dadea limbi la popou lui Constantinescu (celebra scrisoare de felicitare la alegerile din 1996), nici ca are case la Bucuresti, Aspen, Coral Beach, Luxemburg si Washington desi el a fost toata viata functionar al statului, nici ca este CEO al unei organizatii ai oamenilor de afaceri din Aspen Colorado desi el are functie oficiala de bugetar în Senatul României, n-am uitat nici vizitele la Moscova facute pe furis desi era membru CSAT si trebuia sa raporteze vizitele astea, nici eticheta de prostanac pusa de Iliescu, nici faptul ca n-a reusit sa tina PSD-ul într-o bucata fiind absolut incapabil sa medieze cu Grupul de la Cluj, nici faptul ca l-a girat pe Vanghelie si Mazare, nici ca vrea sa schimbe procurorul general al Romaniei ca sa închida dosare pt amicii lui (ce imbecil declara chestia asta în timpul campaniei electorale?), nici ca a tacut ca un guvid la mitingul electoral de la Constanta cînd Mazare a spus ‘’uitati-va la Geoana! Asta are fata de presedinte. Vreau un presedinte caruia sa-i pot bate cu pumnul în masa la Cotroceni’’, ceea ce arata clar cam ce fel de om de paie este cel ce se vede Salvatorul Romaniei si cam ce fel de regim prezidential ne asteapta în cazul victoriei lui.

N-am uitat NIMIC din toate acestea. Din acest motiv cred cu tarie ca amândoua solutiile la Presedentia Romaniei sînt maligne cu semne clare de metastaza. În EGALA masura. Pozitia dificila în care ma aflu este ca nu exista si o a treia optiune. Ori votez cu maimuta mincinoasa si populista de la Cotroceni, ori votez cu puiul de comunist si tradatorul de tara.

Not really a choice!