O comoara peste timp
Articol publicat în Ianuarie 2008
Prin 1986 aveam vreo 14 ani si abia descoperisem lectura. Cand am intrat intr-a noua, am inceput sa citesc in avans manualul de romana si ma opream la fragmentele de texte literare cu care erau ilustrate diverse tehnci si diversi autori. Tot pe vremea aia descoperisem intr-o lada plina de praf din podul bunicilor, o carte mica si ingalbenita, alaturi de cateva caiete cu exercitii de matematica.
Era de Eminescu, un autor despre care stiam pe atunci numai ca scrisese Luceafarul. Am luat cartea aia mica, am scuturat-o de praf si fara sa le spun nimic bunicilor, am pus-o in bagajele cu care a doua zi m-am intors in orasul meu natal. Acasa, am scos cartea si am pus-o, nu in biblioteca, ci intr-un sertar de sub televizor.
Cartea a ramas uitata acolo mult timp. Am redescoperit-o dupa sase ani, din intamplare. Atunci m-am uitat mai cu atentie la ceea ce descoperisem in lada bunicilor. Ei murisera intre timp si n-am mai apucat sa-i intreb ce e cu acea carte. Tata stia doar ca a vazut-o la bunicul, desi nu-si amintea foarte clar de ea.
Era o editie scrisa in romana veche, din Geniu Pustiu. Am incercat sa-mi dau seama in ce an a fost tiparita, dar nu era nici o indicatie. Paginile erau ingalbenite de timp si trebuia sa umblu cu grija cu ele sa nu se distruga scrisul sau hartia. Singurele indicatii asupra perioadei erau pretul – 100 de lei, un timbru de un leu aplicat pe ultima coperta, o stampila stearsa din care se mai intelege doar Bucuresti si un numar de telefon pe penultima pagina. E posibil sa fie un numar de telefon din timpul razboiului, insa nu sunt sigur. Era ciudat sa vad un numar de telefon de Bucuresti de numai cinci cifre.
Cartea are o introducere de un profesor, Ioan Scurtu. Numele lui mi-e cunoscut cumva dar nu prea stiu de unde sa-l iau. Am citit-o si am recitit-o de mai multe ori. Ioan Scurtu spune ca textul cartii este o copie fidela a manuscrisului lui Eminescu, inclusiv notele pe care acesta le-a facut pe marginea paginilor. Sunt chiar pagini in care acelasi paragraf este scris in forme diferite, asa cum l-a scris Eminescu in manuscrisul lui. Limba folosita e romana din acele vremuri. Pe alocuri e cumva dificil sa intelegi cate un cuvant din prima.
Cand am plecat la Montreal, a fost printre primele carti pe care le-am aruncat in geanta. Acum se odihneste in biblioteca, alaturi de cateva carti de Iorga si Minulescu, din Biblioteca pentru toti. Si pe care din pacate, n-am mai avut timp demult sa le deschid.
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
Bolsevicul reconditionat de la Chisinau ar spune ca e in limba moldoveneasca.
Tristetea e ca limba “moldoveneasca” pe care o vorbesc cei de dincolo de Prut e un amestec de expresii in limba de lemn comunisto-ruseasca traduse d-amboulea in romana si de arhaisme nostime, ramase de pe vremea lui Eminescu sau chiar de dinainte, dar care azi suna ciudat.
E socant ca, in toate tarile foste comuniste, dificultatea in exprimarea libera e la fel de mare. Aceleasi iiii-uri prelungi intre fraze, aceleasi sabloane verbale.
Mostenirea lui Lenin o bate, din pacate, pe cea a lui Eminescu.
In Voronistan valorile au murit de mult. Pur si simplu nu pot sa inteleg cu au ales moldovenii sa se intoarca inapoi in trecut cand au ales un asemenea specimen la conducerea tarii.
Hehehe, ma bucur ca gaselnita mea cu Voronistan incepe sa intre in circuitul cultural
international. Si pe la servici au inceput sa-l foloseasca colegii!!
probabil asta e cartea:
Geniu pustiu. Roman inedit. Cu o introducere critica si cu note de Ion Scurtu, Bucuresti, Editura Institutului de Arte Grafice „Minerva”, 1904.
@mih – Multam’ mult! Deci am o carte de Eminescu din 1904! Tare de tot!
Nenea Stash, multam frumos ptr articolele din arhiva, le citesc cu placere.
S-ar putea insa sa ai o problema cu motoarele de cautare/indexare pentru continutul duplicat. Just an FYI. Ca solutie poti face o categoria speciala “sticky” si incluzi cate un articol in categoria asta, astfel articolul apare pe prima pagina cand e inclus in categorie si nu e duplicat – acelasi articol dar in 2 categorii
Mama obisnuia sa fredoneze, pe vremea copilariei mele, “Pe langa plopii fara sot”, numai ca la un moment dat nu-si mai amintea versurile si incepea un …tari rari rara rari…” care ma scotea din minti… asadar printre primele poezii pe care am fost capabila sa le citesc- invat singura, se numara “Pe langa plopii fara sot”, din dorinta de a o ajuta sa-si intregeasca, cantecul. Apoi, cum aveam 2,3 carti de Eminescu in biblioteca, am inceput sa citesc si la un moment dat la scoala am constatat ca stiam pe de rost multe poezii, printre care Luceafarul, integral. Da” mi-a trecut, ca intr-a 12a am trecut “de la Eminescu la surub”, cum dezamagit s-a exprimat profesorul meu de romana.
)
Stash, crezi ca ai putea copia 2,3, pagini din cartea aia, nu am citit niciodata Eminescu in limba veche, ai face o bucurie copilului din sufletul meu.
Va dedic tuturor cateva versuri din Glossa de Eminescu si va urez spor la vot.
“Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece”.