Am ajuns aseară acasă şi am dat pe TVR Internaţional. Era deja târziu, se comentau rezultatele exit-pollurilor şi singurul om din platou cu picioarele pe pământ era, surpriză, Meleşcanu. Apoi au apărut Geoană şi Antonescu în direct de la sediul PNL şi ne-au povestit ce bine s-au înţeles, cum au făcut adepţii lor schimb de geci roşii cu cele galbene, cum sunt ei buni prieteni, cum fac guvernul până la Crăciun. Apoi şi-au mulţumit unii altora, au mulţumit alegătorilor lor şi Geoană i-a spus lui Antonescu că el va fi liderul dreptei, care, într-o zi, va constitui alternativa la puterea stângii.

Mă uitam stupefiat. Cei doi îşi împărţeau ţara, jumate tu, jumate eu, fără să zică nimic despre proştii ceilalţi care votaseră cu altcineva. Ca şi cum ceilalţi nu ar fi existat.

Mi-a fost greu să bag în urnă buletinul ştampilat Băsescu. Mi-a fost aproape greaţă. Aseară, însă, am înţeles că asta trebuia să fac şi că asta trebuia să facem toţi cei din diaspora care mai credem că ţara din care am plecat poate fi, cândva, din nou a noastră. Trebuia să le arătăm că existăm şi noi, ceilalţi.