Revolutia mea
Joia aia de 21 decembrie 1989 a început ca oricare alta. Eram acasa, nu-mi mai amintesc de ce, probabil ca eram în vacanta de iarna. Parintii se pregateau sa ma scoata la batut covoare. Despre tehnicile de pregatire a Sarbatorilor pe vremea aceea, am mai scris. Dupa ce covoarele au fost scuturate si curatate, m-am intors acasa si am observat ca televizorul alb negru cu lampi se stricase. L-am pus cu tata într-o patura pe care am înnodat-o la capete si am plecat cu el la un centru de reparat.
În timp ce asteptam ca nenea sa-i dea de cap, ma uitam prin jur. La Tv era Telejurnalul cu o editie speciala prezentata de tipul ala care prezenta jurnalul pe atunci. Un pic chel. Marinescu sau ceva de genul. Se vorbea de elemente ostile care fac agitatie la Timisoara, de dusmani ai integritatii României. Stiam ca nu-i adevarat, ascultasem cu o seara înainte la Vocea Americii fragmente sonore de la Timisoara în care tinerii strigau contra regimului si apoi fusesera împuscati. Dar ma uitam fascinat la Telejurnal, neputând sa nu observ diferenta enorma între ceea ce afirma propaganda de stat si ceea ce ascultasem la radiourile ilegale. Dar nu reuseam sa vad dincolo de asta. Politica si analiza situatiei din Romania nu m-au interesat niciodata înainte de Revolutie. Priveam sistemul ca pe o chestie fireasca, nu aveam cu ce sa compar chiar daca ai mei ascultau Vocea Americii si Europa Libera. Întelegeam ca la Timisoara se întâmpla ceva iesit din comun, dar nu dadeam atentie. Îi vedeam pe ai mei ca discuta si tata încerca sa-mi explice situatia, dar nu ma pasiona extrem. Aveam alte probleme, scoala, fetele, carti de citit.
N-am fost un precoce, un tip care la 17 ani sa înteleaga ce se întampla în jurul lui. Poate pentru ca nu am suferit din cauza comunistilor, mai mult decît oricare altul. Stateam ore întregi la coada pt un pachet de unt sau tacâmuri, dar mi se parea cumva evident ca trebuie sa stau la coada. Nu aveam la 17 ani revolte interioare fata de sistem. Nu eram nici pro, nici contra, doar îmi traiam viata asa cum puteam. Ascultam radioul, stiam de Dinescu, Cornea si scisoarea celor 6, dar habar n-aveam ce înseamna toate astea. Ceausescu si regimul comunist mi se pareau vesnice. Ma nascusem cu el la conducere si traisem toata viata sub regimul lui. Toata chestia venea cumva firesc. Asa ca atunci cînd a venit Revolutia, nu am iesit în strada, nu am manifestat si nu am facut zid cu pieptul gol contra tancurilor. Priveam situatia cu o curiozitate desavârsita, asa cum am privit în lunile ce au urmat tumultul si mineriadele de la Bucuresti.
La mine în urbe a fost o schimbare linistita de regim. Max 100 de oameni s-au adunat cu steaguri în fata Prefecturii si nu s-a tras nici macar un cartus. Revolutia se întâmpla în alta parte, la sute de km distanta. Nu era a noastra, dar ne afecta si pe noi.
Dupa ce televizorul a fost reparat, l-am sunat pe tata si a venit sa ma ia cu masina. Am dus TV-ul sus pe scari si l-am pus la locul lui. Seara am ascultat iarasi Vocea Americii, dar se auzea extrem de prost. Europa Libera nu se prindea deloc, asa ca am încercat sa prind orice radio care vorbea de Revolutie. Singurul în limba Româna era Radio Novi Sad care în seara de 21 decembrie transmitea la fel de profesionist ca Vocea Americii. Explicau foarte clar ca la Timisoara sînt revolte, ca armata trage în manifestati, explicau cine e Lazlo Tokes si asa mai departe. Nu mi s-a parut curios ca un post de radio dintr-o tara aliata cum era Iugoslavia, transmite contra regimului comunist din Romania. Mi se parea firesc.
A doua zi pe 22 decembrie, am privit la TV discursul lui Ceausescu din balconul Comitetului Central. Îmi amintesc asta de parca s-a întamplat ieri. Maica-mea nu terminase curatenia si pe jos erau împrastiate cartile din biblioteca si bibelouri din vitrina. Cînd Ceausescu a pronuntat celebra fraza cu 100 de lei în plus pt fiecare copil, eram întins pe burta pe covor si îmi tineam barbia cu amândoua mâinile. Tata era la servici, eram doar cu mama si frate-miu. Si tin minte ca la faza asta mama a spus ceva de genul ‘’e prea târziu’’. Cînd au început huiduielile în piata si s-au clatinat camerele de luat vederi iar Ceausescu era socat si speriat, m-am ridicat în fund si am întrebat-o pe mama ‘’îl huiduie? Chiar îl huiduie?’’
Mama a spus ca da si mi-a spus ca crede ca acesta e sfarsitul lui Ceausescu. N-am întele atunci cum poate fi ala sfârsitul. Însa am ramas în continuare în fata TV-ului. Dupa care a venit tata acasa si ne-a spus aproape plângând ca s-a terminat cu Ceausescu. Mi se parea bizar sa-i vad pe parintii mei asa de emotionati si am înteles ca ceva grav se întamplase sau urma sa se întâmple.
Din zilele urmatoare, cînd am stat nedezlipiti de TV, îmi amintesc o gramada de chestii. Însa graitor pt libertatea obtinuta au fost imagini dintr-un film al lui Sergiu Nicolaescu ‘’Campionul’’, ceva cu box, în care niste gagigi umblau în tzatzele goale într-o sala din Germania (asa erau secventele în film). Tzatze goale, asta a fost schimbarea care mi-a sarit în ochi, pe lânga transmisiile din studioul 4 al TVR. Si apoi mesajul citit de Paul Soloc, care spunea ca telespectatorii au sunat la TVR orpilati de nesimtirea de a arata gagici dezbracate cînd lumea murea pe strazi.
Asta a fost Revolutia mea. Restul e istorie!
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
21 decembrie 2009 ???
O ştire bombă! La TVR2 la ora 23:00, ora României va fi prezentat un documentar despre revoluţie, realizat de Cristian Răruţă, un jurnalist care a muncit la el 15 ani. Teroriştii, cei mai mulţi dintre ei, erau români din Forţele Naţionale de Rezistenţă, membri ai M.Ap.N., ai Securităţii, dar cu viaţă dublă. Aveau misiunea de a executa ultimul ordin ( care o fi fost acela?) şi de a pregăti venirea “fraţilor” sovietici de peste Prut. Au fost prinşi cu sutele în blocuri, clădiri, în toate marile oraşe, apoi eliberaţi la sfârşitul lui decembrie, probabil din ordinul lui ILIESCU !!!. Nume vehiculate: gen. Guşă, Militaru, Stănculescu. În plus, la începutul lunii decembrie ”89, au intrat în ţară cca. 20,000 de “turişti” sovietici, care au ieşit din ţară după 10 luni. Se pregătea intrarea în România a forţelor armate sovietice.
Revolutia mea.
16 dec 1989….ziua in care implineam 23 de ani. Sambata seara. casa plina de prieteni. Am primit o punga de Jakobs de juma de kil. Am facut un rand de cafea..am pus canile pe tava..am pus cate o jumate de lingurita de zahar..si apoi cafea…am servit gastii cafeaua neuitand sa o laud..jakobs de la mama ei. Au gustat…s-au strambat toti in cor…e fierbinte ?..intreb eu…NUUUU…e amara..foarte amara…au raspuns ei…pai da, e jakobs, usor amaruie, calitate nemteasca ! am replicat eu. Au mai incercat o sorbitura..iar strabaturi…AMARA BA !!!!..la care maica mea…desteptule ce zahar ai pus ?…mda..premonitie sau nu…pusesem sare de lamaie.Ultima zi acra din viata lor ! Pe la orele 12 din noapte s-a spart gaska..dimineata m-am trezit sa bat covoarele..pe zapada..ca de asa e la moda in romania…covoare batute pe zapada si cantonamentele fotbalistilor in poiana brasov prin nameti. La europa libera….primele semne ca povestea ceausescu a luat sfarsit. Luni m-am dus la munca. Am uitat sa spun ca vineri, pe 15 dec au vrut sa ma faca membru de partid…si nu m-am dus la sedinta..am fentat partidul…Luni, pe la 10, vine secretarul de partid si imi spune..vezi ca maine la 2 e iarasi sedinta..musai sa vii sa te facem membru…m-am uitat lung la el…si in acel moment pe calea ferata care era la vreo 15 metrii in spatele lui trecea o garnitura de marfar..pe un vagon cisterna..cineva scrisese cu vopsea alba…JOS CEAUSESCU…si asa am scapat de a fi membru de partid…aveam doar 23 de ani…un prieten din copilarie s-a facut membru de partid..atunci pe 18 decembrie..l-am intrebat..de ce acum ?!…si mi-a raspuns…din doua motive…daca pica ceausescu voi spune ca am fost fortat….daca nu pica ma voi lauda ca am fost langa ei la greu !!..inutil sa va spun ca acel prieten e secretar de stat intr-un minister…acum!!..nu atunci…asa ca…nu exista in rsr ( cum ii place lui Abaddon sa alinte aceasta tara) doctrine de partid…exista doar OPORTUNISM…si la basescu..si la geaona…si la crin..din pacate. Suntem exact la acel 21 decembrie 1989…doar oportunistii sunt altii. Scena e aceasi..decorul e aceasi…nu voi spune… fericiti cei saraci cu duhul – precum perceptul biblic…ci doar atat…FERICITI VOI, CEI PLECATI DIN TARA.
Atunci aveam 23 ..acum am 43 si 5 zile…si socialismul cu fata umana a lui iliescu inca bantuie prin granitele acestui rsr. Din pacate…………
In acele zile aveam 10 ani…
Cum eram singur acasa, ascultam la radio despre revolutie. Nu stiam prea bine ce insemna asta, insa stiam ca era ceva important. La un moment dat, aud cum ca “teroristii” au otravit apa ( parca eram in povestile cu Vlad Tepes si turcii ), asa ca mi s-a facut subit sete. Aveam o mare problema ce trebuia rezolvta. Cum in orice casa se afla cate o sticla de tuica, m-am apucat sa beau tuica, de… imi era sete. Bineinteles ca imediat m-am imbatat.
Asa mi-am petrecut eu revolutia
@stash
Revolutia ta, cum o numesti tu, e complet eronata. Mitingul de la Bucuresti, unde Ceasca a fost intrerupt, a fost pe 21 decembrie. Dupa intreruperea de la tvr, mitingul a fost reluat si s-a terminat fara incidente suplimentare. De acolo, multi s-au mutat la universitate, unde a fost cea mai teribila noapte din timpul revolutiei, baricada de la Inter-Dunarea, unde au fost omorati 49 de oameni pana la miezul noptii. Postelnicu, ministrul de interne de atunci, a dat ordin ca pana dimineata, sangele si creierii de pe caldaramul de la universitate sa fie spalate, in speranta dementa ca, daca vor sterge urmele, crimele vor disparea in neant. Pe 22 dimineata, sute de mii de muncitori care aflasera de masacrul de la Inter de la supravietuitori (unii, copiii lor) s-au adunat in fata portilor fabricilor de pe platforma industriala din sud si au refuzat sa intre in schimb, exact ca la Brasov in 1987, dar de o mie de ori mai puternic. Au pornit de acolo spre centru, iar spre orele 11 erau si ei la universitate si in piata palatului, la CC. Milea, ministrul apararii, s-a sinucis, sau a fost sinucis, George Marinescu a aparut la TVR, inca “nelibera” si a dat toata vina pe Milea. Intre timp, scutierii de la Union si Negoiu au fost pusi pe fuga de sutele de mii de manifestanti, lumea a intrat in piata la cc si abia dupa aia restul a fost istorie, pana la 1209, cand Ceasca a decolat. Dupa istorie, a inceput crima. De care e vinovat Iliescu.
@Iustina
Am vazut “documentarul” lui Rautza. O tampenie sinistra, cu aere de dezinformare, dar e prea stravezie ca sa convinga pe cineva. Erori de enunt, si erori de logica. Fortele de rezistenta imaginare, ar fi avut scopul sa APERE tara de o invazie straina, nu sa faciliteze invazia. Tembelul ala de Rauta, sau Raruta, de cate ori e intrebat, bine, dar cine le-a dat ordin sa traga impotriva romanilor, daca erau forte de aparare, o da cotita: Pai, asta-i intrebarea! Pai, boule, raspunde la ea, ca de aia imi rup din timp sa ma uit la insailarea ta, nu sa pui tu intrebari. Menirea jurnalistului e sa raspunda la intrebari, chiar si cand le pune el. Una peste alta, un fas sinistru. Cel mai bun film despre evenimentele din decembrie ramane cel facut de Stefan Ujica in 1992. Anule, hanule…
@tudor
Te referi la Jacobs, nu? Cafea Jakobs nu stiu sa existe.
@ Adi – Greseala mea, viteza. Am corectat
Da…Jacobs….asa cum atunci am pus sare de lamaie in cafea asa acum am scris Jakobs in loc de Jacobs…vezi, chiar nu s-a schimbat nimic !
deci de aia au oprit filmu. stiu ca la un moment dat s-a oprit filmu, si am ramas cu ideea ca e la fel, nu lasa domnle un film intreg si il dau iarasi pe episoade.
Filmul se numea “Ringul”. Si era mai vechi, eu il vazusem la cinema, dar nu-mi mai amintesc de faza cu nemtoaicele goale. Poate ca fusese taiata la cenzura…
@abaddon
Ipotezele prezentate în documentar au suport. În sfârşit au suport. Din cele peste o mie de crime, după cum spune procurorul Voinea, la peste 800 se cunoaşte cine a tras, cum s-a întâmplat, cu nume, cu adresă, cu tot tacâmul. Iar Voinea a declarat clar şi răspicat, deşi cu un zâmbet amar: “Teroriştii au fost eliberaţi la sfârşitul lui decembrie de grupul care a preluat puterea la Bucureşti !!!”. Mai mult de atât, toţi declară (Iliescu, Roman, Voinea, jurnaliştii care au făcut investigaţii) că teroriştii făceau parte din Forţele Naţionale de Rezistenţă. Încă nu ştim cine i-a activat pe 22 decembrie şi nu ştim aproape nimic despre acţiunile ruşilor şi ale grupurilor de arabi (că au fost şi din ăştia). Ştim că au intrat elicoptere străine în ţară (un unchi de-al meu de la antiaeriana din zona Constanţei, ne-a spus încă de atunci că li s-a refuzat doborârea unor elicoptere care au venit dinspre mare). Conducerea Armatei afirmă că Iliescu ar fi cerut intervenţia trupelor sovietice, Iliescu dezminte. E încă ceaţă, dar începem să înţelegem câte ceva. E clar, e dramatic de clar, că mulţi dintre terorişti sunt astăzi infiltraţi în toate partidele, în afaceri, în structurile statului. Nici Băsescu nu poate face nimic, chiar dacă ar vrea. Pariez că se vor împlini 22 de ani de la revoluţie, iar faptele oricărui terorist vor fi prescrise. Iliescu a declarat că dacă el ar fi judecat pentru evenimentele din decembrie ””89, ar ieşi război civil. De ce oare?