Nuci in perete
Citeam recent un interviu luat de presa franceza lui Gad Elmaleh, unul din cei mai în voga actori de comedie ai Frantei. Gad este marocan si a emigrat din Casablanca în Montreal la vârsta de 8 ani. A facut scoala aici si cînd a ajuns la liceu, s-a facut DJ-ul scolii. Pe vremea aceea vroia sa urmeze o cariera în stiinte politice (ceea a si facut mai tarziu).
La un moment dat, un afacerist libanez care avea o companie de import de haine, l-a auzit la radioul scolii în timp ce era cu treaba prin liceu. S-a amuzat teribil de glumele acestuia si l-a cautat mai tarziu, propunându-i sa realizeze un spectacol de stand-up comedy. Gad Elmaleh a râs si i-a spus ca nu crede ca va avea succes. Afaceristul a insistat si i-a închiriat o sala, ocupându-se si de biletele de intrare. Marea majoritate a spectatorilor a constituit-o prieteni, rude si colegi d-ai lui Gad.
Aceasta experienta a fost decisiva pt Gad. În acel moment a hotarât ca vrea sa fie actor de comedie. A urmat Stiintele Politice timp de patru ani la UQAM dar imediat dupa absolvire a plecat în Franta unde pe parcursul urmatorilor ani s-a ridicat la statutul de vedeta incontestabila a comediei franceze, cu o gramada de spectacole si de filme la activ.
Cu toate acestea Gad Elmaleh nu a devenit niciodata francez. A ramas cetatean marocan si canadian. Zilele acestea este la Montreal pentru a-si promova urmatorul specacol ‘’Papa est en haut’’ pe care-l va prezenta la Centre Bell. O distanta de ani lumina fata de prima sala închiriata de acel afacerist libanez, care a ramas pâna azi prietenul sau.
Citind interviul si detaliile despre viata lui Gad Elmaleh, mi-am pus niste întrebari simple:
Cît de aproape este meseria pe care ne-am ales-o de aspiratiile noastre? Cît de mult se pliaza jobul nostru pe talentul nostru nativ de a face ceva?
Gad a avut noroc de un ‘’descoperitor de talente’’ altfel poate ca ar fi ajuns consultant politic cu un mare talent de a-si amuza prietenii în particular. Nae Caranfil a avut noroc de taica-su care a fost unul din cei mai mari critici de film din Romania si care i-a deschis gustul pentru cinema. Andreea Marin a avut noroc de primul sau barbat, Gheorghita, care era regizor de teatru si emisiuni de tv, altfel poate ca ar fi ramas doar un inginer electronist ( a terminat Electronica în Iasi).
Eu am talent la dat din gura si ma simt ca pestele în apa în situatii limita. Sînt foarte bun la ‘’creat imagine’’ si servit argumente impecabile, asa ca m-am facut inginer. Pe mine nu m-a descoperit nimeni la timp ca sa ma îndrume spre stiinte politice sau relatii publice.
Cînd am ajuns în Canada cu o experienta de 8 ani în spate de coordonare tehnica, relatii cu clientii si vânzari legate de constructii, m-am simtit ca un absolvent abia iesit din bancile facultatii. Pe meleagurile astea ingineria nu prea are treaba cu vânzarea. Asa ca mi-am pus la pastrare talentul de ‘’imagine’’ si diploma în barbologie si m-am apucat serios de partea tehnica. De învatat coduri, norme de design, etc. Pentru ca nu eram inginer, eram doar barbolog.
Cît timp am fost inginer junior, toate talentele mele ascunse nu mi-au folosit la nimic. Eram mereu coordonat, supravegheat, toate miscarile si calculele îmi erau verificate de ingineri seniori. Ca asa e în meseria asta. în momentul în care am devenit inginer plin, licentiat si cu patalamaua în regula, am devenit independent. Propriul meu sef pe parte tehnica doar cu sef deasupra mea pe parte administrativa.
Cît timp am fost tinut în gaoace, fara posibilitatea de a decide singur daca-i alba sau neagra, a fost nasol. Cînd am terminat cu junioratul, am explodat. Am avut voie sa discut direct cu clientii si talentul meu la barbologie a creat coridoare largi în perceptia lor despre mine. Eram solid tehnic datorita junioratului în Canada si aveam abilitati de negociere si coordonare tehnica formate în Romania. Dintr-o data am devenit interesant pentru companie pe partea de management în inginerie, desi nu aveam (si nu am) nici un curs legat de asta.
Revenind la întrebarile de mai sus: se potriveste jobul pe care-l aveti cu talentul vostru? Cît de mult din acest talent folositi în activitatea de zi cu zi?
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
Îmi place meseria pe care mi-am ales-o. Lucrez în domeniu, la o companie mare, mă bucur de respect şi de un pachet salarial mulţumitor. Am ajuns greu aici, dar acum pot spune că se poate trăi bine şi în România, bineînţeles strict din punctul meu de vedere. Ceea ce fac îmi oferă satisfacţie, iar viitorul sună bine … ceea ce vă doresc şi vouă, tuturor.
Iustina, intrebarea nu era daca-ti place ce faci. You missed my point
Cand o sa cresti mare, Stash, adica si mai mare…o sa iti dai seama ca toata chestia asta care ti se intampla tie acum face parte dintr-un ciclu …ne nastem, traim si murim…a ajunge la o anumita varsta la apogeul carierei este ceva tot atat de normal ca si pubertatea, ca si ( iertata sa-mi fie expresia) prima erectie..pur si simplu ti se intampla…ceea ce urmeaza insa depinde numai si numai de tine….unii ramanem acolo sus…unii cad repede…prea repede …si da, iubite scriitoriu”….cu cat esti mai sus cu atat cazatura e mai strasnica…
In timp o sa iti dai seama ca nu talentul este important..si nici oportunitatile.. in ciuda celor ce crezi tu acum…ci ceva cu mult mai de pret…si mult mai ascuns…
Quebecosfier, da-mi voie sa nu te cred. Cum sa nu conteze talentul si oportunitatile?
Articolul asta mi-a intarit convingerea ca exista viata dupa… loc pentru career counselors in Canada.
Asta vreau sa fac si treaba asta e cam ignorata total in Romania post-comunista unde nu individul si talentele lui contau ci nivelarea lui si “masele”.
Din pacate ocupatia de career/vocational counselor pare a fi asa de prost platita in Canada incat tot la IT ajungem, vrem nu vrem, bata-l vina de IT.
)
Ma bag si eu desi sunt jobless.
Am facut facultatea de constructii si am vrut sa lucrez pe santier. Chiar eram convins de talentul meu pentru santier, coordonare etc. Din pacate, viata a decis ca… asa ca am lucrat pe santier doar vreo 8 luni, dar numai 2 zile pe saptamana, si alea doar in sedinte, cand toate firmele trebuiau sa raporteze starea de avansare a lucrarilor. Deci, mai nimic tehnic, asa cum imi placea mie…
Eu cred ca oportunitatile sunt f importante. La fel si talentul. Povestea mea e asa: am facut facultatea de informatica pt ca maica-mea m-a batut la cap si m-a convins ca daca imi place matematica si sa ma joc pe calculator, atunci ITul e de mine. In anul 2, am intrat intr-o organizatie de studenti (cea mai mare din lume, internationala, se ocupa oamenii de exchange de studenti), AIESEC pe nume. Si tot ocupandu-ma pe ici pe colo cu diverse, s-a gandit la un moment dat o tipa ca as face treaba buna pe design, sa le fac afisele si fluturasii. Si m-am apucat. Si mi-a placut atat de mult, ca m-am apucat serios si am ajuns sa fac si freelance in urmatorii ani de facultate si sa imi aleg optionale legate de uzabilitate si tehnologii web, decat sa studiezi programare pura.
Dupa ce am terminat facultatea, am zis sa profit de oportunitatile AIESECului si sa-mi merg in exchange, adica sa caut stagiu de practica. Si am cautat ceva pe design, am gasit in Olanda, m-au acceptat oamenii in aceeasi zi cand am dat interviul. Si doi ani mai tarziu, inca locuiesc in Olanda, lucrez la alta companie, ca angajat fulltime, pe webdesign (adica am combinat putin (dar putin tare) din ce am invatat in facultate cu ce am invatat multumita AIESECului), si-s multumita de posibilitatile pe care le am acum.
Concluzia mea e ca oportunitatile sunt cheie in viata si ele apar, dar trebuie sa mai si profiti de ele. Jobul meu normal ar fi trebuit sa fie programator, dar am ales sa fac ceva care sa-mi puna talentul la treaba.