Tavalute
Ma uitam azi cu pasiune la curling cu o bere în fata, cum membrii echipelor Angliei si Germaniei încercau sa-si scoata unii altora piatra cu mâner din cercurile alea concentrice. Mai tare ca orice meci dintre Manchester si Bayern Munchen. Alaturi de mine, un vecin de strada, român si el.
- Bai, zic eu, astia joaca curling cum jucam noi tavalute!
Tipul se uita mirat la mine si ma întreaba nedumerit :
- Ce-s alea tavalute?
OK, daca as fi baut o bere alaturi de un ardelean, as fi înteles. Ardelenii sînt niste extraterestrii parasutati din alta lume, una în care toate denumirile populare ale românilor se cheama altfel. Dar asta era moldovean din Botosani, Cum se putea oare sa nu stie ce-s alea tavalute?
- Tinere, ciuleste urechea încoa’! Stii ce-s alea ‘’noua pietre’’ si cum se joaca?
- A, pai cum nu, începe amicul caruia i se lumineaza ochii. Sa vezi cum jucam eu cînd…
- Lasa ce faceai tu, ca nu despre asta vorbim noi aicea! Deci stii. Stii ce-i aia ‘’poarca’’? ‘’Cornete’’? ‘’Flori fete sau baieti, melodii sau castraveti’’ ori ‘’Tara, tara vrem ostasi’’?
- Sigur ca stiu.
- Dar ‘’tavalute’’ nu-ti spune nimic…
- Nu.
Ma scarpin în ureche cu degetul mic si trag un gât de bere. Dupa aia ma pun pe explicat stiintific :
- Tavalute era un joc care se juca pe capace de bere. Luai capacul, îl îndreptai cu ciocanul si-l jucai împreuna cu altii, cam cum joaca astia curling, arat cu capul catre TV. Numai ca în loc de pietre se foloseau chei. Tavalutele se asezau una peste alta si se arunca cu cheia de la o linie trasa la vreo 5 m distanta. Ala care aseza cheia cel mai aproape, dadea primul în tavalute cu latul. Alea de le întorcea, erau câstigate. Erau cu valori diferite, un capac de Tuborg facea cît cinci de bere Carpati si tot asa.
Pe amic îl apuca râsul.
- Nu bai, eu jucam barbut. Pe bani.
- Tu si Satana aia de Pitzurca, îi raspund. Daca ma prindea tata ca joc ceva pe bani (poker sau barbut) cred ca nu mai puteam sta pe fund o saptamâna. Si eu tin la fundul meu. Asa de mult, încât nici macar pâna în ziua de azi nu stiu sa joc poker ori barbut.
Amicul continua sa se amuze.
- Pare misto jocul asta. Se juca afara?
- Cum adica afara? Afara din ce? Din tara?
- Nu bre. Afara, adica pe strada?
- Normal ca pe strada. Ce jocuri jucam noi pe atunci în casa? Nu toate erau afara?
- A, ba da! zice el. Si spune, bagam o partida de tavalute?
Îmi arata cu un gest larg capacele de bere întinse în fata noastra.
- Bagam! ma declar eu de acord.
Si am bagat! Am îndreptat cu ciocanul capacele de bere si le-am jucat cu cheia de la masina, ca are cap de plastic si pune stop misto. Le-am pierdut pe toate chiar la mine în driveway. De nervi, i-am telefonat maica-mii sa-mi trimita cu posta rapida cheia de la servanta ei cu bibelouri, aceeasi cu care am câstigat la viata mea pungi întregi de tavalute de la prietenii de joaca.
Dar pâna vine cheia, are careva sa-mi împrumute niste capace de bere?
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
In Adrdeal, in zona Clujului la tavalutele tale le ziceam “joc de pitzule”. Joci pitzule?:)
Ce-i aia poarca???
Eheei, eu eram tare la tăvăluţe. Şi la cornete şi la nouă pietre. Şi cam la toate celelalte. Cheia de la tăvăluţe era înfăşurată parţial în bandă izolatoare pentru stop bun la cădere. Sau foloseam o bucată de plumb. Mai pierdeam, mai câştigam. Când pierdeam mă ofticam, când câştigam se ofticau alţii. Acum jocul şi-a pierdut din popularitate din cauza inflaţiei de capace de bere atât de diversificate. Înainte merita să joci pentru un capac cu un design cum nu vedeai prea des.
Am jucat şi poarca, dar am uitat regulile. Poarca e un soi de cricket. Dar nici cricket-ul nu ştiu cum se joacă.
Io-mi-s din Timisoara si al naibii sa fiu daca am auzit de tavalutele tale
Poarca era un joc în care încercam sa bagam o bila într-o gaura, folosind un bat. Iar altii stateau contra, pazind gaura. Nu m-am dat niciodata în vânt dupa el ca dupa tavalute sau noua pietre.
noi (bucurestenii) jucam ratele si vanatorii sau frunza. iar fetele jucau mult elasticul. ce vremuri…
Eu imi amitesc de Tara, tara vrem ostasi… asta era pe vremea cand eram patrioti, apoi am inceput sa joc “Pitulusu” si m-am “pitulat” unde-a”ntarcat mutu iapa…
Daca ai fi ceva mai aproape as face cumva rost de capace, le-as indrepta frumos si ti le-as face cadou. Asa, cum sa fac? Le arunc peste baltoaca si tu tzii shurtzul?:)
Va ziceam ca patronul de la firma care face medaliile, Birks, e casatorit cu o romanca. Poate vreti sa vedeti ce alte “produse” au mai facut: images.google.r...%26tbs%3Disch:1
Eu sunt din zona Buzaului, ce-i drept, la vreo suta de km de Brasov, dar n-am auzit de tavalute… in schimb baietii de pe la noi jucau țancuri, ceva asemanator, cu un teanc de cartoane din cutiile e chibrituri, in care aruncau cu o piatra lata.
Si in Piatra neamt se jucau tavalutele, cartonase (cartobele) sau gropita cu o saiba