Daca folositi un binoclu, de la fereastra prietenilor mei din Saint-Jean-sur-Richelieu se vad eolienele. Vreo treizeci. Nu spre est, spre sud-vest! Sînt de partea cealalta a frontierei, în statul american New York. Cîteodata, cînd e senin si foarte clar afara, se pot vedea cu ochiul liber, fantomatice si zvelte. Departe. Sotia se entziasmeaza de fiecare data si se bucura ca un copil, batând din palme.

Uite eolienele! Uite eolienele! Ce dragut…

Stau în mijlocul terasei si ma uit la ele. Eolienele ne anunta vreme frumoasa, exact ca niste rândunele. Daca le vad înseamna ca e senin si nu foarte cald. Daca ar fi foarte cald, din cauza vaporilor de apa din aer nu s-ar vedea. Eolienele ne anunta asa, ca la vreo 10 pâna în 15 grade cu soare. Eolienele sînt mai pe felie decît Meteo Canada.

Îti dai seama ce chestie, morile astea de vânt? întreb, fara sa ma adresez cuiva anume.

Sotia ridica din umeri. Nu-si da seama. Nici prietenii din a caror curte admiram eolienele, nu-si dau seama.

Eolienele se afla la vreo 50 de km de noi. Ce monstri înalti trebuie sa fie ca sa le putem vedea de la 50 de km? Realizati ca sînt oameni care locuiesc foarte aproape de ele si care le au sub nas dimineata si seara, în timpul saptamânii si în week-end?

Ati vrea o eoliana în curtea voastra? arunc peste umar catre ceilalti.

Nu, n-ar vrea!

Eolienele sînt dragute si simpatice cînd le privesti de la 50 de km. De la cîtiva metri distanta, devin niste mastodonti imensi care sînt gata sa te striveasca. Eoliana perfecta ar trebui sa se afle în fundul unor vai nelocuite, ascunse de-o parte si de alta de un munte. Sau în mijlocul marilor si oceanelor. Nimeni nu vrea o eoliana cît un turn Eiffel în curtea lui, cu palele învârtindu-se non stop si cu zgomotul ala continuu care e gata sa te bage la spitalul de boli nervoase. Nici macar un ecologist convins n-ar vrea. Nici macar Dragos Bucurenci.

Si apoi, ce facem cu estetica, cu peisajul natural? Ironic sau nu, peisajul natural e stricat de eoliana ecologica.

Aflat în vacanta la castelul Carcassone în sudul Frantei, am facut adevarate tururi de magie ca sa pot sa trag niste fotografii de pe metereze, catre orasul vechi din jurul castelului. Indiferent cum tineam aparatul, afurisitele de eoliene plantate pe crestele muntilor din jur îmi intrau în cadru. Biserica din secolul trei cu eoliene în fundal. Stradute de piatra pavata si case cochete acoperite de caisi peste acoperisul carora eolienele îsi învrateau palele neobosite.

Vrum! Vrum! Vrum!

Energia alternativa nu-i simpla. Nu-i o ideologie sau un crez politic. Nu este o nevoie stringenta. Este o moda. Un soi de altceva. De ‘’hai sa vedem cum ar fi’’. Energia alternativa este buna atâta timp cât nu ne deranjeaza. Cît nu ne scade pretul la terenuri, cît nu intra neinvitata în fotografii sau în cadrul ferestrelor, cît nu ne înnebuneste cu ‘’efecte secundare’’. Energia alternativa e buna de la o distanta de 50 de km încolo. E buna la ei. Nu la noi.

În afara de cazul cînd câstigam milioane de pe urma ei. Atunci da! E buna! Este economic viabila si atunci alternativa devine principala.