Functionalitatea unei case

Sînt de parerea ca o casa, oricît ar fi de frumoasa si si bine proiectata nu face doua parale daca nu este si functionala. Prima data m-am gândit la asta cînd am lucrat la casa unui fost vice-presedinte al FR de Handbal. Un om cu foarte multi bani si în general cu bun gust, dar care a aruncat miliarde pe cacaturi. Cum ar fi parchet de bambus sau ferestre cu celula foto-voltaica. Ïn timpul asta, arhitectul care i-a gândit casa îi gresise elevatiile, astfel ca tavanul din toata casa era mai jos cu 15 cm iar acum tipul, care e un om la 1.93 m trebuie sa se aplece de fiecare data cînd trece dintr-o camera în alta. Asta la o casa de vreo câteva milioane de euro.

Sa trecem peste…

Casa mea din periferia Montrealului a fost construita în 2003. Ïn momentul cumpararii ei în 2006, multe facilitati si functionalitati erau deja pe pozitie. Fiind o casa model (adica una prezentata cumparatorilor potentiali din cartier pentru a-i atrage), aceste facilitati au fost realizate de echipe profesionale si nu de cârpaci. În cele ce urmeaza va voi povesti ce am avut în cap la momentul cumpararii, cum am integrat unele facilitati existente si cum am aranjat casa ca sa raspunda unor nevoi precise.

Climatizarea

Zilele acestea se înregistreaza la Montreal recorduri de temperatura. Fiind asezati pe malul fluviului St-Laurent si într-o zona dominata de lacuri, umezeala din aer este fantastica. Adaugata la temperaturi de 35 de grade Celsius, da rezultate socante: astazi s-au înregistrat 45 de grade cu factorul umidex luat în considerare. Nu prea seamana a banchiza aia pe care si-o închipuie toti cînd vine vorba de Canada, right?

Iarna în schimb, din cauza vântului taios care circula pe St-Laurent ca într-un tunel aerodinamic se pot atinge temperaturi de minus 30 de grade, cu factorul vânt luat în considerare. În aceste conditii am gândit climatizarea casei în modul urmator :

a) Termopompa

Termopompa e o centrala exterioara separata care merge pe curent electric si poate genera un curent de aer cald sau rece. În pod am instalat un sistem de racire/încalzire care trimite acest curent de aer cald sau rece prin fantele existente în tavanul camerelor din toata casa. Fantele sînt plasate în locuri strategice în asa fel încât sa acopere o cât mai mare suprafata fara sa devina inestetice. Sînt albe si se confunda cu albul tavanului. Deflectoarele lor sînt proiectate în asa fel încât niciodata curentul de aer nu este suflat direct în capul locatarilor. Practic racirea/încalzirea se face deodata, în toata casa. Singurul loc unde nu am fante si deflectoare de aer este subsolul care este vara racoros si iarna calduros.

b) Umidificator central

Racirea sau încalzirea aerului prin termopompa are niste dezavantaje. De exemplu, usuca aerul ceea ce iarna poate antrena probleme de respiratie. Asa ca mi-am instalat un umidificator central cuplat la reteaua de apa. Iarna apas pe un buton si aerul este umidificat fara probleme. Vara nu am nevoie sa dezumidific aerul caci se ocupa de asta termopompa. Racirea pare mult mai consistenta cînd aerul este uscat iar caldura mult mai prietenoasa cînd aerul este umed.

c) Schimbatorul de aer

Asta exista din constructia casei. Pentru ca ferestrele sînt etanse, aerul nu circula din exterior spre interiorul casei si invers ceea ce poate creea probleme de presiune în urechi. Asa ca schimbatorul asta de aer îsi trage aerul prin fantele exterioare de pe fatada casei, îl circula prin fantele casei si-l scoate afara prin fantele din spatele casei. Singura problema la acest schimbator este ca nu se poate opri circulatia aerului, astfel ca daca cineva fumeaza la o distanta de 2 metri de fatada casei (nu e cazul ca acolo am peluza si florile, doar dau un exemplu), fumul de tigara îmi este trimis în casa.

Aspiratorul central

Asta exista din constructie si este foarte folositor. La subsol am unitatea de aspirare cu motorul si sacul. La fiecare etaj, în fiecare camera, am o priza de aspirator în care doar bag furtunul. Puterea este mai mult decât decenta iar împartirea prizelor este gândita în asa fel încât sa permita acoperirea fiecarul coltisor din casa. Mai mult, prizele de aspirator au un contact electric care face legatura prin atingere cu butonul on-off de pe furtun. Foarte practic!

Home-cinema

Cînd am cumparat casa, una din idei a fost sa scot televizorul din living si sa transform sala familiala de la subsol în Home Cinema. Motivul era ca atunci cînd te încurci toata ziua de televizor, vrei sa-l deschizi si daca-l deschizi, vrei sa te uiti. Iar daca te uiti, cu oferta de programe TV din ziua de azi, nu te mai misti din fata lui. Patisem deja chestia asta înca de cînd s-a inventat televizorul color, atât în Romania unde parintii aveau tv în sufragerie cît si în Canada unde în 90% din case televizorul e în acelasi loc ca în Romania. ïn momentul cumpararii casei m-am gândit sa pun accentul pe citit si pe discutii cu vizitatorii fara sa am tentatia TV-ului. Asa ca am hotarât din prima secunda ca TV-ul va ateriza la subsol.

Asezând TV-ul acolo, stiam ca-l voi transforma automat într-un obiect de vazut filme si nu emisiuni TV. Ceea ce s-a si întamplat, eu vizionând de atunci la televizorul personal doar filme, concerte si înregistrari. Olimpiadele si Campionatele Mondiale sînt exceptii care confirma regula. Nici nu stiu de ce naiba mai am cablu, dar asta e alta poveste.

Cînd am hotarât sa asez acolo TV-ul, subsolul nu era în întregime functional. Peretii erau facut cu Rigips dar tavanul nu. Am profitat de aceasta situatie ca sa-mi trag firele de la boxele audio ale sistemului Home Cinema prin tavan, pt ca ma seaca sa am cabluri prin casa. În acelasi timp, cu multe straduinte am trecut cablul de la antena satelit, de la compania de cablu (am doi furnizori, îi folosesc alternativ. Asta cînd nu întorc antena catre satelitul care transmite TVR, pt a-i oferi o bucurie si mamei soacre) si un cablu de internet prin peretii subsolului, între beton si Rigips. Apoi am tras niste spoturi luminoase în locuri bine alese si am pus vata minerala de jur împrejurul subsolului si pe tavan. Singurul loc unde nu am pus a fost ceea ce am construit mai târziu, camera rece. Acum pot sa vad un Transformers cu basul reglat de asa maniera ca simt exploziile direct în piept. Si asta fara sa perturbez discutiile celor care sînt la parterul casei.

Urmatoarea miscare, deja în pregatire, este instalarea unui proiector HD. Studiez actualmente amplasamente pentru ecranul extensibil si proiectorul propriu zis. Mobila din aceasta parte a casei corespunde scopului pentru care a fost creeata. Canapea de colt cu loc de pus berea.

Camera rece

Camera rece este o camera de patru metri pe doi, neizolata termic. Nu dau niciodata caldura în ea nici macar iarna, dar se mentine cam tot timpul între 5 si 10 grade celsius. Acolo îmi tin vinurile si diverse provizii (mere, ceapa, etc). Ïn aceeasi camera am instalat o chiuveta de serviciu si tot acolo am plasat masinile de spalat si de uscat. Ïn ultimii ani n-au dat semne ca nu le-ar conveni temperatura. Fiind automate, nevasta-mea nu pierde prea mult timp p-acolo asa ca nici pe ea n-o afecteaza temperatura.

Livingul

Livingul este locul de la parter unde-mi invit oaspetii. Este singura parte din casa care ma reprezinta fara sa afiseze însa obiecte personale cum ar fi fotografii de familie. Este o dambla de-a mea. Prietenii si amicii care intra si în alta parte a casei pot vedea fotografii înramate cu familia mea sau diplome de pe la cele scoli (astea stau atârnate în biroul de la subsol, pt ca-mi place sa ma ling ca maimuta spunându-mi cît de tare sînt). Însa livingul este si locul unde invit din cînd în când vecini de strada sau colegi de birou, asa ca este cel mai atent decorat.

Singura piesa tehnologica din living este un sistem audio discret. Un soi de radio/mp3/CD player care se afla pe unul din rafturile bibliotecii. În rest n-am nimic. Livingul este astfel creat încât linisteste ochiul si spiritul. Spoturi discrete in tavan, canapele de piele de culoare deschisa prin contrast cu masuta din lemn de nuc în forma de semiluna de la intrarea în camera sau cu statuetele din lemn de abanos facute cadou de un vecin de-al bunica-mii care a luptat în Angola.

Nu am nici un covor pe jos pentru a putea pune în evidenta parchetul lacuit din lemn natural de stejar rosu (red oak). Dezavantajul este ca umblatul în picioarele goale lasa urme pe parchet (deci trebuie spalat odata la trei zile) iar zgomotul de impact (ceva scapat pe jos) se aude în toata casa.

Bucataria

Bucataria este mica, spre amaraciunea nevesti-mii, dar foarte functionala. Este separata de restul casei printr-un perete despartitor, dar este deschisa. Fereastra mare da în curtea din spate catre gradina de rosii creata de soacra-mea. Desi mica este foarte bine gândita, toate celea fiind la o întindere de mâna. Spatiul prin dulapuri este imens pentru ca niciodata nu gasesc ce am nevoie. Masina de spalat vase, masina de pâine, cuptorul cu microunde, aragazul si frigiderul sînt dimensionate perfect pt a se potrivi în acest spatiu. Un Tv cu diagonala de 21 inch se afla într-un colt, sub dulapuri. Obisnuiam sa ma uit dimineata la Antena 3 dupa ce-mi cuplam laptopul la el dar m-am lasat pagubas de vreun an jumate.

La mine acasa bucataria e un loc unde se petrece mult timp. Din acest motiv si din lipsa de spatiu am taiat o parte din living si am creat un loc de luat masa în prelungirea bucatariei. Loc în care intra o masa de 8 locuri, deci nu-i chiar mic. Într-un colt am un ficus care s-a facut mare. L-as scoate de acolo si as instala un suport pentru sticle de vin. Nevasta-mea nu a fost de acord asa ca am renuntat. Deasupra ficusului, mi-a cerut sa-i instalez un TV cu diagonala de 26 inch si fixat de un brat rotativ, ca nu-i place TV-ul din bucatarie ca-i ocupa loc pe contoar. Mie mi s-a parut ca stricam atmosfera si ca recreem o atmosfera de birt în care TV-ul atârna deasupra capului. Ea s-a suparat si am mâncat numai supa de rosii rece o saptamana fara sa cedez. Asa ca acum e un status-qvo: eu n-am suport pt sticle de vin iar ea n-are televizor in salle a manger.

Terasa si curtea

Favoritele mele. Cînd m-am mutat, aveam în curte o magazie sub forma unei casute independente. Arata ca o cauta din camping, numai ca e alba. Are geamuri, usa, acoperis în doua ape, lumina interioara, tot tacâmul. Pot sa culc pe careva acolo daca ma enervez. La început am crezut ca n-o sa am ce face cu ea. Dupa un timp mi-am dat seama ca acolo e locul bicicletelor, masinii de tuns iarba, cauciucurile de iarna, cortul sub care adapostesc iarna masina si în general toate hangaralele de la casa omului. Numai ca în timp magazia s-a umplut. N-as fi crezut, dar asa s-a întamplat.

Asa ca am stabilit o regula de aur : ce nu folosesc, pun în magazie. Daca trec 6 luni si nu am folosit acele obiecte, înseamna ca nu le mai folosesc niciodata asa ca ori le arunc ori le fac cadou ori le scot la vânzare.  De cînd m-am mutat în Canada însa, n-am reusit sa vând nimic din ce nu-mi trebuie, asa ca donez. Sau le scot la poarta de unde dispar repede.

Terasa

Terasa e de lemn asa ca trebuie lacuita si protejata la fiecare doi ani. Cu iernile astea grele si diferente de temperatura asa mari, am mereu de lucru la întretinerea ei. Ne place sa stam prin curte iar eu ma dau în vânt sa-mi beau cafeaua pe terasa la 7h00 dimineata, cînd soarele abia se ridica dintre copaci – am padure în spatele casei – si se aud pasarelele si greierii. E atât de relaxant ca aproape nu-mi vine sa ma ridic si sa plec sa servici. Casa este orientata pe directia est-vest, asa ca dimineata am soare pe terasa iar la ora trei (cînd caldura este imensa) soarele trece de mijlocul casei si terasa ramâne în umbra în timp ce curtea e inundata de soare. Orientarea casei a fost unul din motivele pentru care am ales-o. Am prieteni care prefera sa aiba soare dupa-amiaza si spre seara. Mie-mi place sa am soare dimineata pâna pe la prânz dupa care nu mai rezist la caldura si caut orice petic de umbra.

În scopul profitarii la maxim de vara, am cumparat un set de mobila de patio. O masa de 6 persoane (cam 1.5  pe 6 metri) cu doua fotolii turnante si basculante plus patru scaune. Masa am ales-o în functie de câteva aspecte importante. Majoritatea cumpara masa de gradina cu tablierul din sticla. Eu sînt foarte comod si urasc sa trebuiasca sa schimb ditamai geamul daca se zgârie sau sparge, plus ca-i periculos. Am cumparat o masa care are tablierul format din patrate de gresie. 24 de dale de gresie sau ceva de genul asta. Daca se sparge unul, îl înlocuiesc în cinci secunde pentru ca am patru placi de gresie de rezerva. Daca ma plictisesc de culoarea care acum e un soi de maro cu insertii violet, cumpar un pachet de gresie si am deja o masa de alta culoare. În plus masa cu tablier de gresie este grea si vântul n-o misca asa usor. Este si extrem de stabila si rezistenta. Fotoliile si scaunele sînt tapisate cu un material 100% impermeabil si tapiseria lor formeaza niste pernute. Nu sînt incomode ca niste scaune de rachita ci sînt comode ca niste fotolii de birou. Fabricate în Vitenam, desigur.

Un dezavantaj la o masa cu tablier de gresie este ca se încinge la soare de moare lumea. Solutia a fost sa cumpar o umbrela de soare ajustabila în trei pozitii. Se poate înclina în asa fel încât centrul ei sa fie exact pe directia soarelui, ceea ce pastreaza în umbra toata masa si scaunele. O placere sa stau afara sub umbrela.

Curtea

Iubesc soarele dar urasc canicula. Lânga magazie am instalat zilele astea o piscina demontabila. E rotunda si are un diametru de 4 metri cu o înaltime de 1 metru. Super suficienta pentru o balaceala ad-hoc desi prea mica pentru înnot. Caldura însa este mult prea mare. La distanta de doua case în stanga si dreapta, am doi amici care au piscine în toata regula. Unul are piscina îngropata super profi, celalalt are piscina hors terre. Adica ca un soi de caldare imensa, în întregime deasupra solului. E misto de racoreala, dar este super urâta.

Cînd si daca m-oi hotari vreodata sa instalez o piscina, va fi una îngropata chiar daca diferenta de pret între una clasica îngropata si una deasupra solului frizeaza nebunia (30 mii de coco diferenta care se regaseste în excavatii, turnat beton, camioane, etc). Dar valoarea casei creste substantial daca piscina este bine gândita (arhitect + peisagistica + firma experimentata) decît daca-mi instalez în batatura o hardughie din aia.

Nevasta-mea însa vrea un jacuzzi. Personal, gasesc ca jacuzzi-ul cel mai misto se face iarna cu zapada în jur. Atunci pot sta scufundat în apa fierbinte cu sampania lânga mine si batut de jeturile de apa. Si odata iesit din cada fierbinte, sa stai în belengherul gol la minus 5 grade este sublim. Pe bune si foarte serios. Dar ma gândesc ca ma va costa o gramada curentul electric (apa aia trebuie adusa la o temperatura optima si mentinuta acolo) plus ca mi se pare cam static. Eu am alte gânduri care bat înspre o piscina îngropata dar mai peste ceva ani.

La vreo 8 metri de terasa de lemn, începe gradina de legume. Rosii, fasole, patrunjel, castravezti, morcovi si câte si mai câte. Gradina este de fapt un strat de pamânt lat de 2 metri jumatate si lung de vreo zece. E gândita în asa fel încat sa nu încurce dar sa aiba si soare. Problema e ca în mijlocul ei se ridica stufos un mar paduret. În afara de faptul ca face umbra în gradina si aduna tzantzarii sub el, nu produce nimic. Nici nu stiu ce-a fost în capul proprietarului dinaintea mea. Un vecin român si-a plantat un visin care-i produce atât de multe fructe încât soacra-mea a strâns – la invitatia lui – doua ligheane din alea mari de fructe. Din care au rezultat vreo 10 kg de dulceata de visine si 4 litri de compot. Dar din mere padurete ce naiba sa faci? Anyway, îl mai tin un pic si poate la anul îl înlocuiesc cu un nuc, ca n-am vazut nicaieri nuci.

———————————

PS De azi sînt în vacanta si va las pe mâna lui Abaddon. Ne vedem dupa 26 iulie.

7 Responses to Functionalitatea unei case

  1. Cora_ says:

    La fix postul tau, saptamana viitoare luam cheia casei…. ne mutam in St Lambert. Parasim insula. Casa e veche, ca mai toate din zona, are multeee de refacut, dar sanatosi sa fim, ca le facem pe toate. A, are piscina din beton, tot veche dar inca functionala.
    Concediu placut, te astept cu multe intrebari despre intretinerea casei, o sa fac o lista. :) Plecati undeva?

  2. Tudor says:

    na..ca o plecat in vacanta si nu ne-a spus daca a facut sau nu visinata.
    din mere padurete iese un gem dulce acrisor bestial..gem pe care il intanzi pe cate o bucata de ficat gata scoasa de pe gratar.

  3. Vasile says:

    Termopompa ta banuiesc ca este de fapt o pompa de caldura aer aer (functioneaza pe principiul unei masini frigorifice) si care, teoretic, la temperaturi de minus 30 C nu ti-ar realiza o energie termica sufienta pentru a incalzi casa. Exista si alt sistem de incalzire? In ce proportie folosesti pompa de caldura pentru a incalzi casa pe timpul iernii?

  4. stash says:

    @Vasile – Ai dreptate. La temp foarte scazute, termopompa nu face fata. Am calorifere electrice care intra in functiune automat daca temp in casa scade sub o anumita limita. As spune ca pompa merge tot timpul iar caloriferele numai cind temp de afara scade sub 20 grade.

    @Tudor – n-am facut visinata, nu mai am tuica. Fara tuica cred ca nu pot face mare lucru.

    @Cora – sigur, astept intrebarile. Felicitari pt casa, ma bucur ca ai gasit una pe gustul tau! :)

  5. cipri says:

    Visinata o poti face cu alcool dublu rafinat de la SAQ, 1,14L, 96 grade, 63$. Mie imi place mai mult cu alcool pentru ca simti gustu” de visina asa cum trebe. Alcool dublu rafinat gasesti la filiala din NDG, pe St. Jacques langa Loblows…

  6. Abaddon says:

    Cine Dumnezeu strica tuica pe visine? Stash, palinca se bea, nu se amesteca! ;)

  7. boatman says:

    tot alcool rafinat zic si eu pentru astfel de fructe in forma lichida, dar va recomand sa fiti cu atentie.
    am incercat si cu alcool polonez si cu american si daca nu ma insel ala american suks big time. everclear parca ii spune pre numele lui de fata. aveam niste dureri de cap cumplite fara sa consum cine stie ce cantitati. imi puneam in pahar, doar asa de descantat limba, 50 ml si in jumatate de ora deja eram cu aspirina in mana. am verificat si de acolo mi se trage.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: photography charlottesville va | Thanks to ppc software, penny auction and larry goins