Posesia ne apartine*

Ma uit in scarba la un meci inutil, un amical de doi lei intre Turcia si Romania. Fotbal, evident. Dupa electrosocurile multiple de la Mondialele abia incheiate, meciul asta arata ca un bal al vampirilor. Stafii in tricouri, alergand de colo-colo, fara un scop clar. Un stadion superb, Fenerbahce, din Istanbul, asa cum Romania, membru UE, n-o sa aiba decat dupa ce o sa-i beleasca de vii pe alde Becali, Piturca, Dragomir, Mircea Sandu si celelalte reptile care au otravit fotbalul romanesc in ultimele doua-trei decenii. Gazon ireal, pana si romanii par jucatori de fotbal pe el. Dar, tribunele sunt aproape goale, nu tu o vuvuzea, nimic. Iar jocul, el nu exista, fantomele in tricouri din cele doua echipe sunt completate in inutilitate de comentariul tampit de la tevereu*. 

Uitati la marginea galaxiei sau, mai degraba, la margine de cimitir, astia sunt fotbalistii romani in momentul asta. O nationala semicretina, condusa de un pustiulica oligofren, o gafa comisa la betie de marele Mircea Lucescu. Stim ca parintii trebuie sa faca totul pentru copiii lor, dar parca nu iti bati joc de tara ta punandu-ti odrasla tembela la carma unei echipe nationale. Mircea Lucescu, treci acasa, mosule, trimite-ti odrasla sa-si dea corigentele la fotbal si la vorbire, iar matale baga un pic de meserie si de viata in anemia tricolora. Pana atunci, siktir, Romania. Nu dam. Nu dam gol. Huo.