Cum scrie pe blog un corporatist
În fiecare zi am sedinte la firma. Sedinte de productie, de santier, de avansare de proiect, de management, de buget. Dupa cum scriam într-un articol acum mult timp, din 37 de ore saptamânale, minim 25 sînt în sedinta. Dar si sedintele astea, sînt sedinte si sedinte. Din când în când prind câte o fereastra în care unul vorbeste despre ‘’conflictul evident între solutia drenajului din spatele culeelor de pod si rambleul lejer executat din polistiren care poate conduce la infiltrarea uleiului de motor sau al particulelor chimice si afectarea structurala a rambleului de apropiere de pod’’ (ba, treziti-va, credeati ca autorutele sînt asa, niste chestii de doi lei pe care poa’ sa le faca orice Dorel?) si-mi scot iPodul prefacându-ma ca tocmai am primit un e-mail de mare importanta (adevarul e ca primesc 78 de e-mailuri profesionale zilnic, dar cine are timp sa le citeasca pe toate?) si-mi notez febril o idee de articol de blog:
Cum ar fi sa existe un sistem de masurare a somnolentei audientei la un curs sau într-o sedinta? Sa existe un soi de ochelari speciale pe care sa-i poarte speakerul si care sa-i indice deasupra capului fiecarui spectator gradul de somnolenta? Asa, ca la download. Ala e adormit 65%, celalalt 35%, aia din spate 100% si la urma un semnal ‘’Lasa-te pagubas!’’
Unul din prietenii mei foarte buni, cu care fac zilnic drumul catre job mi-a si spus într-o zi: Ba, tu ai mintea atât de odihnita, încât ma sperii! Cum dracu îti vin ideile astea? Pentru ca el obisnuieste sa ma întrebe: si ce mai zici?, asa ca un soi de ‘’ma plictisesc de moarte, mosule, zi ceva misto’’ iar eu ma execut, ca rolul meu în societate e sa-i distrez pe ceilalti. Asa ca-i spun exact ce-mi trece prin cap. Dupa care el se mira, dar ideea e ca avem despre ce vorbi pâna la job. Cine are chef sa vorbesca despre Basescu în fiecare zi? Sau despre Pauline Marois ori tamulii care cer azil în British Columbia?
Dar am divagat.
De la notele pe care mi le fac în iPod în timpul zilei, seara dezvolt ideea. De la câteva rânduri, torn un lighean de proza. Si când nu ma ajuta inspiratia, ceea ce nu e rar, astept weekendul cînd ma tratez cu un pahar de vin de Languedoc si o friptana la gratar, ca asta dezleaga întotdeauna limbile mintii.
No, asta e reteta casei. Astept sa expire si s-o arunc la pubela.
Daca v-a placut acest articol, va invit sa lasati un comentariu sau sa va abonati la acest blog si sa primiti viitoarele articole direct in RSS readerul dvs.
Daca nu dispuneti de un RSS reader, va puteti abona prin e-mail iar astfel veti primi ultimele articole de pe blog in fiecare dimineata: click aici pentru abonament.
toti suntem asa, doar ca unii au norocul de a nu presta in sedinte. bine, altii au norocul de a presta sedinte in canada, dar asta deja e cu totul altceva
eu tre” sa tin 3 sesiuni de training a cate o ora in fata colegilor si deja ma ingrozesc ca or sa adoarma cu totii, mai ales ca subiectul nu e ”core” pentru ei si am fost oarecum fortata de management sa le tin.
any tips on how to keep them awake or away from ipads/iphones/crackberries?
@light play – spune-le bancuri
@arhi – sedinte în canada, sedinte în romania, tot sedinte se cheama. Same boring stuff.
@light play: dilbert.com/str...mic/2010-08-07/