Pauza de prânz
Obisnuiesc sa ma plimb în pauza de prânz, dar numai dupa ce manânc. Azi am bagat la ghiozdan un pui cu ananas dupa care am luat-o la pas pe Ste-Catherine în compania unui amic. Cum ne plimbam noi înspre Crescent, dam nas în nas cu ditamai coada pe trei rânduri întinsa pe mai multe zeci de metri de trotuar în fata unei intrari austere. Deasupra intrarii, o firma în semicerc din care noi nu vedeam decât jumatate, anunta ‘’Banque Scotia’’.
- OMG! zice amicul meu. Ce e omorul asta la Banca Scotia? A dat faliment? Oh, no! Cum sa dea faliment, am conturi la ei.
- Bai, calmeaza-te! Cum sa dea faliment ditamai banca si tu sa n-auzi nimic la stiri? Te crezi în Congo?
- Uite ce coada la filiala asta! Presimt ca e nasol. Hai sa întrebam pe careva ce s-a întamplat, se agita amicul.
Ne apropiem de un nene cu parul alb care astepta linistit la rând.
- Nu va suparati, ce s-a întamplat aici? îl abordam noi direct.
- Poftim? Ce s-a întampat? Nimic.
- De ce stau atâtia oameni la rând în fata la Banca Scotia?
- Probabil vor sa vada un film.
- Un film? întrebam noi aiuriti. Ce film?
- E un cinematograf aici, nu? ne întreaba omul privindu-ne fix. La cinematograf ruleaza filme.
- E un cinema?
- Sigur, scrie si pe firma de deasupra capului, ne arata el cu degetul în sus.
Am ridicat privirea spre firma în semicerc. Unde scria mare Cinema Banca Scotia.
***
Dupa ce ne-am lamurit si am dezbatut vreo cinci minute consecintele tragerii de concluzii pripite asupra inimii si sanatatii, am traversat pe partea cealalta unde, în fata sediului The Gazette, am vazut-o. Finuta, cam în vârsta, dar înca se tinea bine.
Probabil e cel mai batrân automobil pe care l-am vazut vreodata în real life. Pe McGill sînt niste panouri de afisaj ale Muzeului McCord si am vazut exact masini din astea în niste fotografii din 1915. Habar nu am ce marca e, daca e Ford sau Dodge sau Oldsmobile. Si culmea, nu mi s-a parut ca face reclama la ceva din simplul motiv ca era parcata în fata la The Gazette si nu-i nici o taverna prin jur.
Dupa ce m-am despartit de bunicuta asta, am dat nas în nas cu apartheidul israelian.
Va spun sincer ca pâna sa dau cu ochii de afisul ala, am crezut ca apartheidul e caracteristica exclusiva a Africii de Sud. Apartheid înseamna în afrikaan ‘’apartness’’. Segregare. Specie aparte. Dar na ca acum si israelienii sînt acuzati de catre arabi de apartheid. Manifestatia din imagine are loc în fiecare zi în fata intrarii librariei Chapters detinuta de Indigo Books and Music din motive care-mi scapa. Ajuns în birou, m-am uitat pe Wikipedia sa pricep ce are Chapters, companie exclusiv canadiana, cu Israelul. Si am aflat ca proprietara Chapters este Heather Reisman care-i casatorita cu Gerry Schwartz, unul din fondatorii CanWest Global Media, cel mai important concern de presa din Canada, fost director la Banca Scotia (na, ca iara am ajuns la ei) si cu o avere evaluata la 1.5 miliarde de dolari. Reisman si Schwartz sînt finantatorii unei fundatii care ofera burse de studii tinerilor israelieni nascuti în afara Israelului si care se ofera voluntari pentru Israeli Defence Forces (IDF), armata israeliana.
Say what?
Repetam : proprietarii canadieni ai Chapters si Indigo sînt finantatori pe fata ai tinerilor evrei care nu s-au nascut în Irsael dar care se ofera voluntari pentru serviciul militar în IDF, unde printre altele trag cu pusca dupa palestinieni. Iar emigrantii palestinieni în Montreal, picheteaza toate intrarile librariilor Chapters din centru.
No, ar putea spune cineva ca pauzele mele de prânz nu sînt interesante?
* Poze facute cu un jaf de telefon Motorola cu care onor firma la care lucrez m-a dotat
Brochette de poulet en sos blanc aux pommes de terre
Ïnca o reteta traditionala la Casa di Stash. Frigarui de pui marinate în iaurt facut în casa si fripte pe gratar la foc mediu alaturi de cartofi noi înveliti în folie de aluminiu. Totul stropit cu vin alb, de preferinta un Château du Haut Pick Sauternes 2007 (30$ la SAQ)
Ïnainte de a va apuca de reteta asta aveti de muncit un pic si trebuie sa tineti cont de timpul necesar pregatirii. Mie-mi place sa pregatesc în casa marinadele si sosurile pentru gratare, asa ca sa ne suflecam mânecile si sa purcedem la treaba
Ingrediente
500-750 ml de iaurt de casa
1 capatâna de usturoi
1 jumatate de lamâie
sare, piper dupa gust
2 piepturi de pui dezosate si taiate cubulete cam de 25 mm grosime
2 ardei grasi
2 rosii
1 ceapa rosie
6-8 cartofi noi de marime medie. Pot fi si cartofi obisnuiti.
Prepararea
Iaurtul
Se cumpara un pahar de 250 grame de kefir si trei litri de lapte pasteurizat de 2.5% grasime de la IGA sau pe unde va faceti voi cumparaturile. Se fierbe laptele pâna ajunge exact la temperatura de 85 de grade (verificati cu un termometru) apoi se lasa la racit pâna ajunge exact la temperatura de 25 de grade celsius. Se toarna într-un borcan de 3 litri cele 250 grame de kefir si peste el se toarna laptele. Se amesteca usor si se lasa deoparte vreo 6 ore la temperatura camerei. Se aseaza apoi la frigider. Dupa înca trei ore se gusta si se ridica ochii spre cer, multumindu-i lui Stash pentru aceasta bautura divina, numai buna de baut dimineata. Nu se consuma niciodata în întregime ci se pastreaza mereu 250 de grame drept kefir de casa, numai bun pentru reluat procedeul de productie.
Marinada
Se iau vreo 500 de ml de iaurt de casa si se toarna într-un bol de sticla. Se sparge o capatâna de usturoi si se piseaza, amestecânduse cu iaurtul. Se pune o lingurita de ulei de masline, sare si piper dupa gust. Se taie pieptul de pui în cubulete si se aseaza în sosul alb amestecându-se usor pentru omogenizare. Se acopera bolul cu o fotie de aluminiu si se lasa la fezandat în frigider minim doua ore. Eu obisnuiesc sa le las cam 12 ore.
Frigaruile
Se iau niste tepuse de lemn gasibile de cumparat în orice magazin de-ale gurii si se lasa doua ore la înmuiat în apa. Apoi se taie cuburi sau felii de marime potrivita, ceapa, rosiile si ardeii grasi. De obicei îndepartez din rosii miezul, pe care-l folosesc la salata sau îl manânc în timp ce prepar frigaruile. Din rosii pastrez doar partea carnoasa. Se trag în teapa cu gândul al Traian Basescu si Emil Boc, un cub de pui marinat, unul de rosie, unul de ardei gras apoi unul de pui si asa mai departe, pâna toate frigaruile sînt gata si v-a trecut gustul de razbunare pe politicienii români. Cartofii se învelesc complet în hârtie de aluminiu.
Gratarul
Gratarul se încinge vreo cinci minute la 500 de grade, dupa care se diminueaza focul la minim. Se aseaza cartofii pe grilajul de sus. Se unge cu o pensula grila de fonta, cu ulei de masline si se da focul la mediu. Dupa înca cinci minute, frigaruile se aseaza pe gratarul super încins si se asculta cu religiozitate sfârâitul carnii în contact cu grilajul de fonta. Se lasa cam doua minute pe fiecare din cele patru fete, apoi focul se da la mediu-mic în asa fel încât temperatura sa nu depaseasca 200 de grade si se lasa cam 35-45 de minute la facut, întorcându-se regulat pe fiecare fata.
Normal, daca nu ungeti ca lumea gratarul, o sa aveti pierderi de materiale, pentru ca puiul se lipeste. Iar daca-i trageti prea mult cu bere în timpul prepararii, s-ar putea sa uitati si sa mai si ardeti frigaruile. Shit happens!
La urma, dupa ce scoateti frigaruile de pe gratar, le ungeti cu un sos asemanator cu cel în care le-ati marinat, dar preparat separat (nu folositi sosul de marinat). Deci luati restul de 250 grame de iaurt, bagati un usturoi pisat, un vârf de lingurita de ulei de masline, piper, amestecati bine pâna devine o pasta omogena si turnati-l peste frigarui.
Totul se serveste alaturi de cartofi copti cu smântâna si unt, o salata de cruditati (rosii, ceapa, brânza feta, marar, etc) si se uda generos cu excelentul Sauternes.
Suna-ma, sint fierbinte!
Începând de ieri, Google Mail ofera posibilitatea de a suna GRATUIT in Canada si SUA pe telefoanele fixe si mobile direct din casuta de mail. Optiunea apare doar daca Google Mail este setat pe limba engleza (iconita cu telefonul este la chat). Trebuie instalat un mic plugin si gata.
Daca aveti prieteni sau cunostinte în Canada si SUA si vreti sa-i stresati, do it! Pâna la sfârsitul lui 2010 apelurile sînt gratuite. Dar luati în considerare ca exista o diferenta de fus orar fata de Bucuresti de minus 7 ore pe Coasta de Est si minus 10 ore pe cea de Vest. Nimeni nu vrea sa primeasca telefoane la doua noaptea de sa-i sara inima din piept si sa auda în receptor un glas dulce si sexy ‘’Ce faci iubire? Te mai gândesti la mine?’’.
De fapt mint, sigur ca toti vrem sa auzim asa ceva în receptor la doua noaptea cînd dormim dusi, frânti de oboseala.
Dude, where is my car?
Vecinul meu la cinci case distanta e plecat în Romania în vacanta. Ïnainte sa plece, s-a prezentat la mine la usa si mi-a lasat cheia de la casa cu instructiuni precise sa-i ud florile, sa-i tund peluza si sa-i iau toate pliantele pe care le baga astia de la agentiile imobiliare sub pres, si sa le arunc la gunoi. Am considerat ca tot eu am iesit în câstig ca nu m-a pus sa-i sterg praful prin casa si sa-i car gunoiul la poarta în ziua cînd vin gunoierii.
Acum doua zile m-am întors acasa pe la sase seara si înainte s-o întind la tenis, am aruncat o privire înspre casa lui. Masina din alee îi disparuse. M-am foarte mirat si am cotit-o catre el sa verific daca se întorsese din vacanta. Nu se. M-am întors din drum si am pus mâna pe telefon, dându-i desteptarea în Romania la 1h00 noaptea.
- Ce faci bai? Dormi?
- Hmm. Ce, cine-i acolo?
- Eu, ma. Stash!
- S-a întamplat ceva? m-a întrebat el cu o voce super somnoroasa.
- Nu, mai, stai linistit, nu ti-a luat foc casa. Dar ti-au furat hotii masina din fata casei. Da’ na, daca dormi, somn usor!
- Ce? m-a întrebat el bumiac. Ce hoti? Ce masina?
- Toyota! Nu ti-ai lasat-o în driveway cînd ai plecat în vacanta? Nu mai e acolo, ti-au luat-o niste baieti destepti. Salutari sotiei si hai sa ne vedem sanatosi! zic eu si dau sa închid
- Stai ma putin! se trezi el de-a binelea. Ce zi e azi?
- La mine sau la tine?
- La noi în Canada.
- Miercuri. De ce?
- Azi trebuiau sa vina aia de la dealerul auto sa ia masina cu platforma si s-o duca sa-i schimbe discurile si placutele de frâna. Am programat-o înainte sa plec.
- Aulio! Pai sa sun la politie sa le spun sa n-o mai caute?
- Ce ma, esti nebun? De ce ai anuntat politia? Tu stii cît o sa ma coste alarma asta falsa? se îngrijora el.
- Ce sa-ti fac fratele meu, daca n-ai zis nimic cînd ai plecat? Mi-ai lasat cheile sa am grija de casa si ce era sa fac cînd am vazut ca ti-a disparut masina dupa o saptamâna de vacanta?
- Suna repede la politie si spune-le ca a fost o neîntelegere.
- Ma, nu pot, ca nu sînt eu proprietarul masinii. Eu am anuntat ca a disparut, acuma aia o cauta în cartier cu cinci echipaje. Nu pot eu sa-i opresc din actiune, numai tu poti!
- Valeu! Care-i numarul la politie? OK, mersi, hai ca-i sun!
Ïnchid telefonul si-mi arunc pe dupa umar cureaua de la sacul de tenis. Sar în masina si o tai catre sala de sport. Dupa zece minute suna telefonul:
- Bai Stash! Sa-mi bag %?@( în ea de treaba.
- Ai sunat la politie, ma? Ce-au zis? ma arat eu interesat.
- Ca n-au primit nici o reclamatie ca s-ar fi furat vreo masina la adresa mea. Dar li s-a parut suspect ca-i suna cineva din senin sa le ceara sa anuleze actiune care nu exista, asa ca acum trebuie sa trimita o masina acasa la mine si dupa aia la dealerul auto sa vada despre ce e vorba. Cica e procedura standard. Si ca la întoarcerea de vacanta trebuie sa platesc 150 de dolari pentru serviciile prestate, daca i-am pus pe drumuri degeaba, mi-a spus el amarât.
- Vezi mai? l-am încurajat eu. Nu era mai bine sa-mi fi spus dinainte de întelegerea ta cu dealerul auto?
- Da, ok, am gresit. Acuma lasa dracu’ tenisul si fugi acasa la mine ca trebuie sa dai cu subsemnatul la politai.
- De ce?
- Le-am spus ca ti-am lasat casa în grija si acum trebuie sa semnezi formularele ca sa închida cazul. Fac cinste cu o palinca de Bihor!
Asa ca acum astept provincia. Oare o merge palinca pe caldurile astea?
Socializarea dusa la extrem
Baietii astia de la Google încep sa ma cam agaseze. Au dus conexiunile sociale atât de departe, ca-i fac pâna si p-aia de la Facebook sa para niste copii de mingi. Bunaoara sa va povestesc ce poate face serviciul de e-mail de la Google.
Am cont de e-mail personal pe Gmail. Am si cont de mail pentru bloc, prin Google Apps. Adresa de mail a blogului, desi e pe domeniul cafeina.ro e trecuta prin serviciul Google. Acum, Google ofera posibilitatea de ‘’all in one’’ pentru e-mail. Toate adresele de mail legate de Google pot fi citite dintr-un singur cont, ala personal.
M-ati urmarit pâna aici? OK.
Primesc multe mailuri pe zi. Personale plus blog, cam 25 spre 30. O gramada de mailuri de la oameni pe care nu i-am vazut în viata vietii mele. Pe lânga asta, primesc cacaturile alea de chain mails pe care le primeste toata lumea. Am eu niste contacte care numa’ asta fac toata ziua.
Snapanul asta de google tine minte TOT. Toate adresele de e-mail se memorizeaza automat. Nimic de facut aici. Ïn memoria cache a e-mailului meu am 500 de contacte, repet, 80% nu le-am vazut în viata mea si nu stiu cine sânt.
Va mai tineti de mine? Booon!
Photos prin Google. Picassa and shit. Toata lumea are cont si-si uploadeaza fotografii personale. Baietii destepti, securizeaza (pe cât posibil) tot. Nimic nu e public. Nici o poza. Altii, mai putin învatati cu netul, nu. Au albume publice. Ok?
Ei bine, din pagina Home a serviciului de Google Photos, se poate intra printr-un simplu click pe oricare din contactele din Google mail (cu conditia ca acele contacte sa aiba adresa pe google.com) si de acolo pe oricare din albumele publice ale anumitilor. Din exact trei clickuri se ajunge pe fotografia pe care si-a facut-o, sa zicem asa, absolut la întamplare, un oarecare nene în momentul în care era cam baut si cu chilotii cam cazuti. Fotografie clar dedicata doar ochilor prietenilor lu’ nenea ala, dar care iaca, poate ajunge pe net la liber.
Cam nasol, nu?
Afinata confiscata
Mai acum ceva vreme, ratacit fiind prin zona Gatineau, m-am împiedicat de o zmeurarie. O afinarie. O ferma de fruncte de padure, crescute în semi-salbaticie (adica salbaticie dar fara ursii aferenti). Si cu gândul la un pont pe care mi-l daduse un cititor, Cipri parca, am cules vreo sase kg de afine din alea mari si coapte si vreo trei kg de zmeura. Ajuns acasa, am luat un borcan de sticla si am pus toate afinele la macerat cu vreo 3 kg de zahar iar într-un alt borcan, zmeura si alea cu zahar. Nu înainte sa dau iama prin ea putin.
Dupa vreo doua saptamâni am mers frumos la SAQ si am cumparat un kil de alcool dublu rafinat de 94%. L-am potrivit 2 parti alcool, una de apa chioara cu gând sa scot o afinata si o zmeurata de cam 45 de grade. Nu mai stiu ce calcule îmi facusem eu si cum estimasem diluarea gradelor de alcool, dar cam p-acolo trebuia sa ies. Luasem ca referinta tequila, care are 40% alcool si mi-am zis ca doar n-o sa iasa afinata si zmeurata mea mai slaba ca posirca aia mexicana.
Cînd am facut amestecul siropului cu alcoolul, am gustat. Prima data mi-a sarit cusma din cap. Era asa de tare încât gustul de alcool îl acoperea pe cel de fructe. Hmm, mi-am zis, not so cool! Hai sa mai adaug putina apa. Dupa aia era numai bun. Am mai gustat de vreo doua ori si simteam cum ma învaluie asa, o caldura si o euforie misto. Abia atunci am realizat ca-s pe cale sa ma îmbat din gustat. Ca tot potriveam cînd zmeurata, cînd afinata. Si uitasem sa numar ‘’gâturile’’. Probabil ca opera de arta batea lejer spre 53 de grade.
Cînd sa le pun în camera rece, hopa, apare nevasta-mea. Eu eram asa, mai sturlubatec si zic: ia gusta tu aici sa vezi ce traznaie am realizat. Nevasta-mea a gustat si s-a strâmbat. Prea tare! Pfuai…si ce? o întreb. Pt mine e buna.
Asa ca sotia a început sa-mi argumenteze cazul: ai tuica? Am! zic. Ai vinuri? Am. Whiski? Rom? Cognac? Vodca? Bere? Ai?
Pai cum nu, zic, ca doara mi-s gospodar!
Ei, eu n-am nimic, zice ea. Stii cât costa un lichior pt fete? Stii? Ai habar?
N-am, zic eu foarte sincer. N-am, ca eu nu ma concentrez pe chestii fara importanta cum ar fi lichiorul pentru fete.
O gramada, zice ea. Un Amaretto e 37 de parai. Amarula e 30. Un Irish Cream e si el vreo 30 de dolari. Ia sa-mi faci tu zmeurata si afinata bautura pentru fete. Maxim 30 de grade, poate chiar 25. Si aia sa fie bautura fetelor care vin în vizita.
Mno, ce era sa zic? Dupa cum stiu barbatii casatoriti, cînd femeia vrea ceva, femeia obtine. Cu parere de rau si durere în suflet, am potrivit afinata si zmeurata de asa natura încât a iesit un lichior foarte apreciat de partea feminina care ne calca pragul. Dar chiar foarte apreciat. Ïn schimb, pt mine e ca si cum as bea un suc mai tare. Nici nu ma mai încalzeste pâna în vârful picioarelor, nici nu ma mai arde placut pe gâtlej cînd îl dau de dusca. Cu parere de rau, m-am despartit de el si le-am trecut în proprietatea nevesti-mii. La cele aproape 8 kg de lichior care au rezultat si la degetarele cu care se cinstesc ele, o sa aiba fetele cu ce sarbatori si când oi iesi eu la pensie.
Cum scrie pe blog un corporatist
În fiecare zi am sedinte la firma. Sedinte de productie, de santier, de avansare de proiect, de management, de buget. Dupa cum scriam într-un articol acum mult timp, din 37 de ore saptamânale, minim 25 sînt în sedinta. Dar si sedintele astea, sînt sedinte si sedinte. Din când în când prind câte o fereastra în care unul vorbeste despre ‘’conflictul evident între solutia drenajului din spatele culeelor de pod si rambleul lejer executat din polistiren care poate conduce la infiltrarea uleiului de motor sau al particulelor chimice si afectarea structurala a rambleului de apropiere de pod’’ (ba, treziti-va, credeati ca autorutele sînt asa, niste chestii de doi lei pe care poa’ sa le faca orice Dorel?) si-mi scot iPodul prefacându-ma ca tocmai am primit un e-mail de mare importanta (adevarul e ca primesc 78 de e-mailuri profesionale zilnic, dar cine are timp sa le citeasca pe toate?) si-mi notez febril o idee de articol de blog:
Cum ar fi sa existe un sistem de masurare a somnolentei audientei la un curs sau într-o sedinta? Sa existe un soi de ochelari speciale pe care sa-i poarte speakerul si care sa-i indice deasupra capului fiecarui spectator gradul de somnolenta? Asa, ca la download. Ala e adormit 65%, celalalt 35%, aia din spate 100% si la urma un semnal ‘’Lasa-te pagubas!’’
Unul din prietenii mei foarte buni, cu care fac zilnic drumul catre job mi-a si spus într-o zi: Ba, tu ai mintea atât de odihnita, încât ma sperii! Cum dracu îti vin ideile astea? Pentru ca el obisnuieste sa ma întrebe: si ce mai zici?, asa ca un soi de ‘’ma plictisesc de moarte, mosule, zi ceva misto’’ iar eu ma execut, ca rolul meu în societate e sa-i distrez pe ceilalti. Asa ca-i spun exact ce-mi trece prin cap. Dupa care el se mira, dar ideea e ca avem despre ce vorbi pâna la job. Cine are chef sa vorbesca despre Basescu în fiecare zi? Sau despre Pauline Marois ori tamulii care cer azil în British Columbia?
Dar am divagat.
De la notele pe care mi le fac în iPod în timpul zilei, seara dezvolt ideea. De la câteva rânduri, torn un lighean de proza. Si când nu ma ajuta inspiratia, ceea ce nu e rar, astept weekendul cînd ma tratez cu un pahar de vin de Languedoc si o friptana la gratar, ca asta dezleaga întotdeauna limbile mintii.
No, asta e reteta casei. Astept sa expire si s-o arunc la pubela.
Sarkozia si tiganii
De prin 2008, Uniunea Europeana a început sa multiplice declaratiile la nivel înalt, summiturile si recomandarile privind integrarea celor 10 pâna la 12 milioane de tigani din Europa. Doi ani mai târziu, Franta în calitate de membru de vaza al UE a început expulzarea tiganilor catre tarile de origine. Basescu a iesit iarasi în fata camerelor de luat vederi si desi n-a acuzat direct institutiile europene, a aruncat vina pe ‘’statele care au considerat că nu este nevoie de un program european de integrare a romilor.’’ A uitat sa precizeze care state si-au bagat picioarele în programul ala european, asa c-o sa va spun eu.
Situatia actuala
EURoma este o retea europeana înfiintata în 2007. Cele 12 tari membre ale UE care fac parte din aceasta retea promoveaza utilizarea fondurilor structurale europene pentru integrarea tiganilor în societate. Tarile membre sînt : Romania, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, Spania, Portugalia, Suedia si Finlanda. Cine NU e membru ? Franta, of course, pentru ca integrarea tiganilor nu reprezinta o prioritate a politicii de dreapta a lu’ nenea Sarkozy. Cine sînt tarile membre EURoma care s-au implicat cel mai mult în managerierea cît mai eficace a bugetului de 17.5 miliarde ? Romania, Bulgaria si Spania, adica tarile cu cele mai mari populatii de tigani. Pe cine i-a durut la şpiţ? Italia si Suedia printre altele, adica tari confruntate cu hoarde întregi de romi si care au expulzat tigani catre tarile de origine, cu mult înaintea Frantei.
Sint 15 000 de tigani români în Franta. Stiti cîti sînt în Italia? 120 000. Francezii au ales sa-i expulzeze. Italienii au ales sa construiasca ziduri de aparare în jurul oraselor. Cine are cea mai buna imagine europeana a integrarii tiganilor ? Finlanda, care n-are decât 10 000 de tigani pe cap, cel mai mic procent din Europa. Cine are cea mai proasta imagine ? Italia si Franta.
Deci Franta, pentru care programul european de integrare al romilor (în care Romania face eforturi laudabile) nu reprezinta o prioritate, a ales sa expulzeze cohortele de rromanes. Booon ! Romania a declarat prin vocea sacadata a lui Basescu ca o sa-i ia înapoi, ca-s si ei ai nostri, dar le-a putin batut obrazul la francezi. Ceea ce este eminamente corect. Franta totusi îi urca pe haules-baules în avion si le da si 300 de iuroi sa se întoarca acasa. Suma a fost stabilita în functie de salariul mediu în Romania, despre care francezii au aflat ca ar fi 360 de euro. Probabil au citit si ei datele oficiale ale guvernului Boc al douazecilea.
Ce nu prea ati citit în presa româneasca? Franta le promite tiganilor care se întorc acasa si suma de 3600 de euro cu conditia sa-si deschida o firma în Romania, zice Le Monde. De chestia asta se ocupa L’Office français de l”immigration et de l”intégration (OFII). O firma, deci. Tiganii sa deschida. Ce nu se potriveste aici ? A, da ! E tzeapa franceza. Tiganii care semneaza actele cum ca o sa-si deschida firma, vin în tara, stau pe cur si asteapta aia 3600 de euro care n-au venit niciodata. Si nici n-or sa vina.
Ce urmeaza
Nu e singura tzeapa data de Sarkozia! Acum, ca tiganii sînt repatriati, Parisul a ridicat tonul si a cerut imperios României, de parca ar fi câstigat-o la belciuge, sa integreze tiganii conform programelor europene din care Franta oricum nu face parte. Un soi de ‘’acum ca vi i-am dat înapoi, spalati-va pe cap cu ei’’. Franta foloseste doua masuri pentru aceeasi problema. Tipic sarkozian.
Dar Romania s-a cautat putin si a descoperit ca are coaie: noul secretar de stat român pe probleme tiganesti, Valentin Mocanu, va conduce o delegatie româna la Paris pe 30 August si este pregatit sa-i ia oleaca la scarmanat pe francezi, cu legile europene în mâna : ‘’ Bineînteles, ca Franta are propria sa legislatie’’ a declarat el pentru Le Parisien, ‘’dar mi-as dori ca ea sa respecte si dreptul european asupra libera circulatie a persoanelor. Sincer, sînt îngrijorat! Am urmarit cu atentie lucrarile comisiei drepturilor omului ale ONU, care a aratat cu degetul politica franceza. Este contra principiilor Uniunii Europene si contra traditiei franceze de respect al drepturilor omului. Aceasta actiune a Frantei ofera o imagine urâta a Hexagonului’’
În limbaj diplomatic, un soi de ‘’ba pe-a ma-tii!’’.
Loading ...