Am bagat de seama cu oarece surprindere fireasca datorita virstei (nu mai sint asa de tinar si nu ma mai prind din prima) ca sint prea ocupat cu propria mea viata personala ca sa mai am timp sa mai scriu pe blog. Da’ na, hostingul e platit pe anul asta asa ca mai tragem un pic la ramele intelectului blogheristic.
Observ ca m-am transformat in tipii aia pe care-i uram prin anii 90 pentru ca au emigrat in canadezia si dupa aia se dadeau loviti in aripa cind era vorba sa dea si ei un semn de viata. Din proprie initiativa. Diferenta dintre mine si ei e ca eu le scriu celor pe care-i cunosc personal (o dau cotita doar in spatiul public al acestui blog) pe cind ei nu le scriau nici rudelor. Da, ba vere, despre tine vorbesc!
Nu stiu ce-ati mai frecat voi in ultima vreme si nici nu ma intereseaza. Stiu ce-am frecat eu. Piscina, ca afara sint 30 de grade desi e numa’ 1 iunie. Stiti cum se inmultesc algele de la caldura? Pericol nene! A trebuit sa indepartez un soi de cultura acvatica care l-ar fi adus pe tata lu’ Nemo la orgasm.
Apropo de tata lu’ Nemo: in film a fost interpretat de vocea lui Albert Brooks. Tipul asta, unul din cei mai amuzanti oameni in afara ecranului (ca majoritatea sint niste plati cu care n-as rezista la o bere mai mult de 5 secunde) a scris o carte intitulata 2030: What happened to America, sau ceva de genul asta. A ajuns pe locul 5 la bestsell-uri cu mult deasupra lui Mark Twain, de exemplu. Dar dupa cum spunea chiar el pe Twitter, Mark Twain n-a fost niciodata invitat la Letterman, deci na!
Ma uitam zilele trecute la un film de razboi si m-a izbit o descoperire epocala: stiti ce filme n-au nici macar o femeie printre protagonisti? Alea despre al doilea razboi mondial in care actiunea se petrece pe submarin. Hai sa verificam: U-551 cu Mattew Mc ala blond, nema femei. Octombrie Rosu cu Sir Arthur cel sexy, nema femei. Care mai e? A, e ala cu Carry Grant si Tony Curtis, all time my favorite. In ala juma’ de echipa sint femei dar nu se pune ca a jucat Curtis in el si asta sughita daca nu vedea fusta cinci minute.
Altceva am mai facut de mi-am spalat masinile. Poate parea banal, dar pt mine n-a fost. Ca mi s-a taiat furtunul si am plecat la Costco sa-mi iau altul. Am iesit de acolo cu un televizor de 40 inch si o combina telefonica cu trei terminale de care n-aveam nevoie. Si am iesit fara furtun.
Pina la urma mi-am dus masinile la spalatorie ca timpul meu e pretios. Am incercat sa-mi facturez cele doua ore pierdute la Costco mie insumi si am ramas socat cit de scump sint. Tariful horar e direct proportional cu lenea care ma incearca.
O sa va mai scriu din vacanta. Vine cumnata-mea in vizita si vrea sa vada Canada. Sint dispus sa i-o arat, ca eu nu-s din aia cu nasul pe sus. Am acasa un album in culori absolut imbatabil scos de editura Hachette, cred ca o sa-i placa. Poate completez cu ceva Flickr, vad eu.