Ati vaz’t ca tac cam demultisor in materie de politica si alte d’alea, si ma rezum numai la o reteta-doua, sau la cate-o susa electrotehnica. V-oti fi intrebat de ce, sau nu, habar n-am, nu stiu cati citesc ce scriem p-aci, dupa ce am maturat fara sovaiala tot ce tinea de audienta de grota, vizuina, entomologie si aschimodii coraodate care faceau degeaba umbra sectorului de comentariu. Ca or citi 10, 20 sau 100, important e sa fie cei care pot distila si asimila.

Fiecare glob reprezinta cate o "personalitate" TV cu tot atata creier inauntru. Adaugati voi numele...
Ce voiam sa spun este ca nici tacerea prea lunga nu e buna. Pentru ca, uite, le da posibilitatea lichelelor de toate calibrele sa se bage in fatza. Ma uit cu stoicism la palavrageala interminabila de pe televizunile romanesti, doar-doar oi vedea o urma, un indiciu de ”transformare a cantitatii intr-o noua calitate”, cum lemnos zicea dialectica marxista pe care ne-o varau pe gat comunistii ca la gaste.
Te asteptai ca la peste doua decenii de libertate de exprimare, sa se inchege niste idei, sa apara niste scoli de gandire, si sa se stabileasca niste ierarhii de “punditi”. In loc de asta, se incheaga gastile de interese, au aparut scoli de strip-tease pseudointelectual (gen gadeabadea) iar ierarhiile nu sunt formate din punditi, ci din banditi.
Mai la actualitate, ca tot vine Moshul. De cativa ani incoace, 16-23 decembrie e o mana cereasca pentru televiziuni, care scot de la saltea si scutura de molii aceleasi imagini de la lovilutie, fara sa reuseasca insa sa scoata petele de sange, mai ales cel nevinovat, care se vad tot mai pregnant cu cat iecspertzii de duzina incearca sa foloseasca Ariel cat mai ultra.
(Poate tineti minte, acum doi ani, cand am atins unele sensibilitati despre decembrie 1989, mi-au sarit imediat in cap cu comentarii cativa latrai de serviciu care au provocat suficienta harmalaie ca esentialul sa se estompeze).
Deci, te uita cum ninge decembre cu tot felul de indivizi care desi habar n-au ce si cum a fost in 1989, isi dau cu parerea si mint intr-una cu un entuziasm nestavilit. Turcescu, devenit un mare expert intr-ale politicii dupa ce si-a frecat bilele cativa ani. In fiecare seara, geluit bine, ras, tuns si frezat, zbiara, sare, baga glumitze, e ironic nevoie mare, si isi cheama aceiasi tristi invitati de fiecare data: Gusa, Andronic, Boda, un Le Hahaleur fost pe la RFI cu morga de atotstiutor, care ne spun ei cum fu cu: revolutia din 1989, revolutia de la 1848, 1 decembrie, ungurii, hocheiul, criza, Havel, Iliescu, Udrea, Basescu, Regele Mihai, 23 august, 1 mai, 9 mai 1877, 9 mai 1945, 11 iunie 1948, 11 iunie 1948, nationalizarea, stabilizarea, Decebalus per Scorillo — totul pe filmulete shutite de pe youtube.
Pleaca Turcescu, vine Cristoiu. Nea “Maestre” cum i se spune acestui scrib facut pe puncte, un impostor batran cu pretentii de “istoric”, care isi mai cheama si el neste coledzi la o vrajeala rasuflata — cel mai des, tot apare un actoras ratat si soporific, Calinescu, care pare de o lene atat de mare incat nici sa expectoreze vocale nu catadixeste. Nimeni nu il intreaba insa pe marele istoric Cristoiu cum se face ca acum nici un an ii ridica osanale criminalului sirian Bashar al-Assad, un tiran odios, pe care Cristoiu se falea ca l-a intalnit. Insa, de cand cu masacrele din Siria, “expertul” in Siria Cristoiu, nu a scos nicio vorba despre marele om de stat Assad care isi macelareste tineretul. Si, nici nu-l intreaba nimeni.
Buuun, mai departe. Ca sa scapi de eternul Cartianu si ale lui snoave obosite despre lovilutie, treci pe Realitatea. Mama-mama, cativa resapati de pe la fostul mare Catavencu, baga glumitze daca nu dezgustatoare, atunci obosite si fara haz. Mihaiu, Andrei Gheorghe, Dinescu si Tanase si alti neni ale caror opinii sunt la fel de interesante, si la fel de elegante, ca si cele ale vanzatoarelor de seminte din jurul stadionului.
Tevereul unu si tevereul doi, sunt terenuri minate. Din Monica Tatoiu (o mare personalitate a tranzitiei romanesti de la niciunde catre nicaieri, un fel de Gigi De La Scularie mondial), te poticnesti in Moise Guran, un Adam Smith de Ferentari, apoi in Gabriel Giurgiu, la fel de impertient si tamp ca si acum doua decenii, numai mai grasut si mai neingrijit, schimbi pe doi sa scapi de Secheres si dai de un bashbuzuc care amesteca cuvinte pseudoenglezesti cu ceva argou vag romanesc in materie de IT, (unul care se cheama Dan Cadar parca), mai vezi doua trei parashute decoltate si cu mini (IQ) pe la starea vremii (Eda Marcus la TVR si Georgiana Sandu la B1), te sperii ingrozitor de mumia Moculescu, si te intrebi cat de jos se poate cobori o femeie ca Velniciuc sa se compromita cu batrana hahalera, si, ingrozit, ajungi din nou pe la tocshourile unde Boda transpira, Mihalache se crede James Bond, dezaxasatele si dezaxatii de la Antene fac spume la gura, dupa care mai vezi patru luni, trei saptamani si doua zile de reclame cretine cu farmacia inimii Cacatena, cu harburile nesatule Stela si Arsinel, un spot cretin la Petrom, 2599 de reclame la Vodafone, Orange si alte firme de telefonie mobila care cer preturi in euro intr-o tara unde moneda e leul (sau, ronul?) si niste reportaje otravite despre cat de minunat va fi cand Rosia Montana se va transforma intr-un imens cavou toxic, narate de niste oameni fie cretini, fie indobitociti ireversibil de saracie.
Ce sa facem cu toate aceste lichele, lichelute, licheloaie si alte lighioaie care corodeaza nu numai bunul gust, dar si psihicul colectiv al romanilor? Pai, hai sa le dedicam un anti-brad, un fel de pom al infamiei, unde sa-i agatam ca niste podoabe ce se afla.