Osama Is Dead, Long Live Obama
Obama a dat o noua lovitura maiastra ca strateg politic, desi uciderea lui Bin Laden nu are un impact major din punct de vedere tactic. Cu cat trece vremea, cu atat se dovedeste ca Obama este un geniu politic. Intr-un moment in care popularitatea sa o luase la vale, pretul benzinei crestea, dolarul se prabusea, economia nu prea se redresa, Obama ce-mi facea? Pai, in primul rand, a anuntat o rocada sclipitoare, luandu-l pe Petraeus din Afghanistan si punandu-l la CIA, iar pe Paneta de la CIA ducandu-l la Pentagon. Adversitatea si chiar animozitatea dintre Obama si Petraeus e vestita. Mutandu-l chiar inainte de lichidarea lui Osama, Casa Alba i-a luat aerul lui Petraeus, care nu mai poate sa se foloseasca de acest succes ca sa isi promoveze ambitiile politice. In plus, cu Osama mort, Obama poate sa continue nestingherit cu retragerea din Afganistan asa cum a fos planificata. Genial, si usor de implementat, acum ca omul lui Obama, Panetta, e la Pentagon. Birocratia militara de la Pentagon, cu care Obama a fost la cutite tot timpul, sufera o lovitura majora, pentru ca urmeaza nu numai o retragere din Afganistan, dar si reduceri bugetare. Punct ochit, punct lovit. Bravo, Obama.
O palma pe obrazul republicanilor, care fact mult taraboi pe motive se securitate nationala, dar nu au reusit sa-l gabjeasca pe Nr. 1. O palma pentru Bush, evident.
Obama iese mult intarit datorita succesului misiunii, si are acum toate sansele sa fie reales pe valul sentimentului patriotic atat de drag americanilor. Mie, Obama imi place.
Dar, acestea fiind spuse, situatia ramane foarte complexa. Ayman al-Zawahiri, strategul din spatele lui Bin Laden, ramane in libertate. El e mai periculos decat Osama.
Bruce Riedel spunea ca planul lui Osama si al lui Zawahiri a fost de la bun inceput ca prin 9/11 sa ii atraga pe americani in Afganistan, unde sa ii invinga printr-un razboi de uzura, asa cum facusera si cu URSS. Planul lor a fost foarte aproape de izbanda. Acum, insa, americanii vor avea motive sa plece din Afganistan.
Dar, atentie: Osama is dead, terrorism is not. Si faptul ca l-au inmormantat ””pe mare”” foarte rapid, poate da nastere la suspiciuni.
——————————————————————————————————————————–
UPDATE
Iata si prima furaciune a zilei. O tanti de la Adevarul fura titlul de mai sus si il ”traduce” in romaneste, si pac-pac, gata treaba! Ma copii, v-ati invatat hoti de mici…
http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/A_murit_Osama-_Traiasca_Obama_0_473352840.html
Osama s-a dus
Ïnainte sa închid calculatorul si sa merg la nanica, am aflat ca Obama l-a curatat pe Osama. Cu armata. Am aflat de pe Twitter de la câteva personalitati americane ca Steve Martin si Albert Brooks care faceau misto de stirea asta, anuntând ca Donald Trump o sa vrea cu siguranta sa vada certificatul de deces.
Personal nu cred ca Obama mai reprezenta altceva decât un simbol. Teroristii se organizeaza deja singuri si nu mai aveau oricum nevoie de el. Sa vedem cine-l înlocuieste în pozitia de bau-bau colectiv.
Pentru ca America are nevoie de un bau-bau pentru popor. De un inamic public. Poate ca acel inamic public va deveni Gadaffi. Sau mult mai sigur, Ahmadinejad al Iranului.
Intru Aducere Aminte: Ernesto Sabato
Parintele spiritual al lui Abaddon, colosul sud-american Ernesto Sabato, s-a stins la 99 de ani. Ar fi implinit 100 de ani peste mai putin de doua luni. Ernesto Sabato, cu trilogia lui din alta lume, Tunelul, Despre Eroi si Morminte, si Abaddon, Exterminatorul, m-a purtat de mana prin comunism si mi-a dat putere prin cuvant atunci cand nu mai era nicio speranta in fapt. Sabato, un albanez de la noi, din Balcani, ratacit printre Eroii si Mormintele Argentinei, mi-a aratat lumina de la capatul Tunelului prin ochiul etern stralucitor al Alejandrei cand in Romania era o bezna orbitoare. I-a fost prieten si adversar lui Georgie Borges, i-a dat un pic de clasa lui Marquez, l-a pregatit pe Roa Bastos, s-a jucat cu Ibanez si l-a prefigurat pe Vargas Llosa, cel care duce mai departe stafeta geniului literar sud-american, la fel de stralucitor ca si talentul fotbalistic de pe acel continent. N-a luat Nobelul, dar Nobelul era prea mic pentru el.
Sabato m-a plimbat prin Buenos Aires, si m-a facut sa indragesc orasul la fel de mult ca Manhattan-ul, Bucurestii si Brasovul. De la el, din spaniola tradusa in romana, am aflat ca albaneza are sapte cazuri. De la el am invatat ca vorba libera o platim scump in dictatura, si de aceea trebuie sa ne cumpanim vorbele in libertate. O sa-i simtim lipsa.
Pentru o nouă zi de sărbătoare națională
Nu prea scriu eu mult, pentru că, de fapt, nu îmi place să scriu și trebuie ceva deosebit să mă scoată din lene. Iar această inițiativă: http://www.romanialibera.ro/opinii/regal-rl/exclusiv-10-mai-ar-putea-redeveni-sarbatoare-nationala-222136.html pentru mine e deosebită. Simt nevoia să o susțin și simt nevoia să explic de ce.
Voi începe însă prin a spune că eu nu sunt sigur că mă voi mai întoarce vreodată în România și că la nivel ideal sunt federalist, adică îmi doresc o Uniune Europeană mai puternică decât statele naționale. În același timp, însă, sunt realist: știu că voi fi român toată viața, indiferent unde voi trăi, și că mă va interesa întotdeauna ce se întâmplă în România. În plus, nu cred că statele naționale vor dispărea pe parcursul vieții mele, așa că mă gândesc că ar trebui să îmbunătățim ceea ce avem.
Și iată de ce cred eu că 10 mai e o zi mai bună de sărbătoare decât 1 decembrie. Zic unii că e mai bună pentru că e primăvara și oamenii pot sărbători fără să tremure de frig. Mie chestia asta mi se pare trivială. Eu cred că 10 mai e o zi mai bună pentru că ar fi ziua națională a României și nu ziua națională a românilor.
10 mai e ziua de naștere a României. Atunci s-a făcut certificatul de naștere. 1 decembrie este, pentru câteva milioane de cetățeni români, o zi care amintește că țara lor mamă a pierdut războiul. Ei nu se pot bucura în această zi și ar fi crud și ipocrit să le cerem să o facă, indiferent cât de tare credem că în războiul respectiv noi am fost băieții buni și ei cei răi. În plus, peste ani și ani, în România, ca în toată Europa, sângele lui Decebal și Traian va deveni tot mai diluat și va fi nevoie ca mândria națională să își găsească alte surse.
10 mai nu e o zi în care românii le-au tras-o altora, chiar dacă a fost o zi care a marcat începutul unui război. E o zi în care România și-a manifestat, cu curaj, dorința de a-și decide soarta și de a fi europeană. Cred că pot să mă mândresc cu asta și cred că cineva se poate mândri că trăiește într-o astfel de țară indiferent de culoarea pielii sau de prima limbă pe care a auzit-o când s-a născut. Mi-aș dori să ne gândim cu toții măcar o dată pe an la semnificația a ceea ce s-a întâmplat atunci și sunt sigur că ne-am privi atunci cu alți ochi și ca popor și ca țară.
Din aceleași motive, aș milita și pentru schimbarea imnului cu un cântec în care să lăsăm dușmanii în pace și să exprimăm pur și simplu bucuria de a trăi într-o țară frumoasă și hotărârea de a face ca ea să rămână frumoasă și respectată și pomenită de bine.
Am zis. Acu dați.
I don”t care. Obama is cool and awesome
Dincolo de unele opinii partizane, videoul asta e super amuzant.
Clovnul african
Stiti care-i titlul oficial al lui Muammar Al-Gaddafi? Brotherly Leader and Guide of the First of September Revolution of the Great Socialist People”s Libyan Arab Jamahiriya. Spuneti repede asta de trei ori.
Si stiti cum a reactionat Gaddafi cînd a auzit ca ONU a impus sanctiuni regimului sau?
*Caricatura de azi din La Presse
Africa de Nord. Viata ca o ruleta ruseasca
În Montreal sînt câteva companii de inginerie al caror numar de angajati frizeaza zecile de mii. Toate au divizii internationale care sînt specializate în proiectare si manageriere de proiecte de infrastructura mamut în tari în curs de dezvoltare. Toate sînt prezente pe santierele din Algeria, Tunisia, Maroc si Libia. Toate au trimis zeci de specialisti în zona, multi dintre ei români-canadieni. Nelinistea recenta din zonele respective a obligat însa angajatorii fie sa-si repatrieze angajatii, fie sa le mareasca nivelul de securitate care era oricum ridicat.
Algeria este unul din cei mai mari clienti ai companiilor de constructii canadiene. Este o tara care desfasoara investitii de miliarde de dolari în infrastructura. Autostrazi prin desert, hidrocentrale cu câte zece turbine, alimentari cu apa, alimentari cu energie, poduri, viaducte, terminale portuare sau aeroporturi. Toate sînt construite si dirijate de catre companii straine care angajeaza localnici. Spaniolii si canadienii sînt cei mai prezenti in zona. Vine puternic din urma China care a reusit deja sa detroneze companii occidentale în Gabon, Niger sau Camerun si acum are ca tinta precisa Nordul Africii.
Algeria, Libia si Tunisia erau niste tari periculoase si înainte de revolutiile de iasomie însa acum ameninta de-a dreptul pozitia Irakului în topul riscului de a încasa un glont în cap în timp ce-ti vezi linistit de treburile tale. Care Irak este la rândul lui depasit la mare distanta de catre Mexic cu al sau Ciudad de Juarez (278 de asasinate la mia de locuitori vs 38 în Baghdad). Toti angajatii straini si familiile lor din aceste tari africane stau în campusuri – orasele construite la o distanta rezonabila de santier si pazite de forte de securitate înarmate. În oraselele astea viata de zi cu zi este copiata dupa cele din tarile de origine. Cinematografe, magazine, scoli, gradinite, restaurante, case si peluze verzi irigate. Copiii merg la scoala, se joaca între ei, parintii mai beau si ei o bere si mai fac un gratar împreuna, chestii din astea. Zonele sînt înconjurate cu ziduri înalte si sârma ghimpata electrificata de nici pasarea nu trece daca n-are card de identitate.
Toate iesirile si intrarile în aceste campusuri sînt controlate de militari sau politie. Mersul pe santiere se face în convoi cu jeepuri pline de militari în fata si în spate. Cu toate acestea, nimeni nu-i în perfecta siguranta. Politia instaleaza baraje rutiere pentru control însa câteodata politaii sînt împuscati de catre teroristi care le iau apoi locul pe pozitie. Cînd se apropie convoiul, cer actele la control si pâna se cauta respectivii de hârtii, îi curata pe toti. Acum un an, o companie din Mtl a pierdut 11 angajati în acest fel iar acum câteva luni un autobuz plin de muncitori algerieni angajati pe un santier canadian, a sarit în aer chiar la intrarea pe santier. Un român care este sef de proiect la constructia unei hidrocentrale din Algeria îmi spunea recent ca nici macar pe santier nu se plimba fara sa aiba în permanenta lânga el doua garzi de securitate înarmate pâna-n dinti si glumea pe tema faptului ca bucatarul de la cantina santierului era de fapt un membru al trupelor speciale canadiene, specialist în mânuirea cutitului. În Libia, tara un pic mai linistita pâna mai acum câteva zile, angajatii straini pot iesi în oras la cumparaturi prin Tripoli. Însa si ei sînt însotiti în permanenta de catre militari sau forte de securitate privata înarmati pâna-n dinti. Jeep în fata cu militari, jeep la mijloc cu angajati, jeep în spate cu militari. În general fiecarui angajat îi corespunde un pazitor.
Cînd vine vorba despre asigurarile de sanatate/viata care trebuie încheiate de catre firmele cu angajati în aceste zone, problema devine delicata. Asigurarile în zone cu risc maxim sînt oferite doar de câteva companii de asigurari, pentru niste cotizatii anuale exorbitante. De obicei asigurarile astea sînt speciale si includ pe lânga repatrieri de urgenta sau în cosciug (dupa caz) si acoperirea costurilor legate de angajarea unor mercenari din categoria ‘’ find and extract’’ pentru cazul când angajatul este rapit de o grupare terorista. De exemplu imediat dupa cutremurul din Haiti, companiile din Mtl cu birouri la Port-au-Prince au trimis specialisti însarcinati cu cautarea si repatrierea tuturor angajatilor care nu au raspuns la apel si nu au dat semne de viata într-un termen de 48 de ore.
Daca va întrebati cum de totusi sînt oameni care aleg sa traiasca în aceste conditii, raspunsul e simplu : banii. Bani multi. Realitatea este ca joburile de sef de misiune sau de proiect prin Coasta de Fildes sau Sudan sînt foarte cautate printre canadieni deoarece sînt foarte bine platite.
Daca ma întrebati ce sentimente am eu fata de un posibil job în aceste conditii, mi-e teama ca nu voi sti ce sa raspund. Oportunitati exista si vor exista, fara îndoiala. Pe de-o parte m-as baga la la un job din asta pentru o perioada de maxim doi ani pentru ca ar fi o experienta interesanta cu adrenalina la maxim ca sa nu mai vorbesc de partea financiara. Pe de alta, parca nu mi-ar place sa-mi expun familia la riscuri de genul asta deci ar trebui sa plec singur. Cred ca voi prefera sa lucrez in diviziile internationale ale companiilor canadiene, stând cuminte la caldurica în biroul meu din centrul Montrealului macar pâna pe la 50 sau 55 de ani. Dupa aia, voi vedea!
Dictaturile favorite ale Occidentului
Mi s-a parut formidabil de … agasant sa vad cum cancelariile occidentale s-au grabit sa se departeze de Ben Ali si familia lui, a doua zi dupa ce dictatorul tunisian a fugit. A? Cum va suna asta, ‘’dictatorul a fugit’’? A ipocrizie, bineînteles. Acum câteva saptamâni, Ben Ali nu deranja pe nimeni. Sarkozy era ‘’ mon ami’’ iar tuta aia de ministreasa de externe a Frantei i-a oferit chiar savoir-faire francez ministrului de interne tunisian, în domeniul ‘’stapânirii gloatelor si dispersarii multimilor’’. Este ca suna ca un banc prost?
Chestionati de jurnalisti, oficialii francezi s-au aparat spunând ca n-au facut altceva decât sa dialogheze. Ah, dialogul asta cu dictaturile al occidentalilor! Cam ca dialogul lui Carter cu Ceausescu. Sau mai recent, cel al lui Obama cu presedintele chinez, Hu Jintao. Ia imaginati-va fotografia asta : Barack Obama, câstigatorul premiului Nobel pentru pace 2009 dându-i mâna zâmbitor lui Hu Jintao, cel care l-a întemnitat pe câstigatorul premiului Nobel pt Pace 2010. Asta lectie de viata, frate, nu dezvaluirile lu’ nenea ala blond de la WikiLeaks.
Citind presa canadiana, romaneasca si pe cea franceza ma amuza sa observ cum anumite dictaturi le stau în gât vesticilor (Iran, Coreea de Nord, Cuba, Birmania, etc) iar altele sînt ‘’pretenii nostri’’ (Pakistan, Arabia Saudita, Maroc, China, Egipt, Rusia). Interese, deh!
PS Uite, recunosc cu mâna pe steag ca pâna acum o luna habar n-aveam cine-i Ben Ali sau macar cine conduce Tunisia, probabil la fel ca majoritatea dintre voi. Dupa cum nu stiu cine o conduce nici în ziua de azi, probabil la fel ca majoritatea tunisienilor.
