În Montreal sînt câteva companii de inginerie al caror numar de angajati frizeaza zecile de mii. Toate au divizii internationale care sînt specializate în proiectare si manageriere de proiecte de infrastructura mamut în tari în curs de dezvoltare. Toate sînt prezente pe santierele din Algeria, Tunisia, Maroc si Libia. Toate au trimis zeci de specialisti în zona, multi dintre ei români-canadieni. Nelinistea recenta din zonele respective a obligat însa angajatorii fie sa-si repatrieze angajatii, fie sa le mareasca nivelul de securitate care era oricum ridicat.
Algeria este unul din cei mai mari clienti ai companiilor de constructii canadiene. Este o tara care desfasoara investitii de miliarde de dolari în infrastructura. Autostrazi prin desert, hidrocentrale cu câte zece turbine, alimentari cu apa, alimentari cu energie, poduri, viaducte, terminale portuare sau aeroporturi. Toate sînt construite si dirijate de catre companii straine care angajeaza localnici. Spaniolii si canadienii sînt cei mai prezenti in zona. Vine puternic din urma China care a reusit deja sa detroneze companii occidentale în Gabon, Niger sau Camerun si acum are ca tinta precisa Nordul Africii.
Algeria, Libia si Tunisia erau niste tari periculoase si înainte de revolutiile de iasomie însa acum ameninta de-a dreptul pozitia Irakului în topul riscului de a încasa un glont în cap în timp ce-ti vezi linistit de treburile tale. Care Irak este la rândul lui depasit la mare distanta de catre Mexic cu al sau Ciudad de Juarez (278 de asasinate la mia de locuitori vs 38 în Baghdad). Toti angajatii straini si familiile lor din aceste tari africane stau în campusuri – orasele construite la o distanta rezonabila de santier si pazite de forte de securitate înarmate. În oraselele astea viata de zi cu zi este copiata dupa cele din tarile de origine. Cinematografe, magazine, scoli, gradinite, restaurante, case si peluze verzi irigate. Copiii merg la scoala, se joaca între ei, parintii mai beau si ei o bere si mai fac un gratar împreuna, chestii din astea. Zonele sînt înconjurate cu ziduri înalte si sârma ghimpata electrificata de nici pasarea nu trece daca n-are card de identitate.
Toate iesirile si intrarile în aceste campusuri sînt controlate de militari sau politie. Mersul pe santiere se face în convoi cu jeepuri pline de militari în fata si în spate. Cu toate acestea, nimeni nu-i în perfecta siguranta. Politia instaleaza baraje rutiere pentru control însa câteodata politaii sînt împuscati de catre teroristi care le iau apoi locul pe pozitie. Cînd se apropie convoiul, cer actele la control si pâna se cauta respectivii de hârtii, îi curata pe toti. Acum un an, o companie din Mtl a pierdut 11 angajati în acest fel iar acum câteva luni un autobuz plin de muncitori algerieni angajati pe un santier canadian, a sarit în aer chiar la intrarea pe santier. Un român care este sef de proiect la constructia unei hidrocentrale din Algeria îmi spunea recent ca nici macar pe santier nu se plimba fara sa aiba în permanenta lânga el doua garzi de securitate înarmate pâna-n dinti si glumea pe tema faptului ca bucatarul de la cantina santierului era de fapt un membru al trupelor speciale canadiene, specialist în mânuirea cutitului. În Libia, tara un pic mai linistita pâna mai acum câteva zile, angajatii straini pot iesi în oras la cumparaturi prin Tripoli. Însa si ei sînt însotiti în permanenta de catre militari sau forte de securitate privata înarmati pâna-n dinti. Jeep în fata cu militari, jeep la mijloc cu angajati, jeep în spate cu militari. În general fiecarui angajat îi corespunde un pazitor.
Cînd vine vorba despre asigurarile de sanatate/viata care trebuie încheiate de catre firmele cu angajati în aceste zone, problema devine delicata. Asigurarile în zone cu risc maxim sînt oferite doar de câteva companii de asigurari, pentru niste cotizatii anuale exorbitante. De obicei asigurarile astea sînt speciale si includ pe lânga repatrieri de urgenta sau în cosciug (dupa caz) si acoperirea costurilor legate de angajarea unor mercenari din categoria ‘’ find and extract’’ pentru cazul când angajatul este rapit de o grupare terorista. De exemplu imediat dupa cutremurul din Haiti, companiile din Mtl cu birouri la Port-au-Prince au trimis specialisti însarcinati cu cautarea si repatrierea tuturor angajatilor care nu au raspuns la apel si nu au dat semne de viata într-un termen de 48 de ore.
Daca va întrebati cum de totusi sînt oameni care aleg sa traiasca în aceste conditii, raspunsul e simplu : banii. Bani multi. Realitatea este ca joburile de sef de misiune sau de proiect prin Coasta de Fildes sau Sudan sînt foarte cautate printre canadieni deoarece sînt foarte bine platite.
Daca ma întrebati ce sentimente am eu fata de un posibil job în aceste conditii, mi-e teama ca nu voi sti ce sa raspund. Oportunitati exista si vor exista, fara îndoiala. Pe de-o parte m-as baga la la un job din asta pentru o perioada de maxim doi ani pentru ca ar fi o experienta interesanta cu adrenalina la maxim ca sa nu mai vorbesc de partea financiara. Pe de alta, parca nu mi-ar place sa-mi expun familia la riscuri de genul asta deci ar trebui sa plec singur. Cred ca voi prefera sa lucrez in diviziile internationale ale companiilor canadiene, stând cuminte la caldurica în biroul meu din centrul Montrealului macar pâna pe la 50 sau 55 de ani. Dupa aia, voi vedea!
Mi s-a parut formidabil de … agasant sa vad cum cancelariile occidentale s-au grabit sa se departeze de Ben Ali si familia lui, a doua zi dupa ce dictatorul tunisian a fugit. A? Cum va suna asta, ‘’dictatorul a fugit’’? A ipocrizie, bineînteles. Acum câteva saptamâni, Ben Ali nu deranja pe nimeni. Sarkozy era ‘’ mon ami’’ iar tuta aia de ministreasa de externe a Frantei i-a oferit chiar savoir-faire francez ministrului de interne tunisian, în domeniul ‘’stapânirii gloatelor si dispersarii multimilor’’. Este ca suna ca un banc prost?
Chestionati de jurnalisti, oficialii francezi s-au aparat spunând ca n-au facut altceva decât sa dialogheze. Ah, dialogul asta cu dictaturile al occidentalilor! Cam ca dialogul lui Carter cu Ceausescu. Sau mai recent, cel al lui Obama cu presedintele chinez, Hu Jintao. Ia imaginati-va fotografia asta : Barack Obama, câstigatorul premiului Nobel pentru pace 2009 dându-i mâna zâmbitor lui Hu Jintao, cel care l-a întemnitat pe câstigatorul premiului Nobel pt Pace 2010. Asta lectie de viata, frate, nu dezvaluirile lu’ nenea ala blond de la WikiLeaks.
Citind presa canadiana, romaneasca si pe cea franceza ma amuza sa observ cum anumite dictaturi le stau în gât vesticilor (Iran, Coreea de Nord, Cuba, Birmania, etc) iar altele sînt ‘’pretenii nostri’’ (Pakistan, Arabia Saudita, Maroc, China, Egipt, Rusia). Interese, deh!
PS Uite, recunosc cu mâna pe steag ca pâna acum o luna habar n-aveam cine-i Ben Ali sau macar cine conduce Tunisia, probabil la fel ca majoritatea dintre voi. Dupa cum nu stiu cine o conduce nici în ziua de azi, probabil la fel ca majoritatea tunisienilor.
Un studiu facut de Universitatea Illinois si publicat într-o revista despre transporturi si lucrari de arta (poduri) la care sînt abonat, arata ca interzicerea vorbitului la celular în timpul condusului are efect zero asupra reducerii accidentelor, atunci când discutam despre zone cu mai putin de 40 de soferi pe km patrat. În paralel, studiul arata ca interzicerea vorbitului la celular în timpul condusului, diminueaza numarul de accidente care se lasa cu raniti dar are efect nesemnificativ asupra reducerii accidentelor care se lasa cu morti. Densitatea de soferi pe km patrat trebuie sa fie mai mare de 3500 pentru ca vorbitul la celular sa produca accidente mortale, zice studiul.
Pentru comparatie, densitatea populatiei pe km patrat în centrul Montrealului este de 12 500 de persoane. Daca prin absurd spunem ca 40% au carnet auto, înseamna 5000 de soferi pe km patrat. Ceea ce, conform studiului ar justifica interzicerea vorbitului la telefon. Totusi se pare ca doar prezenta politiei are darul de a creea efectul dorit, cel putin 5% dintre soferi ignorând interdictia vorbitului la telefon în timpul condusului (me included).
Aceeasi revista prezenta în paralel un alt studiu facut de 10 companii nord americane de asigurare care arata ca pe parcursul a cinci ani de interditie în New York City, reducerea numarului de accidente lasate cu raniti, morti sau daune, este absolut nesemnificativa. Cu alte cuvinte, interzicerea telefonului la volan nu a crescut siguranta rutiera.
Mai departe fiecare trage ce concluzii vrea.
Va mai aduceti aminte de telefonul cu disc? Cînd erati copii si suna telefonul, este ca faceati o cursa contra cronometru împreuna cu tata si fratele, care pune primul mâna pe telefon si raspunde? Eu am facut. Aveam cam 11 ani cînd m-a apucat damblaua si nici macar nu aveam prietena la vârsta aia ca sa spun ca asteptam vreun telefon de pe undeva. Dar cei care aveti copii de vârsta prescolara, este ca nu mai apucati sa raspundeti la telefon când suna? Ca prin magie ïntotdeauna copilul pune primul mâna pe telefon. Am un prieten al carui pici raspunde atât de repede la telefon încât la mine nici macar nu suna cînd raspunde el.
Telefonul este THE THING. Nu internetul. Nu masina. Nu. Telefonul! Iar acum, telefonul inteligent.
Esti prost daca n-ai telefon inteligent, ca si cum telefonul ar fi un soi de apendice la creier fara de care n-ai putea sa te descurci în viata. ‘’Ai iPhone?’’. ‘’Nu’’. ‘’Esti prost’’. Telefonul inteligent nu mai e o marca a posibilitatilor financiare. Este partenerul de viata ideal. Ïi sîntem mai fideli decât propriului partener din viata reala. De ala te mai desparti, dar de telefonul tau nu. Pe partenerul tau te mai superi. Pe telefonul inteligent nu. Nu ne despartim de el nici în somn. Daca primim un e-mail la 2 noaptea? Daca amicul X si-a updatat statutul pe Twitter sau Facebook si eu n-am aflat în prima secunda?
Va mai aduceti aminte cum era înainte sa apara telefoanele inteligente? Sau cele mobile? Cîti ati avut pagere? Era la fel. Indiferent ca eram în mijlocul unui sarut pasional sau în plina sedinta, cînd suna pagerul ne uitam la ecran. Nu era vina pagerului. Asa e facut omul. Un apel primit pe neasteptat este mai interesant decât discutia la o cafea cu o femeie pe care vrem s-o cucerim. Poate fi cea mai frumoasa femeie din lume în fata nostra (sau barbat, ca femeile nu se exclud), daca suna telefonul, raspundem. Sau macar ne uitam la ecran. Poate am câstigat la Loto sau poate ne suna o femeie si mai frumoasa. Ïntotdeauna telefonul are prioritate.
Câti dintre voi mai stiu pe de rost macar un singur numar de telefon? Nu-i nevoie, le stie telefonul nostru. Câti stiu la ce ora au diverse întâlniri? Nimeni, caci le stie telefonul în locul nostru. Nici macar pisoarul dintr-un club nu l-am nimeri fara GPS-ul de pe telefonul inteligent. Daca tocmai am intrat înauntru si ne întreaba cineva cum e vremea afara, în loc sa ne aducem aminte cum era ca doar abia ce am fost expusi ei, scoatem telefonul si verificam vremea.
Telefonul inteligent tâmpeste. Daca mâine renuntam la el si ne întoarcem la telefonul cu disc, vom avea impresia ca viata si-a batut joc de noi. Daca ar trebui sa folosim telefoane publice cu fise am avea impresia ca ne-am întors în epoca de piatra. Am fi ca niste drogati carora li s-a varsat ultimul pliculet de drog în buda.
Telefonul inteligent e noua religie. Ïn secolul 21 poate nu mai credem toti în Sfânta Treime, dar cu siguranta credem toti în sfânta treime G. 3G. Lumea se poate prabusi în jurul nostru, dar atât timp cât îi putem fotografia prabusirea si face un update cu poza respectiva pe Twitter sau Facebook, sîntem salvati.
Mare stire pe blogurile montrealeze: Dr. Lara Croft exista. E veterinar la Sea World în Orlando unde are grija de foci, pinguini si alti scufundaci marini. Puteti sa-i vedeti profilul profesional pe http://www.seaworldparksblog.com/employee-profile-dr-lara-croft, dar daca-i faceti o vizita virtuala va rog fara bancuri proaste cu cautari de comori, da? Multumesc!
Descoperirea asta epocala îmi aduce aminte de solutia cârpirii bugetului României. Cred ca Boc si tovarasii lui de trasnai ar putea tracta Romania din gaura în care au bagat-o, angajând-o pe Monica Columbeanu si pe blonda aia gonflata care umbla pe la nu’s ce televiziune din Romania cu curul gol. Pitzipoancele astea sînt adevarate‘’gold-digger’’ si va spun sincer ca ar fi în stare sa scoata o noua closca cu puii de aur din dealul Istrita. Sau din buzunarul vreunui miliardar al României ceea ce pâna la urma nici macar nu-i o mare diferenta. Si astia se poarta ca ostrogotii cu economia Romaniei si-si îngroapa averile la fel ca vizigotii.
Si daca tot vorbeam de miliardari. Stiati ca valoarea totala a cifrei de afaceri a noii companii rezultata din fuzionarea a sase companii de constructii apartinând lui Umbrarescu depaseste juma’ de miliard de euro? Dar ca noua companie a lui Umbrarescu are o cifra de afaceri în Romania care depaseste cifra de afaceri a primelor 10 companii de constructii din Bulgaria luate împreuna, stiati? Bulgaria e tara aia de la sud de Romania care are sute de km de autostrada functionala. Firma lui Umbrarescu are juma de miliard cifra de afaceri într-o tara care n-are decât o autostrada, nu stiu daca pricepeti unde bat eu. Adica tara aia unde exista o Companie Nationala a Autostrazilor care sa aiba grija de … o singura autostrada terminata si anume Bucuresti – Pitesti. Nu mai bine se chema Compania Nationala a Autostrazii? Restul îs oricum în faza de vis.
Tot Compania asta a Autostrazii a inventat plata rovinetelor online în tara fara autostrazi. Ia mergeti pe siteul oficial si vedeti ce fotografie bagara meseriasii pe prima pagina : http://www.roviniete.ro/roviniete-online.php. Ce ziceti? Autostrada aia e în Utah? Pfuai de mine, dara nu abia v-am spus ca Romania nu are autostrazi? Trebuiau sa faca si ei un copy-paste de undeva ca doar nu erau sa fotografieze Autostrada Transilvania care nu exista.
Apropo de copy-paste. Am auzit ca Udrea le-a dat peste nas magarilor de jurnalisti care au zis ca frunza din brandul de tara de care n-a auzit nimeni e furata de pe nu’s ce site irlandez. Na ca firma aia irlandeza n-a mai lansat nici un site, numa’ asa de-al dracului sa moara de ciuda dusmanii lu’ tanti Nuti. Cum? A platit PDL-ul ca sa renunte irlandezii la logo? Noooo! Nu pot sa cred asa ceva. Asta-i teoria conspiratiei, frate!
Si ca sa încheiem cu conspiratia : scrie presa aservita mogulilor ca grupul de interese al lui tanti Nuti e pe cale sa faca rahatul praf si sa puna mâna pe putere în partidul portocaliu. Vreau sa le transmit acestor instigatori la bataie inter si intra partinica ca puterea în adunarea oranj e tot acolo unde a lasat-o Base. La el, în buzunarul de la pantaloni. Ca sa puna mâna pe putere, Nuti ar trebui sa bage mâna în buzunarul lu’ Base. Cum? A bagat-o deja? Acuzatii nefondate, domnule! Nuti nu va fi fotografiata niciodata cu mâna pe … putere.
Parerea mea!
Peste câteva zile, va fi aniversarea nasterii lui John Lennon. Niste jurnalisti francezi, cu un fler impecabil de parca s-ar fi nascut pe malul Dâmbovitei, au mers la New York sa-i ia un interviu lui Yoko Ono. Ïntrebarea cheie, patentata de altfel de Pro TV, a fost : ‘’Daca nu era împuscat, John ar fi avut astazi 70 de ani. Cum ar fi fost el astazi?’’. Yoko, na, ce sa raspunda? ‘’Cred ca ar fi continuat sa compuna si cred ca stilul sau ar fi evoluat. Era un visator’’
Am ajuns de mult la concluzia ca prostia e o cantitate uniform distribuita la nivelul planetei. Proportional, nu-s mai multi tâmpiti în Franta decât în Romania si în general umbla la fel de liberi. Astept cu nerabdare raspunsul la întrebarile :’’Daca n-ar fi murit de sifilis, Eminescu ar fi avut astazi 160 de ani. Credeti ca ar fi fost de acord cu Mircea Badea?’’ si ‘’Daca n-ar fi fost asasinat, Burebista ar fi împlinit 2054 de ani. Cum credeti ca s-ar fi descurcat ca presedinte?’’. Macar atunci as sti ca nici macar francezii nu ne mai pot ajunge din urma.
***
Serengeti e unul din cele mai mari si frumoase parcuri nationale din Africa. Ecosistemul sau unic a inspirat scriitori ca Hemingway sau realizatori ca Sydney Pollack cu al sau Out of Africa sau documentaristi ce au realizat filme ca Serengeti shall not die premiat cu Oscar in 1959. Ïntins pe 300 de mii de km patrati, pe teritoriul Tanzaniei, ocroteste un milion de animale salbatice.
Drept pentru care, guvernul Tanzaniei care-i la fel de meserias ca al nostru, a aprobat o autostrada de 500 milioane de coco drept prin mijlocul parcului national. Mno, cine-a mai auzit de autostrada în Africa? Dar ideea e alta: pâna si o simpla sosea ar distruge parcul si coridoarele de migratie ale zecilor de specii începând cu elefantii si terminând cu zebrele. Bineînteles ca soseaua ar separa o buna parte din parc de unul din cele mai mari rezervoare de apa naturale din Africa. Adica proiectul e facut cu cap si gândit la maxim.
Deci tarile dezvoltate s-au ridicat la unison si au început sa putin urle la Tanzania, ca ce puii lor face guvernul tanzanian ca distruge ecosistemul african care nu-i a lor ci a copiilor lor si ca vor ordona tuturor companiilor de constructii de autostrazi din emisfera nordica sa boicoteze licitatia pentru constructie. Tanzanienii sa cada de pe rogojini de râs.
Si i-au întrebat la rândul lor pe reprezentantii tarilor dezvoltate: ‘’Ba, da’ voi cînd ati futut ecosistemul american acu’ 70 de ani cu autostrazi cu 8 benzi pe sens si ati decupat coridoarele de migratie ale jaguarilor si ursilor bruni, v-am zis noi ceva? Adica voi ati avut voie sa va dezvoltati si sa va industrializati dar cînd vrem si noi sa iesim din tzarâna, voi strigati piua?’’’ Dupa care le-au oferit solutia pe tava:’’Ia sariti cu banul ca sa compensati pierderile pe care le-am suferi din cauza voastra daca renuntam la autostrada. Ca daca nu, s-ar putea sa telefonam în China’’.
Stiti ce-au spus tarile dezvoltate?
Cu câte benzi sa fie autostrada?
The Expendables
Curatand prin debara dupa recenta renovare generala din casa noastra, am dat peste un afis electoral. M-am uitat la el cu interes, am admirat felul in care se spargeau culorile una-ntr-alta in tipografiile offset de-antzartz, am oftat profund, si am decis sa vi-l arat si voua, si sa va supun totodata la un test care consta din cateva intrebari. Deci:
1. Previzibil, intrebarea #1 este: cum se numesc cei cinci, de la stanga la dreapta.
2. Cati ani le-au trebuit sa treaca de la dreapta la stanga.
3. Ce fac ei acum.
4. In ce an, si pentru ce alegeri, a fost facut afisul.
Pentru cei care promoveaza prima faza a testului, urmeaza, surprinzator, faza a doua, cu intrebari mai complicate:
5. Cum a aparut si ce a vrut Noul Partid Liberal.
6. Cum a disparut el — daca a disparut.
7. De unde proveneau cravatele aproape identice pe care personajele respective le poarta.
8. Cine le-a facut clipul si le-a ales semnalul muzical pentru campania electorala respectiva.
Haideti, la treaba cu voi. Premiile pentru cel/cei care raspund/e corect:
III. Acces gratuit la blogul cafeina.ro (5 raspunsuri corecte din 
II. Publicarea a doua comentarii la articole pe blog, indiferent de cat de stupide ar fi (6 raspunsuri corecte din
I. Nu se acorda (8 din 8)
INTREBARE DE BARAJ: Cate luni de antrenament i-au trebuit personajului #5 (ultimul din dreapta) ca sa isi tina burta supta cat s-a facut poza?
Patriotism is supporting your country at all time and your government only when it deserves it – Mark Twain
Pentru prima data dupa mult timp sînt de acord si 100% de partea MAE al Romaniei care refuza în continuare sa recunoasca independenta Kosovo, alaturi de alte patru state din Uniunea Europeana (Spania, Cipru, Grecia si Slovacia). Validand joi declaratia unilaterala de independenta a Kosovo, Curtea Internationala de Justitie a pus în dificultate aceste cinci tari europene iar pozitia ferma a Romaniei pe acest subiect în ciuda aviziului CIJ nu poate fi decît salutara în conditii în care alaturi de Spania este singura tara comunitara care a declarat oficial dupa avizul CIJ ca nu va recunoaste Kosovo. Si asta desi SUA si Marea Britanie au început sa faca presiuni asupra diplomatiilor celor cinci tari, insclusiv Romania, pentru recunoasterea provinciei kosovare. Spun înca odata, bravo Romania!
Este adevarat ca toate aceste cinci tari nu refuza recunoasterea Kosovo din prea mare dragoste de Serbia ci se tem de precedente periculoase legate de propriile minoritati: ungurii în Slovacia si Romania, turcii în Cipru, bascii în Spania. Dar poate tocmai existenta acestor comunitati în sânul celor cinci tari le-a oferit experienta necesara pentru a evita o recunoastere a Kosovo. Nu stiu exact care e situatia Belgiei, însa si ea are probleme cu Flandra.
Canada, spre rusinea mea, a recunoscut Kosovo imediat dupa declararea independentei la Pristina, desi are propriile probleme cu Quebecul. Federalii de la Ottawa au dat dovada de un pic de aroganta la faza asta, declarând ca situatia Quebecului si a Kosovo sînt total diferite si nu va antrena precedente periculoase. Well, guess what? Separatistii din Quebec au luat act de decizia CIJ si o considera ca un OK pentru posibilitatea declararii independentei unilaterale a Quebecului. Nu ca asta se va întâmpla vreodata (peste 50% din chebecosi sînt împotriva separarii de Canada), dar asta a inflamat spiritele în politica provinciala care abia se linistise un pic.
